Invocam, într-un număr anterior al Evenimentului zilei, Monografia SRI-25, întocmită pentru uz intern şi în a cărei posesie intrasem. Conducerea Serviciului a decis ca volumul să fie tipărit la editura Rao, într-o ținută grafică academică, nițel descurajantă pentru cei care obișnuiesc să citească nu numai la bibliotecă, dar și în metrou sau chiar în lift.

Lansarea a avut loc sîmbătă, 23 mai 2015, la Tîrgul de carte Bookfest, în cadrul unei manifestări care a beneficiat de o mediatizare deosebită, lucru ieșit din comun dacă mă gîndesc că era vorba, totuşi, de o carte.

Au vorbit la această lansare: Virgil Măgureanu, Georgian Pop, președintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Vasile Dâncu, Ion Cristoiu, George Maior, Eduard Hellvig. Aşa cum am arătat în intervenţia mea, trei cred c-au fost motivele pentru care am fost invitat eu să vorbesc:

1. Mă număr printre cei care citesc cartea pentru care sunt invitaţi să zică sau să scrie despre ea.

2. Am scris şi am vorbit despre Serviciile de Intelligence şi nu numai de la noi, ca un publicist interesat de domeniu şi, prin asta, cît de cît cunoscător al notelor sale specifice.

3. Nu sînt ofiţer sub acoperire. Oricît de importantă ar fi fost pentru SRI lansarea cărţii, fiind vorba de un Serviciu profesionist, nu şi-ar fi permis să deconspire un jurnalist de dragul momentului.

Dacă întocmirea Monografiei pentru uz intern era o acţiune vizînd relaţia dintre Conducere şi lucrătorii SRI (vreo 3000, am înţeles din carte), publicarea ei la o editură, şi încă la una prestigioasă, schimbă fundamental planul relaţiei.

De data asta avem de-a face cu relaţia dintre SRI şi opinia publică, relaţie crucială într-o democraţie pentru eficienţa Serviciului, dar şi pentru sănătatea societăţii.

În Cuvîntul înainte, semnat de Eduard Hellvig, se poate descoperi rolul şi locul acestei iniţiative – tipărirea la o editură de prestigiu – pentru preocuparea SRI de deschidere către opinia publică:

„Pe măsură însă ce sfertul de secol scurs de la căderea comunismului în România lasă loc unei societăţi cu valori, mentalităţi şi atitudini noi, aceasta îşi pune întrebări legitime despre partea nevăzută a muncii instituţiilor statului care lucrează în acest domeniu, fie şi în slujba propriei sale securităţi. Scopul nobil pe care îl îndeplinesc astfel de instituţii nu reuşeşte întotdeauna să elimine suspiciunile alimentate de misterul în care sînt ele învăluite şi de o anumită mitologie care nu reflectă magnitudinea transformărilor suferite de lumea intelligence-ului modern. Tocmai de aceea, consider că este absolut vitală o reevaluare a balanţei între nevoia menţinerii secretului şi necesitatea transparenţei şi deschiderii către public, într-o societate care s-a integrat ferm în familia democraţiilor europene şi euro-atlantice.

Un pas important în direcţia acestei deschidere este şi monografia Serviciului Român de Informaţii pe care o aveţi în faţă.”

Aşadar, publicarea Monografiei interne – repet publicarea şi nu zadarnic precizez la o editură prestigioasă, pentru că asta amplifică importanța acordată comunicării -  se vrea un pas important din Programul de îmbunătăţire a imaginii SRI în raport cu opinia publică de la noi.

Despre preocuparea tuturor serviciilor secrete din lumea democrată de a-şi rostui o imagine friendly, de a contracara posibila suspiciune publică de Forţă ocultă, am mai scris, deoarece lucrez la un amplu studiu despre Relaţia dintre CIA şi Presă-Congres.

Această preocupare își are principala cauză nu atît în dragostea de democrație, cît mai ales în dependența Serviciului de Intelligence de opinia publică.

În pluripartitism, Serviciile secrete sunt controlate de comisii parlamentare, bugetele sunt aprobate de Parlament, tot atîtea motive ca opinia publică, de care depind decindenții în democrație, să fie sedusă în chip necesar.

Ca ziarist care am comentat aproape în fiecare zi din 1990 pînă azi lumea românească, pot depune mărturie că SRI s-a confruntat aproape tot timpul cu probleme de imagine.

