Cei de la Lumea Justiţiei, în continuarea campaniei despre excesul de arestări preventive, au întocmit o trecere în revistă a timpului stat la pușcărie fără a fi trimise în judecată de mai multe persoane:

„Dorin Cocoş:

– arestat la 29 octombrie 2014, aflat în continuare după gratii

– perioada petrecută în arest: 4 luni şi 1 săptămînă

Gheorghe Ştefan, zis Pinalti:

– arestat la 29 octombrie 2014, aflat în continuare după gratii

– perioada petrecută în arest: 4 luni şi 1 săptămînă

Deputatul Viorel Hrebenciuc:

– arestat la 29 octombrie 2014, aflat în continuare după gratii

– perioada petrecută în  arest: 4 luni şi 1 săptămînă

Procuroarea Alina Bica:

– arestată la 22 noiembrie 2014, aflată în continuare după gratii

– perioada petrecută în arest: 3 luni şi 2 săptămîni

Ministrul Gabriel Sandu:

– arestat la 29 octombrie 2014, eliberat la 25 ianuarie 2015

– perioada petrecută în arest: 3 luni

Dumitru Nicolae, zis Niro:

– arestat la 29 octombrie 2014, eliberat la 25 ianuarie 2015

– perioada petrecută în arest: 3 luni”.

De cînd a țîșnit în România nebunia cu arestarea preventivă care nu mai e excepție, ci regulă, n-am încetat să denunț caracterul abuziv al cererii procurorilor de a vîrî la pușcărie o persoană care, practic, e nevinovată, pentru că nici măcar nu i s-a încheiat urmărirea penală. Se știe că urmărirea penală se poate încheia nu numai cu trimiterea în judecată, dar și cu Rezoluția de Neîncepere a Urmăririi Penale. E posibil, fie și teoretic, ca un arestat preventiv timp de cîteva luni să fie declarat nevinovat chiar de procurorul care l-a trimis la pușcărie.

Culmea mizeriei românești:

Cererea procurorului e acceptată fără să clipească de un magistrat care se numește de Drepturi și Libertăți.

Ptiu, drace!

Cel îndrituit să vegheze la respectarea drepturilor și libertăților individuale, puse la îndoială de instituțiile de forță, e cel care te trimite la pușcărie mai abitir decît procurorul!

M-am întrebat, cum de altfel vă întrebați și dvs, cum s-a ajuns la această transformare a arestului preventiv dintr-o excepție, cum cer toate normele europene, într-o regulă, astfel încît anchetarea unei persoane în libertate e o știre de Breaking news. Aceasta deoarece, cînd nu cer arestarea preventivă, procurorii cer și obțin de la ăla cu Drepturile și Libertățile control judiciar sau arest la domiciliu, care e și el o restrîngere a libertăților despre care se spune că definesc omul în democrație.

Confratele Ion Spânu de la Cotidianul a avut inițiativă de a consulta specialiștii în compararea celor  două Coduri de procedură penală - cel anterior și cel în funcțiune, intrat în vigoare în ianuarie 2014 - la capitolul Arestarea preventivă.

Vechiul Cod prevedea următoarele:

”Secţiunea IV

Arestarea preventivă

Art. 148

Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului

Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sînt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre următoarele cazuri:

a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei;

a1) inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara ori obligaţiile care îi revin pe durata acestor măsuri;

b) există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă;

c) există date că inculpatul pregăteşte săvîrşirea unei noi infracţiuni;

d) inculpatul a săvîrşit cu intenţie o nouă infracţiune;

e) există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înţelegere frauduloasă cu aceasta;

f) inculpatul a săvîrşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a)-e), măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 4 ani.”

Acesta e vechiul Cod.

Să vedem ce prevede noul Cod la capitolul Arestarea preventivă:

”SECŢIUNEA a 6-a

Arestarea preventivă

Art. 223

Condiţiile şi cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive

(1) Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvîrşit o infracţiune şi există una dintre următoarele situaţii:

a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;

b) inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;

c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu aceasta;

d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvîrşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvîrşirea unei noi infracţiuni.

