Parlamentul german a adoptat vineri o legislație prin care să ridice salariul minim pe oră la 12 euro, o promisiune-cheie făcută de cancelarul Olaf Scholz în timpul campaniei sale pentru alegeri de anul trecut. Legea prevede creșterea salariului minim în două trepte, de la 8,82 euro la 10,45 euro la 1 iulie, urmată de o a doua creștere la 12 euro la 1 octombrie. De această mărire se vor bucura şi cei aproximativ un milion de români care muncesc legal în Germania.
Ministrul Muncii, Hubertus Heil, a numit mișcarea o „chestiune de respect” pentru munca grea, spunând că pentru cei cu salarii mici ar însemna „cea mai mare creștere salarială din viața lor”. În schimb, unii experți se tem că această decizie se va adăuga presiunilor salariale și creșterii prețurilor într-un punct în care inflația este deja neobișnuit de ridicată.
În mai, prețurile de consum au crescut cu 7,9%, un record post-reunificare pentru Germania, determinat de creșterea costului energiei. Parlamentul german a aprobat vineri majorarea salariului minim pe oră la 12 euro, îndeplinind astfel o promisiune electorală cheie făcută de cancelarul Olaf Scholz în campania pentru alegerile de anul trecut.
De legea, care va primi aprobarea finală de la camera superioară a parlamentului vineri viitoare, va beneficia în principal femeile și oamenii din fostele state comuniste din est, a spus Heil într-un tweet. De asemenea, va ajuta lucrătorii cu venituri mici să facă față costurilor crescânde pentru alimente și încălzire, care au contribuit la împingerea ratei inflației din Germania la un record.
Aproximativ 6,2 milioane de persoane din Germania lucrează pe mai puţin de 12 euro pe oră
Martin Rosemann, purtător de cuvânt al cancelarului Olaf Scholz pentru politica muncii, a declarat că salariul minim va ajuta la reducerea diferențelor de remunerare între femei și bărbați și „la protejarea persoanelor cu venituri mici de sărăcie la bătrânețe”
În special pentru numeroșii angajați din sectoare cu o acoperire redusă a negocierilor colective, cum ar fi gastronomia, curățenia și comerțul cu amănuntul, creșterea salariului minim este, de asemenea, un semn al respectului pe care societatea îl are pentru aceste profesii importante din punct de vedere sistemic, a spus Rosemann.
Germania a venit relativ târziu cu măsura în ceea ce priveşte instituirea unui salariu minim naţional. Acesta a fost introdus în 2015, la insistenţele social-democraţilor de centru-stânga ai lui Scholz, care la acea vreme erau parteneri minori în guvernul cancelarului conservator Angela Merkel.
Salariul minim a fost stabilit iniţial la 8,50 euro pe oră. O comisie care supervizează astfel de creşteri salariale şi care include reprezentanţi ai sindicatelor şi ai angajatorilor a aprobat ulterior o majorare la 9,82 euro, cât este în prezent. Scholz a susţinut de mult timp o creştere la 12 euro şi a făcut din aceasta un punct cheie al campaniei sale în septembrie anul trecut, încadrând-o ca o chestiune de corectitudine şi respect, relatează bloomberg.
Aproximativ 1 milion de români muncesc legal în Germania
Potrivit Ministerului Muncii, 880.000 de români muncesc cu forme legale în Germania, iar 190.000 muncesc sezonier. Mai exact, Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a declarat că în Germania muncesc circa 870.000 – 880.000 de lucrători permanenți şi în jur de 180.000 – 190.000 de lucrători sezonieri.
În Germania vorbim de circa 870-880.000 de lucrători permanenţi şi în jur de 180.000 – 190.000 de lucrători sezonieri. Iată că este un număr foarte mare şi considerăm ca lucrătorii români în Germania, şi nu numai în Germania, în Europa, fac cinste ţării noastre contribuind direct la PIB-ul ţărilor respective, a declarat Marius Budăi.