Pe drum către Focşani, părăsit de la Urziceni de Realitatea tv (ce păcat că varianta radio a postului de televiziune e concepută doar pentru una dintre ţările române!), am trecut radioul din maşină pe Europa FM, al doilea în preferinţele mele, după Radio România Actualităţi, pentru profesionalismul ştirilor. Nu mare mi-a fost mirarea să aud prezentată o ştire nu în sine, ca informaţie pur şi simplu, cum reclamă biata noastră profesie, ci dublată de un comentariu tendenţios. Ştirea se referea la Proiectul de autonomie a Ţinutului secuiesc, iscălit de UDMR, şi dat publicităţii.

Comentariul tendenţios nu e prea greu de ghicit ce-şi dorea să exprime:

Îngrijorarea indignată faţă de acest Proiect, văzut ca o ameninţare pentru unitatea statului român, pentru independenţa ţării, şi alte asemenea pentru.

Europa FM – repet- trece în ochii mei drept un post european, după cum ne-ar îmbia să credem chiar numele.

Încălzirea unei ştiri reci, după formula ciorbei sleite, consideraţiile vecine presei alimentate de naţionalismul acrit, m-au surprins mai întîi.

Apoi, gîndindu-mă, mi-am dat seama că n-aveam motiv să fiu surprins.

Diversiunea cu Autonomia prinsese!

Îi căzuseră victimă pînă şi redactorii unui post cu standarde occidentale.

Cum să nu-i cadă victimă alegătorii PSD, cu standarde ceauşiste?!

Să mă explic.

După cîţiva ani, în care situaţia minorităţilor a fost pentru UDMR un instrument de a obţine privilegii mai mult pentru nomenklatura minorităţii şi mai puţin pentru maghiarii simpli din România, organizaţia a intrat la guvernare, după alegerile din 1996.

Prezenţa UDMR în Guvernul CDR avea o logică.

Între 1990- 1996, organizaţia fusese aliata Opoziţiei în bătălia cu FSN, mai întîi, şi cu PDSR, mai apoi, pentru instaurarea unei adevărate democraţii şi nu a uneia de faţadă, alintată de Ion Iliescu drept democraţie originală. În cadrul acestei bătălii, drepturile minorităţilor în general, şi ale minorităţii maghiare, în special, fuseseră un obiectiv de esenţă. Pe de o parte, pentru că Opoziţia invoca standarde europene, cerute insistent de Occident, pe de alta, pentru că PDSR, cu nimic deosebit de PSD-ul de azi, practica o politică amintind de naţionalism- comunismul ceauşist, lucru explicabil dacă ne gîndim că partidul lui Ion Iliescu a fost văzut de mulţi foşti ca o formaţiune care le dădea şansa de a se recicla în democraţie şi în economia de piaţă.

Victoria CDR-PD la scrutinul prezidenţial şi parlamentar din 1996 consfinţea şi victoria UDMR după şase ani de luptă. Era normal ca UDMR să participe la guvernare alături de formaţiunile care-i fuseseră tovarăşe pînă atunci, formaţiuni care-i garantau, ajunse la putere, aplicarea în practică a Programului modern privind naţionalităţile.

Participarea la Guvernarea CDR-PD a fost însă pentru UDMR mărul otrăvit. Baronii maghiari au descoperit enormele avantaje ale participării la Putere, între care, la loc de frunte, se situa posibilitatea de îmbogăţire prin jefuirea avuţiei naţionale.

Din acel moment, începe pentru UDMR lunga perioadă de prostituare de dragul Puterii.

Organizaţia acceptă participarea la Putere sau sprijinirea Puterii numai şi numai de dragul de a fi în fruntea bucatelor, fără nici o legătură cu Programul de apărare a minorităţii maghiare.

După prăbuşirea regimului CDR-PD, în 2000, UDMR acceptă să sprijine din Parlament regimul PSD, împotriva căruia pretindea că luptase din 1990 pînă în 2000.

Între 2004- 2007, UDMR participă la guvernare alături de Alianţa DA. Participarea îşi are justificarea politică, dacă ne gîndim la europenismul Programului în materie de stat de drept. După ce PDL e alungat de la Guvernare de un PNL aliat cu PSD, UDMR nu trece în Opoziţie. Rămîne mai departe la guvernare, deşi e vorba de o guvernare PSD mascată sub acoperirea de guvernare PNL. După scrutinul din 2009, UDMR intră la guvernare alături de PDL. La venirea USL la Putere, în primăvara lui 2012, UDMR trece în Opoziţie. E însă o Opoziţie de ochii lumii. Practic, şi prin implicarea în tentativa de lovitură de stat din vara lui 2012, UDMR e aliată cu USL. Perioada de Opoziţie miluită ia sfîrşit în 2014, cînd UDMR devine partener de guvernare al PSD.

Ce ne spune Istoria postdecembristă?

Că UDMR a devenit formaţiunea cu cea mai mică predispoziţie la convingeri politice:

Alierea sa cu diferită formaţiuni româneşti nu ţine cont o clipă de Programul politic al formaţiunii şi, cu atît mai puţin, de poziţia respectivei faţă de minoritatea maghiară.

Numai aşa se explică faptul că UDMR face parte dintr-o Coaliţie cu vădite note de naţionalism de murături. Izbucnirile de România Mare ale lui Victor Ponta n-au trezit nici măcar o încruntare din partea UDMR. Cînd Guvernul României a devenit parte împotriva UDMR în chestiunea iniţiativei europene de protecţie a minorităţilor, menită să devină mîndria UDMR, liderul formaţiunii, Kelemen Hunor, s-a mulţumit doar cu o demisie de formă din Guvern. Desemnarea unei nepotrivite în locul lui a fost manevra prin care liderul UDMR a rămas mai departe vicepremier şi ministru al Culturii. Atacurile lui Victor Ponta la condiţia de minoritar neamţ a lui Klaus Iohannis au trecut nebăgate în seamă de UDMR, deşi organizaţia ar trebui să-şi asume ca drapel denunţarea derapajelor naţionaliste ale partidelor româneşti.

În aceste condiţii, UDMR lansează Proiectul de Lege privind autonomia Ținutului secuiesc.

Pînă acum, UDMR, cu excepţia unor tresăriri de rutină, n-a avut nici o iniţiativă în chestiunea drepturilor dobîndite de minoritatea maghiară.

Neaşteptata scoatere din căciulă a Autonomiei nu e altceva decît o diversiune pusă la cale împreună cu PSD în perspectiva scrutinului prezidenţial.

O diversiune din care cîştigă ambele părţi:

1. UDMR, pentru că liderul formaţiunii Kelemen Hunor, candidat la prezidenţiale, trebuie să arate maghiarilor că baronii maghiari, ghiftuiţi de corupţie,  nu i-au uitat.

2. Lui Victor Ponta, pentru că prin anumite disocieri de UDMR ba chiar şi atacuri (bine chibzuite) se dă drept brav român în faţa electoratului din Ardeal.

Din nenorocire, diversiunea e sprijinită fără să vrea de mulţi jurnalişti, altfel bine intenţionaţi, care agită primejdia iredentismului maghiar din partea UDMR, formaţiune al cărei unic Program e Rămînerea la Putere.