În timp ce din ce în ce mai mulţi români se gândesc să plece din ţară, zeci de refugiaţi din Irak, Nepal, Camerun sau Afganistan aşteaptă cu sufletul la gură să primească azil în România, ţara unde visează să-şi împlinească viaţa. Un ziarist din Bagdad, un sculptor irakian, un călugăr tibetan, doi camerunezi şi doi afgani de la Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă Timişoara au povestit pentru EVZ cum au ajuns în România şi de ce ar vrea să trăiască aici.

Din Tibet în România

Dhonden are 32 de ani şi este din Tibet. E unul dintre susţinătorii fideli ai lui Dalai Lama, a participat la acţiuni de protest, a fost arestat şi bătut. A trăit o vreme ascuns, apoi a decis să emigreze.

A traversat Himalaya la picior, timp de 20 de zile, ca să poată fugi în Nepal. De acolo, călugărul tibetan a ajuns la Moscova şi apoi în România.

"Am fugit după ce membrii familiei m-au făcut să înţeleg că acolo îmi făceam rău şi mie, dar le făceam rău şi lor", povesteşte tânărul.

A plătit 10.000 de dolari ca să plece din Irak

Maher (27 de ani) a lucrat trei ani şi jumătate ca jurnalist politic în Irak, la Bagdad. E la Timişoara de un an şi două luni şi a început să înveţe limba română.

"Oamenii nu pleacă din Irak fiindcă e o ţară săracă, ci pentru că este război şi căutăm linişte, securitate. Aici nu sunt războaie", îşi începe povestea fostul jurnalist al "Alghad Almoshreq" ("Viitorul luminos").

Maher spune că a fugit din Irak deoarece a scris articole împotriva guvernului şi a fost torturat din cauza asta. "Când scriam ceva, mă implicam foarte mult", susţine tânărul irakian, care acum ţine legătura cu familia lui pe internet.

Fostul jurnalist din Bagdad spune că, pentru a fugi din Irak, a trebuit să plătească 10.000 de dolari şi a îndurat o călătorie de coşmar. "Persoana care a spus că mă duce în Europa m-a pus într-un TIR în Turcia, care a trecut prin Bulgaria, apoi prin România. Au fost trei zile în care nu am mâncat, nu am băut apă, nu am putut merge la toaletă, am împărţit un spaţiu extrem de îngust cu încă un băiat. Şoferul nu voia să facem vreun zgomot, ca să nu fie prins. Iar la graniţa cu Ungaria, Poliţia de Frontieră ne-a descoperit", rememorează Maher.

Destinul l-a adus în România

Acum, Maher spune că e mâna destinului că a fost oprit la graniţă. "Am vizitat Bucureştiul, Aradul şi Oradea, iar la Timişoara mă simt în largul meu. E o atmosferă liniştitoare. E râul, sunt copacii, parcurile. Aveam nevoie de linişte. E interesant cum trăiesc oamenii la Timişoara, de toate etniile şi religiile. Nu am simţit niciodată vreo discriminare rasială. Cred că destinul a făcut să ajung în România. Aş fi mers în orice ţară m-ar fi primit", afirmă Maher.

Şi totuşi, de ce România, o ţară creştină pentru refugiaţi musulmani? "După 30 de ani de război în ţara ta, cred că poţi să cauţi linişte", spune sculptorul irakian Nabrad, în vârstă de 43 de ani, care a ajuns în România în urmă cu patru luni. Iar Maher continuă ideea: "De ce România? În primul rând pentru că aici nu e război. Pe de altă parte, pentru că românilor nu le pasă ce religie ai. Eu sunt musulman, am mulţi prieteni aici, care nu sunt musulmani, şi nimeni nu găseşte niciun inconvenient. În alte părţi, religia este pricină de discriminare, dar aici, pentru prietenii mei, nu are nicio importanţă dacă sunt musulman sau dacă aş fi creştin, evreu sau altceva", lămureşte el.

SUPRAVIEŢUIRE

Alocaţie de refugiat: 3,5 lei pe zi

În centrul de la Timişoara, un refugiat împarte camera cu alţi şapte şi trăieşte cu 3,5 lei pe zi. Refugiaţii povestesc că fac chetă împreună cu colegii de cameră şi cumpără împreună mâncare. Bineînţeles că banii nu le ajung şi noroc că unii mai primesc ajutor de la rudele de acasă.

"Cheltuielile noastre, aşa minime cum sunt, depăşesc cu cel puţin 100 de euro ce primim de la statul român", spune Mihran, un tânăr de numai 19 ani din Afganistan, care o perioadă a fost interpret pentru soldaţii americani din Kandahar.

ISTORIC

Centrul de tranzit funcţionează din 2008

Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă Timişoara are o capacitate de 200 de locuri şi a fost înfiinţat în mai 2008, cu sprijinul ONU şi al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.

Centrul găzduieşte, pentru maximum şase luni, persoane care se află în nevoie de evacuare urgentă din prima ţară de azil.

Pe lângă refugiaţi, centrul oferă şi spaţiu de cazare solicitanţilor de azil în România, în cadrul Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil, unde trăiesc în prezent peste 30 de persoane din Afganistan, Irak, Camerun, Tibet etc.