Bănuim că se vor înscrie în cursă:
Klaus Iohannis (PNL) şi Cătălin Predoiu (PDL).
Sînt doi candidaţi care sînt ca şi desemnaţi.
Deși se vorbește de un candidat comun al celor două partide, pînă atunci fiecare partid își are concurentul său.
Circulă zvonuri, sub semnul unei candidaturi surpriză, că ar putea intra în cursă:
George Maior (SRI) şi Teodor Meleşcanu (SIE).

Şi-au anunţat voinţa de a candida:
Mircea Geoană (PSD) şi Sorin Oprescu (Independent).
Aproape toţi comentatorii se grăbesc a nota, făcînd risipă de adjective gazetăreşti, că situaţia e unică în postdecembrism prin incertitudinile privind candidaţii.
Se verificăm, întorcîndu-ne la fapte, dacă e aşa!
Alegerile din acest an vor avea loc pe 3 noiembrie 2014.
Alegerile din 1992 au avut loc pe 28 septembrie 1992.
În condiţiile anului 1992 (absenţa televiziunilor de ştiri, criza de notorietate a politicienilor postdecembrişti), desemnarea mai întîi şi lansarea candidaţilor, mai apoi, şedeau sub semnul extremei urgenţe.
Cu toate acestea, FDSN (noul partid desprins din FSN), îşi desemnează candidatul  – Ion Iliescu – pe 28 iunie 1992. CDR şi-l desemnează – Emil Constantinescu – pe 27 iunie 1992. FSN (condus de Petre Roman) şi-l desemnează pe 25 iulie 1992, în persoana lui Caius Dragomir.
În 1992, candidaţii au fost desemnaţi, oficial, cu  trei luni înainte de scrutin.
Dacă am raporta situația la 2014, ei ar trebui desemnați cel mai devreme la  3 august 2014.
Nici scrutinele ulterioare nu ne oferă o situaţie diferită în materie de desemnare a candidaţilor.
În 1996, alegerile au fost programate pentru 3 noiembrie 1996.
PDSR şi-a desemnat candidatul pe 26 iulie 1996,  iar CDR, pe 27 iulie 1996.
În 2000, alegerile au fost programate pentru 26 noiembrie 2000.
Pe 17 iulie 2000, Emil Constantinescu anunţă că nu va mai candida.
În 2014, anunţul că nu va mai candida a fost făcut de Crin Antonescu la 31 mai 2014.
Candidaţii au fost desemnaţi după cum urmează:
PDSR – 8 septembrie 2000, PNL – 18 august 2000, ApR – 14 iulie 2000, PD – 25 august 2000.
Din cîte se vede, PDSR, partidul care va cîştiga alegerile, îşi desemnează candidatul (Ion Iliescu) cu doar două luni şi ceva înainte de scrutin.
Asta ar însemna în 2014, în a doua parte a lunii august 2014.
În 2004, situaţia a fost şi mai interesantă.
Alegerile sînt programate pentru 28 noiembrie 2004.
Candidatul Coaliţiei PSD-PC Adrian Năstase e desemnat de Congres pe 27 august  2004.
Punînd capăt unor ezitări strategice, Adrian Năstase confirmase că va candida pe 10 august 2004.
Aşadar, cu doar trei luni înaintea scrutinului.
În termenii lui 2014, ar însemna ca PSD să-şi desemneze candidatul la începutul lui august  2014.
Interesantă de-a dreptul e situaţia de la Alianţa DA.
Prin schimbarea de ştafetă de la 2 octombrie 2004 dintre Traian Băsescu şi Theodor Stolojan, candidatul Alianţei DA e desemnat abia cu o lună şi ceva înainte de scrutinul prezidenţial.
În 2009, situaţia arată astfel:
Alegerile sînt programate pentru 22 noiembrie 2009.
Coaliţia PSD-PC l-a desemnat candidat pe Mircea Geoană în 2 octombrie 2009.
Aşadar, cu mai puţin de două luni înainte de scrutin.
Traian Băsescu şi-a anunţat candidatura la 5 octombrie 2009, după ce mult timp jucase comedia şovăielii.
Ce ne spun faptele?
1) Desemnarea unui candidat trebuie făcută cît mai devreme pentru cei în cazul cărora se pune problema fie a notorietăţii, fie a obişnuirii electoratului cu postura de candidat.
FDSN (în 1992), PSD (în 1996, 2000 şi 2004) n-au avut nevoie de o desemnare mai devreme de două – trei luni, pentru că potenţialii candidaţi (Ion Iliescu, Adrian Năstase) aveau notorietate şi, în plus, erau văzuţi drept prezidenţiabili.
2) Desemnarea poate fi întîrziată doar în cazul candidaţilor care trec drept prezidenţiabili.
Din acest punct de vedere, PSD din 2014 e avantajat, Partidul venind cu o listă solidă de prezidenţiabili:
Victor Ponta, Mircea Geoană, Sorin Oprescu.
Pentru candidaţi precum George Maior sau Klaus Iohannis desemnarea trebuie făcută pînă cel tîrziu la finele lui iunie.
3. PSD și-a făcut din desmnarea cu întîrziere o strategie electorală. Se rezolvă astfel: existența unui candidat al Dreptei, uzarea candidatului propriu, evitarea acuzațiilor de campanie electorală pe banii Guvernului în cazul  premierilor. (Ca, de exemplu, Victor Ponta)