România vrea să fie principalul centru de stabilitate și securitate al regiunii, întrucât intenționează să se implice masiv în reconstrucția Ucrainei după război, a declarat președintele Parlamentului, Marcel Ciolacu, în urma unei vizite la Kiev. A fost prima vizită a unei delegații românești la nivel înalt în Ucraina, după mai bine de două luni de la începutul invaziei ruse.
Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), a făcut parte dintr-o delegație condusă de premierul român, Nicolae Ciucă, care s-a întâlnit la Kiev cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, dar și cu premierul Denis Șmihal.
Rusia blochează accesul în Marea Neagră
Cele două delegații au discutat efectele războiului asupra economiei ucrainene și modalități de sprijin pentru exportul de produse agricole ucrainene prin porturile românești, deoarece Rusia a blocat accesul navelor la porturile ucrainene de la Marea Neagră.
S-a discutat și pe tema sprijinului pentru refugiații ucraineni aflați acum în România, dar și despre fluxul de ajutoare umanitare care tranzitează România, conform publicației Euractiv.
România sprijină Ucraina în demersul său european
Ciucă a menționat sprijinul puternic al României pentru aspirația Ucrainei de a adera la UE. România a pledat consecvent pentru oferirea de către UE a unei perspective europene Ucrainei, Moldovei și Georgiei - fiindcă toate trei merită să facă parte din familia europeană.
Drepturile minorităților etnice din cele două țări au fost și ele aduse în discuție, în vreme ce premierul român a discutat cu conducerea de la Kiev și despre situația din Transnistria - o regiune prinsă la mijloc între Ucraina și Moldova și în care staționează trupe rusești.
Premierul Nicolae Ciucă, declarații după vizita pe care i-a făcut-o lui Volodimir Zelenski
Invazia ilegală și fără temei a Rusiei asupra Ucrainei este blamată de premierul român, care anunță că, în funcție de felul în care evoluează situația din teren, România este pregătită să ofere sprijin vecinilor ucraineni.
„Doresc să menționez că vizita a avut două obiective. Primul a fost acela de a continua să exprimăm solidaritatea cu poporul ucrainean în fața agresiunii Federației Ruse şi, totodată, să condamnăm ferm și deschis această invazie ilegală, neprovocată, nejustificată. Iar cel de-al doilea obiectiv a fost acela de a stabili și a continua discuțiile privind sprijinul pe care România îl acordă guvernului și poporului ucrainean și, desigur, în acest context, relațiile bilaterale pe care noi le-am stabilit și urmează să le consolidăm pe măsura evoluției situației. Am să încep prin a exprima încă o dată cât de afectaţi am fost cu toții față de ceea ce am văzut în Irpin și Borodianka, două localități unde au fost lovite, fără să se țină cont de absolut nimic”, a transmis premierul Ciucă.
Rusia comite crime împotriva umanității
Premierul Ciucă a subliniat faptul că ceea ce se petrece în Ucraina sunt adevărate crime de război, căci rușii atacă obiective civile. Din această cauză, România alocă 100 de mii de euro pentru anchetele întreprinse de Curtea Penală Internațională.
„În ceea ce privește măsurile care au fost luate pentru a putea fi identificaţi cei care au produs aceste atrocități, cei care s-au dedat la crime de război, crime împotriva umanității, am exprimat foarte clar susținerea Guvernului României pentru aceste demersuri la nivel internațional, am subliniat că deja Guvernul României a alocat 100.000 de euro contribuție voluntară pentru Curtea Penală Internațională, astfel încât să poată să își desfășoare activitatea în teren, și totodată am oferit posibilitatea ca în funcție de solicitare țara noastră să participe cu experți la derularea investigațiilor în teren.
Doresc să subliniez încă o dată că este inadmisibil ca, indiferent de context, să fie atacate, să fie lovite obiective civile, în care și-au pierdut viața şi în care își pierd viața oameni nevinovați”, a mai adăugat premierul, informează RADOR.