În primii ani postdecembrişti, marea problemă a reprezentat-o asimilarea SRI cu fosta Securitate.

Pe măsură ce – aşa cum dezvoltă Monografia - Serviciul şi-a avut cadre recrutate din afara cercului de foşti ofiţeri de Securitate, dar mai ales pe măsura colaborării tot mai strînse cu serviiciile secrete occidentale, această imagine a dispărut.

N-a dispărut însă cu totul, chiar dacă ea s-a micşorat un timp, imaginea de Forţă ocultă implicată în politica internă.

Această imagine s-a adîncit în mod îngrijorător în ultima vreme:

Din cauza acuzaţiilor aduse de către fostul preşedinte Traian Băsescu, acuzaţii credibile, pentru că vin de la cineva presupus a şti despre ce-i vorba.

Din cauza eforturilor inexplicabile ale SRI de a pune înaintea misiunii de apărare a ţării de terorişti şi spioni misiunea de a lupta împotriva corupţiei în cadrul Binomului SRI-DNA. 

Oricît de corectă ar fi implicarea SRI în lupta împotriva corupției, spre deosebire de lupta pentru protejarea țării de teroriști și spioni, dosarele deschise politicienilor, arestările preventive, procesele – toate dominate de patimi, de controverse, fac din SRI în chip inevitabil obiect de dispută politică și mediatică.

Dacă SRI destramă o rețea de spioni, toată lumea aplaudă.

Dacă SRI se prezintă ca implicat decisiv în arestarea unei rețele de corupți, în chip inevitabil, unii aplaudă și alții huiduie.

În intervenţia mea la lansare am atras atenţia din nou asupra imaginii primejdioase care se adânceşte în opinia publică după tot mai multă afişare a SRI ca partener al DNA:

„Principalul reproş este că a început să revină la imaginea de Serviciu înspăimîntător, de serviciu care te arestează mîine, de Serviciu care aminteşte de fosta securitate”.

Să ne înţelegem.

Nu e vorba de implicarea SRI în lupta împotriva corupţiei.

E vorba de prea mare gălăgie făcută chiar de SRI despre această dimensiune a activităţii sale, care pune în umbră celelalte dimensiuni ale complexei misiuni a Serviciului, riscînd să creeze imaginea unei instituții care, în loc să-şi îndeplinească îndatoririle în materie de siguranţă naţională, îndeplineşte rolul unei instituţii care comandă DNA.

Ori de cîte ori apare preocuparea pentru transparenţă, pentru deschidere către opinia publică, orice Serviciu de intelligence din lumea democrată se confruntă cu următoarea problemă:

Cum reuşim să facem transparentă sau măcar să lăsăm imaginea de transparență cînd e vorba de o instituţie care, de la Moise încoace, s-a întemeiat pe păstrarea secretului?

Cu această problemă s-a confruntat şi Conducerea SRI înainte de a lua o decizie în chestiunea cazurilor controversate. Notează generalul Florian Coldea în Argument:

„Cazurile controversate: decizia de a le aborda public, din considerentele de transparenţă şi deschidere au prevalat, mai ales că, în cazurile tratate, nu mai există reţineri de natură operaţională sau impedimente de ordin legal. Evenimentele respective fac deja parte din istoria instituţională şi societală, fiind necesară medierea unei înţelegeri comune şi decomplexate a acestora. A greşi este omeneşte (errare humanum est) şi din greşeli se învaţă chiar şi în cazul celor mai prestigioase servicii. De asemenea, au fost incluse şi unele situaţii controversate chiar şi atunci cînd, legal şi operaţional, este derulată ca la carte. În afară de aceasta, ideea de a include astfel de cazuri la «succese operaţionale» ar fi fost un oximoron imposibil de asumat, oricît de temeinice şi oportune s-ar fi dovedit semnalările succesive ale SRI”.

Cazurile controversate, cum le definește Florian Coldea, sînt cele cărora presa le-a zis Scandalurile în care a fost implicat SRI de-a lungul unui sfert de veac de existenţă. Alături de alte cîteva iniţiative ale cărţii – inserturi care lămuresc didactic specificităţi ale muncii Serviciului, prezentarea celor care au condus Serviciul de a lungul timpului, dar şi cea ce am putea numi Operaţiunile de succes ale SRI – dezvăluirea Cazurilor controversate a fost greu de decis din două motive:

1. Nu aruncau o lumină tocmai favorabilă asupra SRI.

2. Presupuneau publicarea unor amănunte ţinînd de Proceduri, de date şi de Operaţiuni care trebuie păstrate secrete şi după trecerea timpului, deoarece, pe de o parte, ofiţerii implicaţi în ele sînt încă activi, iar pe de altă parte, modelul Operaţional e încă în vigoare.

Chiar dacă fără a atinge nivelul de dezvăluiri ale Operaţiunilor CIA desecretizate cu zgomot (iată un model de activitate friendly, la care SRI s-ar putea uita ca la un model!), Monografia SRI-25 de ani se remarcă tocmai prin relatarea Cazurilor controversate, cum ar fi, ca să citez în ordine cronologică:

Scandalul Berevoieşti, Terasa Anda, Cazul Alexa, Scandalul Timofte-KGB, Relaţia Radu Timofte-  Sorin Ovidiu Vântu, Atacuri la adresa SRI (e vorba de dezvăluirile Elenei Udrea împotriva lui Florian Coldea)

Nu pot să nu remarc, în ipostaza de gazetar care a scris la vremea respectivă despre multe dintre aceste scandaluri, că Monografia evită partizanatul la care te-ai fi putut aştepta, ştiind că e vorba de imaginea SRI. Păstrarea în relatarea sobră, neutră, ar putea fi înscrisă, printre altele, şi în Programul de adîncire a imaginii prietenoase a SRI. Iată, vrea să spună cartea, SRI e supus şi el omenescului, nu e o Forţă infailibilă, un Dispozitiv de oţel.

E mai mult decît semnificativ că la lansare nu numai intervenţia mea, dar şi alte intervenţii - a lui George Maior, a lui Vasile Dâncu, a lui Eduard Hellvig – au abordat chestiunea unei îmbunătăţiri a imaginii SRI sub semnul micșorării drastice a imaginii de Forță ocultă înfricoșătoare. Acest fapt, adăugat precizărilor din Cuvîntul înainte, mă face să cred că Eduard Hellvig a înţeles un adevăr:

Deschiderea către opinia publică, făurirea imagini de Seviciu friendly, contrazicerea suspiciuni de Forţă ocultă, reafirmarea adevărului că SRI e sub control parlamentar țin în exclusivitate de datoriile directorului SRI.

Sper că tipărirea unei Monografii a SRI, care oferă date despre operaţiuni anterioare de succes sau eşuate, e un prim pas aşa cum spune Eduard Hellvig.

În acest domeniu s-ar mai putea face multe.

Fiecare capitol consacrat unei perioade din Istoria SRI se deschide cu titlul Situaţia de securitate. Paginile puse sub acest titlu sînt dovezi că SRI a avut în permanenţă, în ultimii 25 de ani, un punct de vedere propriu despre marile probleme ale României, despre anumite evenimente.

De ce n-ar desecretiza SRI, cu mediatizare intensă, documente despre aceste probleme? De ce n-ar desecretiza SRI, cu mare publicitate, documente propri despre mineriada din 1990 sau despre jaful numit privatizarea?

CIA se ramarcă prin faptul că nu numai directorii, dar şi foştii lucrători îşi publică Memoriile sub egida Agenţiei, dar mai ales sub cenzura – la care are dreptul legal – Agenţiei.

Foştii directori ai SRI, foştii lucrători ar putea fi stimulaţi să-şi scrie sau să-şi mărturisească memoriile în vederea publicării sub egida SRI.

Indiscutabil, astfel de acţiuni de comunicare publică, asumate de toate serviciile secrete democratice, sunt necesare dar nu suficiente pentru promovarea unei imagini prietenoase a SRI.

O schimbare radicală în imaginea SRI depinde esențial și de prestația SRI.

Cîtă vreme SRI nu va evita scandalurile de presă - provocate, culmea!, chiar de declarații ale membrilor Conducerii - nu-și va reduce gălăgia în materie de luptă împotriva corupției, nu se va strădui să se explice și să se justifice în situațiile controversate (vezi Scandalul ordinului dat de Klaus Iohannis în chestiunea traficului de influență), toate eforturile  de comunicare publică vor fi inutile.