„Din România sunteţi? Am auzit de ţara dumneavoastră. Ştiu că preşedintele a spus că nu recunoaşte independenţa Kosovo“, ni se adresează Magda, încercând o combinaţie între o încruntare sinceră şi un zâmbet profesionist.

Magda nu e ziarist, nici comentator politic, este vânzătoare într-un magazin de haine din centrul Priştinei. A auzit despre România tot ce o interesa, la fel ca mulţi alţi kosovari de origine albaneză care, spre deosebire de ea, nu se mai obosesc să zâmbească atunci când aud numele uneia dintre cele şase ţări ale Uniunii Europene care se pun de-a curmeziş ul independenţei statului lor.

„Unchiul Sam“, prietenul de peste Ocean

Când ieşi din magazinul Magdei te lămureşti imediat cum se împarte globul pământesc în Kosovo, iar ecuaţia e simplă. Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie sunt semizei, iar restul nu există sau merită cel mult o grimasă. Tot centrul capitalei Kosovo este plin de steagul „Unchiului Sam“ şi de „Union Jack“, supranumele drapelului britanic. „Vă mulţumim America“ şi „Mulţumim Marea Britanie“ sunt mesajele prin care kosovarii au ţinut să-şi exprime recunoştinţa de Ziua Independenţei. „America este cel mai mare prieten al Kosovo. Americanilor le datorăm faptul că astăzi avem o ţară“, explică George, directorul şcolii americane din Priştina.

Simpatia faţă de SUA şi Marea Britanie nu se răsfrânge însă şi asupra organizaţiilor internaţionale din care aceste două ţări fac parte. Misiunea ONU în Kosovo (UNMIK) este chiar ţinta unor campanii agresive, mai ales din partea organizaţiei extremiste „Vetovendosjie“: sigla ei apare pe multe ziduri din Priştina tăiată cu două linii roşii şi chiar pe lumina roşie de la semafoare, ca şi cum acesta ar fi un avertisment că misiunea ONU nu are verde în Kosovo.

Sârbii ne sunt prieteni

În părţile sârbeşti din Kosovo, geografia simpatiilor se răstoarnă din nou. „Sunteţi români? Sunteţi prietenii noştri“ - a fost replica majorităţii sârbilor cu care am început să vorbim. În afară de români, alţi prieteni buni ai sârbilor sunt ruşii. „Credem în Rusia“ a fost unul dintre mesajele scrise pe pancarte de demonstranţ ii care s-au adunat în urmă cu câteva zile la Gracanica, pentru a protesta faţă de independenţă.

O prietenie de conjunctură s-a înfiripat în enclave între localnici şi suedezii din trupele KFOR detaşate în zonă. „Ne-am împrietenit chiar cu unii dintre ei. Aceste locuri îmi amintesc chiar de satul meu de lângă Stockholm“, ne-a mărturisit Khristian, unul dintre soldaţii suedezi care păzeau cu arma în mână mănăstirea din Gracanica.

CE SPUN ANALIŞTII

Coşul zilnic, peste „problema Kosovo“

Subiectul „Kosovo“ este interesant pentru persoanele cu o pregătire serioasă, în timp ce pentru cetăţeanul de rând este mai important faptul că trebuie să plătească mai mult pentru întreţinere sau pentru coşul zilnic, crede istoricul Armand Goşu. Din acest punct de vedere, miza politicienilor - care s-au întrecut în a face declaraţii pe această temă - a fost pusă greşit în cazul de faţă, arată Goşu: „Pleacă de la ideea că «românul e frate cu sârbul», iar Emil Constantinescu a pierdut pe această temă. Mă îndoiesc profund că spiritele se vor aprinde la noi în perioada următoare. Nici în 1999 nu au fost mişcări de stradă, nu se va întâmpla nici acum“. Analistul politic Iulian Chifu arată, în schimb, că declararea independenţei Kosovo reprezintă „un element de preocupare în primul rând pentru că a fost un subiect foarte vizibil din punct de vedere politic. Declanşează anumite resorturi interne, dar e mai mult agitaţie de natură electorală“. (Vlad Odobescu)