Un an fără Regele Mihai. Comemorăm un an de când am aflat că și speranțele mor și că, în ciuda zicalei, nu mor ultimele.
Regele Mihai I a fost un personaj tragic pentru români. Mulți și-au legat de el speranța de o viață mai bună, mai demnă, dar nimeni nu a făcut cu adevărat ceva pentru ca în jurul său să fie creat un centru de putere. Dispariția sa, practic, a stins orice dezbatere despre monarhie, ca alternativă la republica de care toți am fost nemulțumiți măcar o dată-n viață.
La un an de la stingerea ultimului Rege al României, ne punem întrebarea ”Ce s-a ales de Casa Regală a României?” A reușit ea să se reinventeze, în absența principalului motor al simpatiei publice de care s-a bucurat până de curând? A găsit soluția de a supraviețui ”speranței”?
La un simplu bilanț, avem câteva evenimente care ne fac să credem că nu. A fost scandalul jenant cu nepotul abia exclus din succesiunea monarhică, Nicolae, și a urmat schimbul de mesaje prin intermediul biroului oficial de presă, cel prin care Regele obișnuia să transmită mesajele pentru țară. Apoi a urmat elaborarea unui proiect de lege prin care Casa Regală devenea instituție subvenționată de statul republican, proiect desființat chiar de Guvernul Coaliției care l-a inițiat, fiind declarat neconstituțional. Acum suntem la momentul în care prin Parlament a trecut o lege care înființează ”Instituția pentru promovarea valorilor naționale – Regele Mihai I”, aceasta urmând să fie condusă de un director numit de Custodele Coroanei, adică de Principesa Margareta, cea care nu și-a schimbat titulatura după dispariția tatălui său, deși statutul i-ar fi permis.
Șansa Casei Regale de a se menține nu doar în atenția ci și în inimile românilor era de a găsi elemente de legătură din trecutul glorios, alte personaje în afara Regelui abia dispărut, pe care lumea îl iubea deja.
Au fost și palide exerciții, cum a fost, după mine, reeditarea căsătoriei Principesei Ileana cu arhiducele Anton de Austria încheiată în 1931 la Sinaia, prin nunta fostului principe Nicolae cu Alina, celebrată anul ăsta, în august.
Apoi am observat, în a doua parte a anului, când materialele de istorie sub sigla ”Centenar” deveniseră foarte dese și aproape imposibil de urmărit toate, că un personaj nou din Familia Regală a României își face simțită prezența tot mai pregnant.
Câteva acțiuni disparate, începând cu demersurile readucerii inimii ilustrului monarh în țară, au ajutat la redescoperirea Reginei Maria tocmai în anul când aniversam un secol de la un eveniment de care Regina își leagă numele, formarea României Mari.
O să enumăr câteva dintre aceste acțiuni, consumate doar în ultimele săptămâni: readucerea unui bust al Reginei la castelul Bran, ridicarea unei statui în București, expunerea unui alt bust la Constanța, emiterea de către Banca Națională a unei bancnote, de 100 de lei, cu chipul Reginei, dar și al soțului său, Ferdinand, un film al TVR, realizat de Camelia Csiki, dedicat memoriei Mariei sub egida ”Români care au schimbat lumea”. Și, în fine, un excepțional film documentar, ”Maria – Inima României”, realizat de istoricul de origine română John Florescu. În paralel, despre Regele Ferdinand, sub care s-a înfăptuit, de fapt, Marea Unire, nu a ”beneficiat” de același tratament. Ba chiar aș putea spune că pare un personaj trecut la ”și alții”.
Urmărind filmul ”Maria – Inima României” înțelegi de ce. Povestea se încadrează perfect în linia filmelor moderne, motivaționale, de inspirație biografică. Construit pe ideea, tot foarte modernă, a omului care trebuie acceptat cu bune și cu rele, fără a fi judecat, documentarul ne prezintă povestea unei femei care, la un moment dat, simte o oportunitate pentru a își împlini un vis (împrumutat de la poporul de care îndrăgostise) și acționează. În documentar mai găsim o idee apreciată de contemporanii noștri, femeia care ia timona atunci când simte că bărbații din preajma ei pierd teren într-o bătălie.
Sigur, de dragul construcției personajului, rolul său este poate uneori exagerat, dar la sfârșit rămâi cu portretul credibil al unei femei care și-a depășit condiția vremii, de supusă bărbatului. De altfel, din Jurnalul Reginei, scenaristul reține în mai multe rânduri fragmente în care ea scrie: ”aș vrea să fiu Rege”.
Povestea clar e țesută pentru generația tânără, argumentele nefiind numai cele legate de mesaj, ci și cele aflate de Dan Andronic de la producătorul John Florescu. Filmul atrage atenția prin folosirea unor imagini de arhivă colorate, evident, artificial. Această operațiune a însemnat nu numai un efort financiar, dar și unul uman, cercetări în teren, studiul ziarelor care descriau ținutele purtate la diferite evenimente, analizarea codurilor de vestimentație. Toată această muncă e motivată de simplul fapt că în focusgrupuri s-a aflat că tinerii nu urmăresc imagini alb-negru.
În concluzie, nu știu dacă suntem într-o campanie de a căuta noi modele ”inspiraționale” în Familia Regală, deși concentrarea pe un singur personaj atrage atenția. Însă e clar că Regina Maria este exemplul că această Familie are încă resurse de a stârni emoții. Resurse din istoria ei, asta neînsemnând neapărat că există resurse și în contemporanii noștri.
„Maria – Inima României”, un succes
Difuzarea, pe 1 decembrie, la ProTV a documentarului ”Maria – Inima României” a fost un record de audiență. Se discută chiar ca filmul să devină material pedagogic, pentru Ministerul Educației. Cei care l-au pierdut la televizor, îl pot găsi la adresa: https://www.facebook.com/MariaInimaRomaniei/ videos/366476714100010/