România, pe primele locuri la cereri de oficiere a cununiilor civile. Se fac nunți și în cursul săptămânii

România, pe primele locuri la cereri de oficiere a cununiilor civile. Se fac nunți și în cursul săptămânii Căsătorie. Sursa foto: Dreamstime.com

A început sezonul nunților, iar românii par dornici să își unească destinele. Ofițerii de stare civilă susțin că weekendurile sunt aglomerate, cu greu fiind găsit un loc pe ultima sută de metri. Din acest motiv, cuplurile aleg să își unească destinele și în cursul săptămânii. Cererea de oficializare a cununiilor civile a crescut cu 30%, spun oficialii. Eurostat a confirmat această creștere, precizând că numărul divorțurilor a scăzut.

Nunta este un eveniment important în viața oricărui cuplu. Dacă în anii pandemici interesul pentru căsătorie a scăzut, iată că înregistrăm o creștere. Potrivit ofițerilor de stare civilă, solicitările au crescut cu aproximativ 30%. Cuplurile care nu și-au organizat evenimentul din timp nu mai găsesc locuri libere în weekend, așa că aleg să își oficializeze relația în cursul săptămânii.

Creșterea cu privire la interesul pentru căsătorie în România a fost confirmată și de un raport Eurostat. Acesta prezintă o scădere în ceea ce privește numărul de divorțuri.

Cuplurile care nu au organizat evenimentul din timp nu mai găsesc locuri libere în weekend, așa că optează să își oficializeze relația la starea civilă în cursul săptămânii. Pentru mulți dintre viitorii miri acest lucru ar putea fi un impediment, mulți invitați neputând fi prezenți.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iulie, luna cea mai aglomerată în materie de nunți

Luna iulie pare să fie preferata viitorilor miri. Această lună este cea mai aglomerată din an, ofițerii de Stare Civilă de la un singur sector din Capitală oficiază într-o zi de weekend și 50 de căsătorii. În prezent, ofițerii au într-o zi de weekend aproximativ 30 de căsătorii.

„Se simte o creștere de circa 25-30% fară de anii precedenți. În general, sâmbăta se oficiază cele mai multe nunți, urmează vinerea și respectiv zilele de luni până joi. În anul 2022, din ianuarie până acum, s-au oficiat 380 de căsătorii”, a declarat Cătălina Elena Lazăr, ofițer de stare civilă, pentru stirileprotv.ro.

Creșterea în ceea ce privește numărul căsătoriilor a fost confirmată și de un raport emis de Eurostat. Aceștia anunță că, în anul 2021, au fost oficiate peste 114.000 de căsătorii. Interesul pentru oficializarea relației a crescut și în Luxemburg, Lituania sau Slovenia. Singura țară în care s-a înregistrat o creștere este Danemarca.

„Pandemia a avut un impact și în aceasta zonă. Oamenii au trecut prin mai multe stări și căsătoria vine să rezolve aceasta instabilitate, creând iluzia unui cadru stabil. Iluzia nu e un lucru rău. Avem nevoie să ne simțim în siguranță. În alte state căsătoria nu este ceva obligatoriu, iar familia este înțeleasă ca fiind acea structura, care dincolo de oficializare, ea coexista independent. La noi definiția este mai tradițională. Familia tradițională din doi membrii, bărbat și femeie și copii. Iată, o altă presiune socială, de a avea copii. Cu toții știm cum intervin aceste întrebări din partea părinților, bunicilor, a rudelor”, a mărturisit sociologul Silvia Luican pentru sursa citată anterior.