Mă mai văd din cînd în cînd cu academicianul Răzvan Theodorescu la Biblioteca Academiei. Schimbăm vorbe despre cărți și nu despre politicieni, deși amîndoi sîntem convocați din cînd în cînd în lumea de fătuce și guguștiuci a televiziunilor de știri, pentru a răspunde celei mai idioate întrebări din toate timpurile: Ce părere aveți? Frunza e verde și cerul e albastru. Ce părere aveți?

Zilele trecute, am vorbit despre Dante, despre democrația din  Florența anului 1300 (Dumnezeule, ce era noi la 1300), despre alegerea lui Dante ca Prior, membru al Guvernului doar pentru două luni,prin tragere la sorți din pungile de piele numite borso, despre politrucul Dante. Totul a pornit de la întrebarea mea despre Alexandru Balaci, autorul unei cărți memorabile despre Dante. De la Alexandru Balaci, am ajuns la un alt mare erudit al României moderne, la Valentin Lipatti, și de aici la amintirea lui Răzvan Thedoorescu de pe vremea cînd era director al Tvr, zisă și Liberă. Academicianul mi-a povestit că Silviu Brucan îl făcuse pe Valentin Lipatti securist la Tvr, și că marele om de cultură îl sunase pentru a-i cere Drept la replică.

Se întîmplau acestea toate în februarie 1990.

Am tresărit:

Domnule academician - i-am spus - nu vedeți că Poporul român e apucat din cînd în cînd de o aiurare, de o nebunie colectivă, de o aruncare ca oile în rîpa unei teze, a unui personaj, a unei credințe prostești!

Da - a răspuns Răzvan Theodorescu - suntem un popor într-o continuă campanie electorală.

Ne-am amintit amîndoi Nebunia colectivă de după 1989 care se numea vînătoare de Securiști, vînătoare de foști nomenklaturiști.

De dimineață pînă seara nu mai conteneau denunțurile, dezvăluirile, replicile și contrareplicile. Un personaj azi dispărut, cu o biografie plină de semne de întrebare, director unui ziar care sub masca anti-Iliescu și anti-Securitate, făcea jocurile fostei Securități, lansase o campanie răsunătoare intitulată Ce-ai făcut dumneata în ultimii cinci ani? deși el nu  făcuse nimic nu în ultimii cinci ani, ci toată viața, deoarece era mediocru pînă-n măduva oaselor,  cum e și azi, cînd n-a lăsat în urma lui ca scris nici măcar o chitanță. N-avea importanță. El avusese inspirația să se implice într-o afacere nici azi lămurită și împreună cu Ion Caramitru, cu Andrei Pleșu, cu Silviu Brucan, trecea drept Martirul luptei împotriva comunismului. Asta – credea el – îi dădea dreptul să fie un Fel de Comisar cu Cadrele în Noua Republică, FSN-istă.

Nu despre personaj am vrut să scriu.

Am vrut să scriu despre isteria de turmă care-i lovise pe români. Nu puteai spune nimănui că lucrurile fuseseră mult mai complicate de cum le prezenta bestia bolșevică Silviu Brucan, că mulți dintre cei acuzați a fi fost stîlpi ai regimului contribuiseră decisiv la apariția unor cărți și filme cu probleme, că mulți directori de combinate nu erau politruci otova, ci profesioniști de excepție, că noua societate avea nevoie de ei, deoarece a nu fi fost membru de partid înainte nu era automat  un certificat de competențe profesionale. Pe acest fond s-au declanșat Procesele foștilor membri ai CPEx, ai membrilor familiei Ceaușescu, inclusiv a ginerelui lui Ceaușescu, profesorul universitar, Mircea Oprean, soțul Zoiei. Procurorii ceaușiști, ca și procurorii băsiști de azi, trecuseră cu arme și bagaje de partea Noilor Stăpîni. Învățaseră în anii anteriori să aresteze fără mandat, să trimită oameni în pușcărie nu pentru că le ordona asta Ceaușescu, ci pentru că li se părea lor că Ceaușescu ar vrea asta.

