Protestele Opoziţiei, atingînd forme radicale, huietul de revoltă din presa independentă, solicitările venite din partea societăţii civile, strîmbăturile din nas ale ambasadelor SUA şi Angliei, toate s-au dovedit zadarnice.

Guvernul Ponta a adoptat Ordonanţa de Urgenţă prin care legalizează 45 de zile de ilegalitate.

Ceva în genul libertăţii date armatelor barbare, după intrarea în cetatea cucerită prin asediu, de a jefui, de a ucide şi a viola timp de mai multe zile.

Şi dacă ar fi fost o măsură corectă, conformă standardelor de democraţie, un alt Guvern, sau mai bine zis, un alt Guvern al altui partid, ar fi dat înapoi în faţa valului uriaş de respingere.

Fie că ar fi amînat adoptarea măsurii, astfel încît opinia publică să fie convinsă de corectitudinea ei printr-un efort mediatic substanţial, fie că ar fi renunţat.

Guvernul Victor Ponta, sau mai precis Victor Ponta, pentru că el e tot ce mişcă în Coaliţia de tip neocomunist, a mers înainte, fără a ţine cont de nimic.

Cum se explică această sfidare a democraţiei?

Foarte simplu.

De pe vremea cînd era un PCR dat cu untură, ca să fie mai ușor de înghițit de români, altfel spus de pe vremea cînd era FSN, PSD n-a putut să guverneze decît prin Sfidare de Nesimţit. De la Ion Iliescu pînă la Adrian Năstase, acest Lucreţiu Pătrăşcanu al PSD, scăpat cu viaţă,  regimurile PSD şi-au făcut din sfidarea opiniei publice un mijloc de a guverna.

Orice concesie, orice dare înapoi, a fost şi este socotită de acest partid, mai degrabă mexican decît european, o vulnerabilitate.

Acest aşa-zis partid de Stînga e, în România postdecembristă, partidul care dispreţuieşte în chip ciocoiesc Poporul, poreclit de un PSD-ist şmecher, Pulime. Orice dare înapoi de la politica pumnului în masă şi a bocancului aplicat pe figură, trece, pentru liderii PSD, drept o înclinare în faţa şerbilor.

Partid de ciocoi, PSD are în gene dispreţul baronilor locali faţă de Popor, văzut ca o armată de vizitii şi chelneri.

Partid care nu poate guverna  decît prin forţă, incapabil să înţeleagă rostul dialogului, al compromisului, al concesiei, PSD nu ştie decît de forţă.

Din acest punct de vedere, un lider al Opoziţiei precum Klaus Iohannis e mană cerească pentru PSD.

Cu politica sa binevoitoare, Klaus Iohannis pare a concretiza o vorbă a lui Arghezi: Cînd îl scuipă PSD, ia scuipatul în gură şi-l plimbă prin lume, ca pe un trofeu.

O altă cauză trimite însă, cum s-a observat deja, la disperarea PSD în faţa examenului din toamnă.

Mulţi au vorbit de disperarea lui Victor Ponta şi a golănaşilor din jurul lui de înfrîngerea care i-ar putea trimite acolo de unde au venit: De la colţurile de stradă, unde îmbiau trecătorii cu scurteici second hand.

Nu cred că e vorba de disperare. Cred că e vorba mai degrabă de lăcomie.

Una dintre cauzele eşecului penibil al lui Mircea Geoană în 2009 constă în obsesia de a avea cît mai mult sprijin, astfel încît victoria să fie garantată sută la sută.

Sub acest semn, Mircea Geoană a mers la Timişoara pentru a arăta că şi PNȚD e de partea sa, s-a dus la Sorin Ovidiu Vântu în seara dinaintea confruntării pentru cel de-al doilea tur, a ticluit diversiunea cu filmuleţul, exploatată însă în manieră PSD, adică, otova, ghiorţăneşte.

Politica, parte a vieţii, presupune însă şi asumarea unor riscuri.

Biruitorii, în viaţă, ca şi în politică, ştiu că Istoria are hachiţe, că nu poţi prevedea totul, că nimeni nu-ţi poate garanta o victorie electorală, cu excepţia lui Dumnezeu; numai că Dumnezeu e neutru în preajma alegerilor.

De aceea, biruitorii îşi asumă şi anumite riscuri, zicîndu-şi că, la o adică, mai pot să şi piardă.

Mircea Geoană, produs tipic al lăcomiei PSD-iste, n-a putut concepe că poate şi risca.

El a vrut să fie sigur la modul absolut.

La fel se întîmplă şi cu Victor Ponta.

În premieră postdecembristă, el e Candidatul la Preşedinţie care a declarat că victoria nu depinde de el decît în proporţie de 10%.

Victoria depinde de Grupul Infracţional Organizat pe care-l reprezintă Maşinăria de vot a PSD, alcătuită ca o Reţea mafiotă, în care capii sunt preşedinţii de consilii judeţene, oligarhii ucraineni ai ţinuturilor româneşti.

De regulă, candidatul la preşedinţie susţine că el aduce voturile victoriei, pentru că, în ultimă instanţă, la prezidenţiale contează enorm votul dat unei persoane anume.

Victor Ponta recunoaşte că PSD putea avea şi un alt candidat.

În chip automat, Reţeaua i-ar fi dat voturile respectivului.

Dacă ne gîndim puţin, primarii trecuţi la PSD prin introducerea unei perioade de banditism legal, gen Liviu Dragnea, nu sunt cruciali pentru victoria lui Victor Ponta.

Dacă Opoziţia va reuşi să-i scoată la vot şi pe nehotărîţi, convingîndu-i de dezastrul întruchipat de cucerirea de către PSD a întregii Puteri, Victor Ponta se poate considera de pe acum înfrînt.

De ce a mers Victor Ponta cu Suspendarea democraţiei pentru 45 de zile?

Din acelaşi sindrom care l-a încercat şi pe Mircea Geoană, Sindromul PSD-ist al Lăcomiei.

Sindromul care face ca Penalii din PSD să fure mai departe chiar şi într-o realitate dominată de veghea DNA.

De ce o fac? se întreabă oamenii cinstiţi şi pe drept cuvînt, pentru că Penalii sunt deja putrezi de bogaţi.

Cum de ce?

Pentru că ei sunt lacomi.

Altfel spus, pentru că sunt PSD-işti!