A ploconit-o cu fotoliul de ministru al Educației și bine a făcut. Nu de alta, dar după doi bușteni înțepeniți în vadul Învățământului și alte două tufe agățate în mirajul Culturii, era timpul ca măcar unul dintre aceste ministere pesediste să fie condus de un intelectual, de un profesor care știe, pentru că a învățat, să-l pună pe „b” după „a” și pe „3” după „1”+„2”. N-am umblat la finețuri – gen „pe” înainte de „care”, n-am fost și nici nu vreau să fiu malițios, arătând cu degetul (la nesfârșit) spre conducătorii noștri agramați care se miră că, la rândul lor, odraslele patriei gângăvesc în loc să recite. Dar uite că am ajuns să ne punem întrebări existențiale, întrebări pe viață și pe moarte: ce facem cu educația copiilor noștri, cu viitorul țării? Ce facem? Îi lăsăm pe copii repetenți încă din primele clase sau le dăm la toți „Foarte Bine” (FB) și gata, nu-i nimeni abuzat moral, putem să ne prăbușim liniștiți?

Ecaterina Andronescu, unsă, cum spuneam, la Educație, a prizat chestiunea și a verticalizat, dovadă că o rumegă de ceva vreme: „Din păcate, e o prevedere legală, până în clasa a treia copiii nu pot fi lăsaţi repetenţi. Cred că trebuie să revenim asupra acestui aspect pentru că, iată, unde suntem. Ajungem la clasa a opta şi constatăm că nu ştiu să scrie bine, să calculeze bine şi că 36% nu sunt în stare să ia 5 la Evaluarea de clasa a opta”. Brávo, madame! Mai trebuia specificat că și în prezent copilașii sunt clasificați, împărțiți, notați. Dar mai discret. Ia, să vedem: cel mai bun primește „FB”, cel mai puțin descurcăreț, ia un „Bine”, spre periferie alunecăm, ca o duioasă mângâiere pe creștet, într-un searbăd „Suficient”, pentru ca la capătul scării valorice să te întâmpine îngăduitorul „Insuficient”. Cu mic cu mare – prost, deștept, bogat, sărac, anxios, dezinvolt etc. – se trece clasa a III-a. Apoi, zeii cu mila. Ce-i de făcut? România repetentă sau România lui „FB”? Ce alegem, pentru că, să recunoaștem, dilema noastră, veche și nouă în același timp, continuă, normal, să se umfle, dezumflându-ne, ulterior, ca nație.

Să le luăm pe rând. Imediat cum Andronescu și-a formulat opinia, părinții sau, mă rog, reprezentanții lor, au sărit ca arși. „Cum să treacă acești copii peste această traumă, repetenția încă din clasele mici? Cum să intre așa în viață, în adevărata școală? Este inadmisibil! Au nevoie de înțelegere și susținere”. Poate da, poate nu. Învățătorii, la rândul lor, au evidențiat alte carențe ale sistemului: „Materia este prea densă, neadaptată vârstei, luați de exemplu Matematica. S-a depășit orice limită. E greu ghiozdanul”. Corect. Sau nu. Mai departe! Sunt și voci care susțin că, din păcate, cadrele didactice sunt din ce în ce mai slab pregătite, prost remunerate, așadar dezinteresate de meserie, de copii, de corigențe și de efectele lor pe termen lung. De luat în seamă și acest punct de vedere.

Ce-ar mai fi de adăugat? Studiile specialiștilor în Educație demonstrează, cu argumente coerente, că un copil, fie el și-n clasele primare, nu rămâne, brusc, repetent. Și nici nu-și propune o astfel de situație. Logic, nu? Pentru a ajunge la acest nefericit rezultat (când legea n-o interzice și dascălii nu dorm pe catedră) e nevoie de mai mult. De mult mai mult. Și aici „ingredientele” diferă. De la cadrul social și toate dependențele care-l modifică neîntrerupt, trecând prin sita sărăciei sau, din contră, prin cea a bogăției nemuncite, la lipsa psihologilor din școli sau nefrecventarea grădiniței, aceste „ingrediente”, nenumărate, dau o stare de fapt, care, în mod normal, ar trebui asumată (și) de politicieni, de cei care conduc. Stare de fapt pe care și noi avem puterea s-o schimbăm. Sau nu.

N-aș vrea să cotesc spre alt subiect. Așadar, să perpetuăm o Românie repetentă sau să rămânem la România lui „FB”? Un „FB” măsluit parțial? Trăim într-o țară care se duce dracului! Sporul natural negativ, plecările masive din țară, igiena precară, numărul scăzut al spitalelor etc. ar trebui să ne facă să înțelegem că nu ne permitem, nu ne mai permitem, o Românie a repetenților. La propriu! În concluzie, să tăiem în carne vie, să ne împăcăm cu ideea că avem copilași repetenți doar pentru că noi, adulții, nu suntem în stare să ieșim din bulă? Nu ne mai permitem o Românie a unui „FB” măsluit, e limpede. O astfel de Românie avem acum. Și, atunci? Politicul ar trebui să fie capabil să anuleze, prin fapte, această nenorocită întrebare. Să creeze condițiile optime dezvoltării unei educații decente, a unui sistem sanitar decent, a unui cadru de cercetare decent. Dar o va face vreodată? Sau: vom fi în stare s-o facem vreodată?

PS: Prin 1990 eram în clasa a V-a, din câte-mi amintesc, plonjasem din comunismul lui Ceaușescu în comunismul lui Iliescu și, în Școala generală nr. 8 din Ploiești, niciun elev nu rămânea repetent! Și asta nu pentru că era cea mai bună școală din Univers. Și nici pentru că ar fi existat vreo lege a Educației în acest sens. Pur și simpu, din inerție, profesorii îi treceau clasa și pe cei care nu meritau s-o treacă. Din varii motive, nu mai aprofundez. Țin minte că, atras de „cocoșei pe băț”, ciubuc țigănesc sau acadea (ca să priceapă toată lumea), la lucrările de control îi dădeam lui Uțică, un fiu de rom, să copieze după mine. Mi se părea că toată lumea e fericită. Inclusiv profa de română… Ultima oară când am auzit ceva de buzatul și șmecherul Uțică, înfunda o pușcărie prin nu mai știu ce țară străină. Păcălise școala, viața, însă, îl pusese la loc în banca lui.

 

Te-ar putea interesa și: