Mă întreb uneori de ce dracu l-am dat pe Stalin de a berbeleacul, l-am împușcat pe Nicolae Ceaușescu și ne zicem cetățeni ai unei țări membre a Uniunii Europene, dacă ne lipsește mai departe capacitatea de supune spiritului critic borhotul pe care ni-l dau zilnic Manipulatorii pe post de caviar.

Să luăm, de exemplu, aserțiunea  sădită în spațiul public de  Binomul SRI- DNA, cel care conduce de fapt țara, președintele jucînd rolul Tabloului cu nădragi, iar Parlamentul, rolul  Turmei de oi de tinichea, și îngrijită ca să înflorească de Divizia Presă a Binomului:

Imunitatea parlamentară trebuie eliminată din Constituție.

Nu cred să existe în ultimul timp politruc, gurist de presă scrisă sau gurist de televizor, membru al așa-zisei societăți civile care să nu repete, ca un papagal înscris în cor, această aserțiune propagandistică, fără a o supune minimului spirit critic, cel care deosebește un cetățean european de un vițel importat din CSI. Aprinsă de la abila manipulare poreclită măreț Luptă împotriva corupției, în realitate, o cruntă răfuială între bandele mafiote din politică și din instituțiile de forță ale democrației noastre de hîrtie creponată,   eliminarea  imunității parlamentare e una dintre acele teze pupate-n fund de toată lumea, acceptate automat și repetate papagalicește de toți, fără o minimă dezbatere. Ca și în cazul votului uninominal, ca și în cazul despăgubirilor, orice tentativă de a avertiza că se impune o atentă cîntărire a argumentelor pro și contra, dar mai ales o dezbatere scutită de emoțiile  de moment, e rapid  descurajată cu hîrdaie de rahat mediatic. Adept al dezbaterii pro și contra în legătură cu orice subiect, pentru că văd măreția democrației tocmai în dreptul de a te îndoi public pînă și de axiome, voi prezenta pentru cititorii  reglementarea imunității în toate Constituțiile României de la cea din 1866 (am exclus ”Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris” din 1864) pînă la cea din 2003.

 

”Constituția din 1866

 

Art. 51. Nici unul din membrii uneia sau celei-alte Adunări nu pote fi urmărit sau prigonit pentru opiniunile și voturile emise de densul în cursul esecrițiului mandatului seu. 

Art. 52. Nici un membru al uneia sau celei-alte Adunări, nu poate în timpul sesiunei, să fie nici urmărit, nici arestat în materie de represiune, decît cu autorizațiunea Adunării din care face parte, afară de cazul de vină vădită. Detențiunea sau urmărirea unui membru al uneia sau celei-alte Adunări este suspendată în tot timpul sesiunie, dacă Adunarea o cere. 

 

Constituția din 1923

 

Art. 54. Nici unul din membrii uneia sau celeilalte Adunări nu poate fi urmărit sau prigonit pentru opiniunile și voturile emise de dînsul în cursul exercițiului mandatului său. 

Art. 55. Nici un membru al uneia sau celeilalte Adunări nu poate, în timpul sesiunii, să fie nici urmărit, nici arestat în materie de represiune, decît cu autorizarea Adunării din care face parte, afară de cazul de flagrant delict.

Dacă a fost arestat preventiv sau urmărit în timpul cînd sesiunea era închisă, urmărirea sau arestarea trebuiesc supuse aprobării Adunării din care face parte, îndată după deschiderea sesiunii Corpurilor legiuitoare.

Detențiunea sau urmărirea unui membru al uneia sau celeilalte Adunări este suspendată în tot timpul sesiunii, dacă Adunarea o cere. 

Constituția din 1938

Art. 56. Nici unul din membrii uneia sau celeilalte Adunări nu poate fi urmărit pentru opiniunile și voturile de el emise în cursul exercițiului mandatului.

Art. 57. Nici un membru al uneia sau celeilalte Adunări nu poate, în timpul sesiunii, să fie urmărit sau arestat pentru vine penale, decît cu autorizarea Adunării din care face parte, afară de cazul de flagrant delict.

Detențiunea sau urmărirea vreunuia din membrii Adunărilor este suspendată în tot timpul sesiunii, dacă Adunarea o cere.

Constituția din 1948

Art. 59. Nici un deputat nu poate fi reținut, arestat sau urmărit, fără autorizarea Marii Adunări Naționale a R. P. R., în timpul sesiunilor, sau a Prezidiului Marii Adunări Naționale a R. P. R., între sesiuni, pentru orice fapte penale, afară de cazurile de flagrant delict, cînd se va cere de îndată aprobarea Marii Adunări Naționale a R. P. R. sau a Prezidiului Marii Adunări Naționale a R.P.R.

Constituția din 1952

Art. 34. Nici un deputat al Marii Adunări Naționale nu poate fi trimis în judecată și nu poate fi arestat fără încuviințarea Marii Adunări Naționale, în timpul sesiunilor, iar între sesiuni – a Prezidiului Marii Adunări Naționale.

Constituția din 1965

Art. 61. Nici un deputat al Marii Adunări Naționale nu poate fi reținut, arestat sau trimis în judecată penală, fără încuviințarea prealabilă a Marii Adunări Naționale în timpul sesiunii, iar între sesiuni, a Consiliului de Stat.

Numai în caz de infracțiune flagrantă, deputatul poate fi reținut fără această încuviințare.

Constituția din 1991

Articolul 69: Imunitatea parlamentară

1. Deputatul sau senatorul nu poate fi reținut, arestat, percheziționat sau trimis în judecată, penală ori contravențională, fără încuviințarea Camerei din care face parte, după ascultarea sa. Competența de judecată aparține Curții Supreme de Justiție.

2. În caz de infracțiune flagrantă, deputatul sau senatorul poate fi reținut și supus percheziției. Ministrul justiției va informa neîntârziat pe președintele Camerei asupra reținerii și a percheziției. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reținere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.

Articolul 70: Independența opiniilor

Deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

Constituția din 2003

Articolul 72: Imunitatea parlamentară

1. Deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

2. Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea și trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție. Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.

3. În caz de infracțiune flagrantă, deputații sau senatorii pot fi reținuți și supuși percheziției. Ministrul justiției îl va informa neîntîrziat pe președintele Camerei asupra reținerii și a percheziției. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reținere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.”

Ce ne arată această trecere în revistă?

1. De 150 de ani, imunitatea parlamentară e o axiomă a tuturor regimurilor, chiar și a celui stalinist din 1952. Nu pentru a face din Parlament un scut anti-Justiție, ci pentru a  recunoaște Parlamentului rolul de principală instituție a  țării.

2. Excepție făcînd perioada comunistă, cînd nu se punea problema votului de conștiință, toate Constituțiile  deosebesc între răspunderea juridică pentru voturi și declarații politice și  imunitate în general.   De precizat că formula Răspundere juridică nu se referă la o infracțiune penală, ci la o posibilă dare în judecată a unui parlamentar pentru o declarație în plen considerată calomnie.

3. Dintre toate Constituțiile, cea din 2003 exclude din imunitate urmărirea penală a parlamentarului. A fost cedarea lui Adrian Năstase la campania dusă în numele luptei împotriva corupției, cedare cu temeiul în credința fostului premier că el va ajunge președinte și nu va avea nevoie de imunitate pentru a nu fi urmărit penal.

De ce sunt supuse votului și cererile de începere a urmăririi penale în cazul unor parlamentari?

Răspunsul trimite la Legea răspunderii ministeriale din 28 iunie 1999 care prevede prin articolul 12:

”Numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvîrșite în exercițiul funcției lor.”

Actualii parlamentari care sunt acuzați pentru fapte ca foști membri ai Guvernului   nu beneficiază de o imunitate constituțională, ci de o imunitate depinzînd de o lege. Sunt de acord că e vorba de o anomalie:

Parlamentarul  nu poate  fi scutit de verificarea adevărului prin Justiție de calitatea sa de fost ministru.

Legea impune o inegalitate între parlamentari. Cei care n-au fost miniștri sau mai precis nu sunt acuzați de fapte din perioada ministeriatului lor pot fi urmăriți penal fără aprobarea Parlamentului.

Anomalia poate fi înlăturată prin modificarea Legii răspunderii ministeriale, operațiune infinit mai simplă decît modificarea Constituției.

Rămîne în aceste condiții Imunitatea la percheziție, reținere sau arestare.

E o imunitate care se regăsește în toate cele opt Constituții din cei aproape 150 de ani de Istorie a României moderne.

Înainte de a o elimina, cum cere Binomul SRI-DNA și cum face propagandă Divizia Presă a Binomului, n-ar fi oare înțelept, european,  să ne întrebăm de ce a fost pusă imunitatea în toate constituțiile, inclusiv în cea Stalinistă?