România promovată pe Travel Channel

România promovată pe Travel Channel

Maramureşul, Transilvania, Delta Dunării şi Bucureştiul vor fi promovate prin intermediul gastronomiei româneşti într-un nou serial, intitulat "Aventuri cu mâncare şi vin, în România", care va avea premiera pe 23 mai, de la ora 20.00, la televiziunea Travel Channel.

Seria de documentare "Aventuri cu mâncare şi vin, în România/ Food and Wine Adventures: Romania" este un program prezentat de Jenny Powell, o cunoscută vedetă de televiziune din Marea Britanie, şi Olivier Magny, un expert în vinuri din Paris, scrie descopera.ro.

Noua serie cuprinde şase episoade de câte 30 de minute, care vor fi difuzate în România, pe Travel Channel, în fiecare sâmbătă, începând din 23 mai, de la ora 20.00.

Următoarele episoade din seria "Aventuri cu mâncare şi vin, în România" sunt dedicate, pe rând, altor zone importante din România, respectiv Braşov, Cluj, Constanţa, Arad şi Bucureşti.

În noua serie "Aventuri cu mâncare şi vin, în România", Jenny Powell şi Olivier Magny pornesc într-o călătorie de descoperire culinară prin România. Aceştia prezintă mici producători care lucrează încă după metode tradiţionale, vizitează târguri de produse, podgorii şi ferme şi mănâncă într-unele dintre cele mai bune restaurante din ţară. În vizita lor, Jenny şi Olivier se îndreaptă spre nord, către Maramureş, înainte de a intra în Transilvania, ajungând în cele din urmă pe ţărmul Mării Negre.

"Aventuri cu mâncare şi vin, în România" îşi propune să continue campania de promovare a României, prin intermediul Travel Channel, începută prin trilogia documentară "Wild Carpathia", care a fost difuzată în perioada 2011 - 2013, la nivel internaţional, de această televiziune. Spre deosebire însă de "Wild Carpathia", în care România a fost promovată şi prin intermediul unor personalităţi precum prinţul Charles al Marii Britanii, principesa Margareta şi Ivan Patzaichin, noul serial "Aventuri cu mâncare şi vin, în România" nu va pune accentul pe astfel de persoane celebre, ci pe oameni obişnuiţi şi pe lucruri şi locuri ascunse şi inedite.

Prezentatoarea noii serii, Jenny Powell, a mai spus că, prin intermediul mâncării, a putut să cunoască mai multe lucruri despre viaţa de familie a românilor, despre moştenirea lor culturală. "Şi a fost foarte aventuros totul, chiar mi-a plăcut foarte mult", a mai spus Jenny Powell.

Totodată, specialistul francez în vinuri Olivier Magny a recunoscut că a venit în România cu multe prejudecăţi, având în vedere "reclama negativă" pe care o fac unele persoane de etnie romă în Franţa. "Am venit cu idei preconcepute, însă am ajuns să avem o mare apreciere faţă de România. Oamenii au fost foarte prietenoşi, calzi şi primitori. A fost un privilegiu să fim aici", a spus Olivier Magny.

El a fost surprins în mod plăcut şi în privinţa calităţii vinurilor din România. "Nivelul acestora este mai ridicat decât am anticipat. Cred că este un loc nedescoperit pentru oamenii din Europa de Vest. Nimeni nu bea vin românesc, nimeni nu cunoaşte nimic despre vinurile româneşti. Cred că sunt multe lucruri de aflat şi de descoperit de către entuziaşti şi am fost foarte impresionat că, după perioada comunistă, a fost o reală provocare pentru producătorii de vin să realizeze tranziţia la noile standarde. Am fost surprins în mod plăcut (...). Şi ne-a plăcut mâncarea, am fost impresionaţi de gustul şi de calitatea produselor, ceea ce nu este foarte uşor de obţinut în locurile de unde venim noi. Mâncarea are gust de mâncare", a mai spus Olivier Magny.