România, MĂTURATĂ de VIITURI. Imaginile cu FURIA NATURII care îți TAIE RESPIRAȚIA - VIDEO
- Codrin Dobrescu
- 30 iunie 2018, 20:37
În ultimele zile ale lunii iunie, România a fost lovită de inundații puternice. Ploile au umflat râurile, care s-au revărsat peste margini și le-au făcut viața un calvar locuitorilor din apropiere. În tot acest timp, oamenii filmau de la distanță modul în care s-a dezlănțuit furia naturii.
În primul videoclip, se pot vedea imagini din localitatea Damuc, județul Neamț, unde drumul este surpat, iar apele au invadat pur și simplu grădinile oamenilor. Pe paginile din România de pe rețeaua de socializare Facebook susțin că acest eveniment se datorează defrișărilor masive din zonă.
Sursa VIDEO: Facebook
Nici alte zone din România nu au fost mai ferite. În județul Vâlcea apele produc valuri care se întrec și se încalecă, provocând scene cu adevărat terifiante.
Sursa VIDEO: Facebook
Situație terifiantă și la Mănăstirea Bârsana din județul Maramureș. Localnicii care erau în lăcașul de cult sâmbătă au fost evacuați cu excavatorul, după ce viiturile au lovit localitatea, provocând inundații dezastroase.
Sursa VIDEO: Facebook
În județul Alba, mașinile au fost pur și simplu aruncate de viituri și au fost scoase de excavator din calea apelor.
Sursa VIDEO: Facebook
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a actualizat avertizarea de inundaţii emisă vineri şi a instituit Cod roşu pentru râuri din trei judeţe, Cod portocaliu pentru râuri din 19 judeţe şi Cod galben pentru 27 de judeţe, valabile pe parcursul următoarelor două zile.
Conform INHGA, sâmbătă, până la ora 24:00, va fi instituit Cod roşu pe râurile din bazinele hidrografice Târlung - bazin mijlociu şi inferior (judeţele Covasna şi Braşov) şi Trotuş - bazin aval S.H. Târgu Ocna (judeţele Bacău şi Covasna). Codul portocaliu a fost emis până sâmbătă, la ora 24:00, pentru râurile din bazinele hidrografice Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz - amonte Ac. Drăgăşani (judeţele Harghita, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş şi Olt), Argeş - bazin superior, Dâmboviţa - bazin superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Trotuş - bazin amonte S.H. Târgu Ocna (judeţele Harghita, Covasna şi Bacău), Suceava - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Moldova, Bistriţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita), Siret - afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Adjudul Vechi (judeţele Vrancea şi Galaţi), şi până duminică, la ora 16:00, pentru râurile din bazinele hidrografice Olt - bazin superior amonte S.H. Hoghiz, (judeţele Harghita, Covasna şi Braşov), Ialomiţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Prahova (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Buzău - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Trotuş - bazin aval S.H. Târgu Ocna (judeţele Bacău, Neamţ şi Covasna), Bârlad - bazin superior şi afluenţi aferenţi sectorului aval S.H. Bârlad (judeţele Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galaţi), Siret - curs inferior aval confluenţa Trotuş (judeţele Vrancea şi Galaţi), Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi), Prut - afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţa Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi).