România s-a alarmat degeaba. Cîțu demontează „ticăloșia” PSD în legătură cu inflația și numărul de morți

România s-a alarmat degeaba. Cîțu demontează „ticăloșia” PSD în legătură cu inflația și numărul de morți

Inflația va scădea sub 2%, estimează ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu. El a acuzat PSD că a indus panica în populație prevestind că economia va cădea, iar șomajul va crește.

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, susține că în ciuda declarațiilor alarmiste ale reprezentanților PSD, inflația nu a crescut ci, dimpotrivă, este în scădere. Într-o intervenție la Realitatea Plus, Florin Cîțu a caracterizat intervențiile PSD drept o „ticăloșie” menite să inducă panica și neîncrederea în Guvern, estimând zeci de morți, din cauza pandemiei, și milioane de șomeri.

„Tot în această perioadă PSD-ul a tot strigat - şi aici mi se pare o ticăloşie maximă - zi de zi, deşi oamenii treceau prin această perioadă dificilă, să vii să spui că nu vor face bine, vor fi nu ştiu câte zeci de mii de morţi, şomajul va fi 2 milioane - 3 milioane, economia va fi în cap. Toate aceste lucruri le-au spus non-stop aceşti oameni şi de fiecare dată am arătat că nu a fost aşa. Nici numărul de decese nu a fost cel pe care l-au estimat, nici economia nu s-a dus în cap, nici preţurile nu au explodat. (…)

De fapt inflaţia scade, 2,7% şi vă spun, se va duce sub 2% aproape, anul acesta. Deci vom avea o inflaţie în scădere. Dobânzile au scăzut, spuneau că explodează. Ne ameninţau că nu ne împrumută nimeni. Am fost pe piaţa internaţională, am avut cea mai de succes emisiune de obligaţiuni dintre ţările care au emis în această perioadă, nu numai România, şi pe perioadă de criză”, a afirmat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

Ne puteți urmări și pe Google News

În același context, ministrul Finanţelor Publice a mai spus că suma totală alocată investiţiilor se ridică la 13 miliarde de lei în primele cinci luni ale acestui an, fiind cea mai mare sumă din ultimii 10 ani.

„În aprilie am ajuns deja la 4,1 miliarde de lei pentru investiţii - şi în mai 3,1 miliarde de lei pentru investiţii, iar suma totală pentru cinci luni de zile, de 13 miliarde de lei pentru investiţii, este cea mai mare sumă cheltuită în primele cinci luni din ultimii zece ani de zile. Deci în plină criză economică globală coronavirus acest Guvern a făcut cel mai bun lucru, a dus bani către investiţii”, a mai spus Florin Cîţu.

Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 2,8%, de la 3% anterior, iar pentru anul următor banca centrală previzionează o inflaţie în scădere 2,5%, faţă de prognoza anterioară care indica 3,2%.