România, țara cu cel mai mare abandon școlar. Cei mai mulți dintre cei care au renunțat la studii sunt băieți

România, țara cu cel mai mare abandon școlar. Cei mai mulți dintre cei care au renunțat la studii sunt băieți Sursa foto: Arhiva EVZ

Situație devastatoare în învățământul românesc. Din ce în ce mai mulți tineri decid să părăsească școala, potrivit datelor de la Eurostat.

Astfel, România se clasează pe primul loc la abandonul școlar cu 16% dintre elevi, care părăsesc băncile școlii înainte de vreme. Următoarea în top este Spania cu 14%, iar Ungaria, Germania și Italia se clasează pe același loc trei cu 12% dintre elevi care decid să părăsească școala. Ponderea celor care părăsesc timpuriu școala a scăzut totuși, în ultimii 10 ani, de la 13% în 2012 la 10% în 2022. Însă cei de la Eurostat atrag atenția că este un drum lung de parcurs pentru a atinge obiectivul de reducere a ratei abandonului școlar timpuriu la nivelul UE la sub 9% până în 2030.

De asemenea, datele arată că mai mulți bărbați tineri au părăsit educația și formarea devreme decât femeile în 2022. Mai exact 11% dintre bărbați față de 8% dintre femei. Ponderea bărbaților a scăzut de la aproape 15% în 2012 la 11% în 2022. În ceea ce privește femeile tinere, ponderea a scăzut de la aproape 11% în 2012 la 8% în 2022. 

Croația este la polul opus, doar 2% dintre elevi părăsesc școala 

Comparativ cu 2012, două treimi din toți membrii UE au raportat o pondere mai mică a părăsirii timpurii a școlii în anul 2022. Cu excepția Cehiei, Danemarcei, Germaniei, Estoniei, Luxemburgului, Ungariei, Austriei, Slovaciei și Suediei, care au raportat creșteri mici. Astfel ea mai mică pondere a celor care abandonează școala în Croația cu 2%. Aceasta este urmată de Irlanda, Slovenia și Grecia cu câte 4%. Apoi de către Polonia și Lituania, fiecare cu câte 5%.

Ne puteți urmări și pe Google News

Optsprezece membri UE au atins deja ținta la nivelul UE pentru 2030 la acest capitol, respectiv 9% abandon școlar: Belgia, Cehia, Irlanda, Grecia, Franța, Croația, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Finlanda și Suedia. În 2022, ponderea celor care părăsesc timpuriu de la educație și formare a fost mai mică pentru femeile tinere decât pentru bărbații tineri în toate statele membre UE, cu excepția Bulgariei -bărbați 9%, femei 12% și Greciei -bărbați 4%, femei 5%.