Acești procurori, urmași ai ticăloșilor care în 1946 și 1947 trimiseseră la moarte adversari ai comuniștilor, ei, care pînă mai ieri îi beleau pe comuniști, se dezlănțuiseră în abuzuri incredibile. La Expres, la Zig-Zag Magazin m-am ridicat cu scrisul împotriva acestor abuzuri.

Ele însă aveau loc pe fondul isteriei naționale antisecuriste și anticomuniste.

Documente date la iveală de cercetători precum Alex Stoenescu arată că sub perdeau de fum a luptei împotriva Securității, securiștii care pactizaseră cu noul Regim jefuiau pur și simplu țara. De fapt, așa cum am mai scris, chiar și lozinca Jos Securitatea! Care a dus la fenomenul unic în Est – de distrugere a fostei Securități – ascundea interese mafiote clare. Destrucurarea Securității îngăduia unor foști securiști, mai ales din DIE, de a pune mîna pe banii Securității fără a-i întreba nimeni de decont, dar mai ales pentru răfuiala între găști. Pentru a scoate din joc un concurent, i se lipea, cu ajutorul unor oficine precum România liberă, eticheta de securist, nomenklaturist.

A trecut și isteria asta.

Azi, dacă întrebi pe orice om normal, îți va răspunde că a fost o prostie, că a fost înșelat. La sindrofia organizată de SRI pentru lansarea Istoriei sale interne m-am întîlnit cu cineva cu care am stat de vorbă în după amiaza lui 22 decembrei 1989. El și-a amintit cum îi spuneam lui și soției sale că totul e un teatru, că e o lovitură de stat pusă la cale de Moscova pentru a a aduce și România în terenul perestroikist, așa cum s-a întîmplat ori de cîte ori la Moscova a venit un nou Stăpîn. Cum însă Nicolae Ceaușescu era greu de răsturnat din interioul PCR, s-a pus la cale diversiune cu Revolta spontană, la care Moscova a fost ajutată de Occident.

El și soția sa, entuziaști ai noii orînduiri, nu credeau atunci spusele mele, se uitau la mine fără să-mi spună ca la un biet nomenklaturist.

La întîlnirea de la sindrofia SRI, tînărul de atunci, acum om matur mi-a zis:

Doamne, că proști mai eram! Cum dracu ne-au dus ăștia de nas în halul acesta?

Nu i-am răspuns pe loc, pentru că asta presupunea răgaz.

Îi răspund acum.

Pentru că Poporul Român, născut și făcut să fie manipulat de Șmecheri prin crearea unei Aprinderi de moment, a unei Isterii, a unei Nebunii colective, în timpul căreia spiritul critic, luciditatea, bunul simț dispar, cum se întîmplă cînd o colectivate e lovită de nebunia unei patimi.

E o nebunie care nu durează mult timp.

Suficient însă pentru ca Șmecherii să profite de ea și, în numele unor așa zise idealuri, să-și  rezolve interesele lor mafiote.

În 1990, Isteria antisecuristă și anticomunistă a fost Nebunia colectivă care a dat Șmecherilor posibilitatea să treacă avuția națională în buzunarele  proprii.

În timp ce proștii strigau Jos Securitatea! și jubilau cînd  era demascat și dat afară un fost securist, un fost colaborator, un fost nomenclaturist, Șmecherii se îmbogățeau preluînd averea statului.

Lupta împotriva corupției de azi e nouă Nebunie colectivă trăită de români și indusă de Șmecheri.

Sub faldurile ei averile făcute de primele generații de așa ziși capitaliști, rechinii din anii 90, trec în mîinile noilor generații de capitaliști, al noilor rechini.

În decembrie 1989, Operațiunea era patronată de vechea Securitate.

Acum e patronată de noua Securitate.