(2) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvîrşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvîrşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”

Lesne de văzut, după cum ne atrag atenția specialiștii consultați de Ion Spânu, că Noul Cod de procedură Penală introduce un aliniat 2 care schimbă total filosofia arestării preventive. Potrivit vechiului Cod, arestarea preventivă depindea de persoana anchetată. Așa cum se vede, reglementarea era mult mai strictă – există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pentru a obține arestarea preventivă, procurorul trebuia să aducă probe solide privind pericolul concret. De aceea, procurorul nici nu se grăbea cu cererea de arestare preventivă.

Noul Cod de Procedură Penală, adoptat în 2010 de majoritatea parlamentară a Guvernului Emil Boc, sub președinția lui Traian Băsescu, dă libertate absolută abuzului numit arestare preventivă. Întîi și-ntîi că el născocește, prin aliniatul 2, inexistent în Codul anterior, un termen straniu, amintind izbitor de Procuratura stalinistă – suspiciunea rezonabilă (!!!) Apoi, accentul e pus acum exclusiv pe faptă. Prin faptă, înțelegîndu-se orice:

„Măsura arestării preventive a inculpatului  poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvîrșit (…) o infracțiune de corupție”.

Ce probe sunt invocate azi de procuror și luate în seamă de acela zis cu drepturile individului, în realitate cu dreptul procurorului de a aresta pe cine vor mușchii lui și, mai ales, pe cine indică telefonul de Sus?

Denunțurile.

Rețeta e simplă.

Se înhață un pește mic, de regulă un posibil infractor. Ca să scape, acesta face un denunț împotriva cui vrea procurorul.

Pe baza denunțului, e înhățat cel vînat de DNA.

Vechiul Cod preciza clar cazurile în care se putea cere arestarea preventivă. Ele erau rezonabile. Inculpatul s-a sustras de la urmărire, inculpatul a comis o nouă infracțiune etc. Cazurile vizau împiedecarea voită de către inculpat a aflării adevărului. Pentru aceasta procurorul trebuia să aducă probe. Exista un singur caz care putea permite interpretarea: Cel reglementat de litera f. Potrivit textului:

”f) inculpatul a săvîrşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.”

Noul Cod dă o definiție bizară pericolului public. Mai întîi el exclude criteriul numărului de ani de închisoare. Pe baza lui, poți fi arestat preventiv și dacă ai furat un ou. Pericolul concret pentru ordinea publică e înlocuit cu „privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”.

De ce? Pentru că una e pericolul concret, care trebuie dovedit de procuror, și alta e stare de pericol pentru ordinea publică, definiție care dă procurorului dreptul de a scrie editoriale în genul celor semnate de ofițerii acoperiți din presă.

Vechiul Cod avea grijă să nu fie abuzuri și-n cazurile de împiedecare a cercetării penale:

”În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a)-e), măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 4 ani.”

Noul Cod exclude acest criteriu. Procurorul poate propune arestarea preventivă pentru cine vrea el.

Știți cine e autorul acestui Cod, printre alții?

Alina Bica, cea care stă în arest preventiv de trei luni și o să stea acolo cît vor supărările Codruței Kovesi.

Știți cînd a fost votat Noul Cod de Procedură Penală prin voința majorității parlamentare?

În 2010, cînd majoritatea era a PDL, premier Emil Boc, iar președinte Traian Băsescu.

Traian Băsescu l-a promulgat fără să clipească.

De altfel, Traian Băsescu a fost un admirator al noilor Coduri, poate şi pentru că ele consfinţeau Republica procurorilor.

Pe 9 februarie 2014, el declara:

"Noile coduri, fie că vorbim de Codul Comercial şi Codul de Procedură, de Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, sunt instrumente moderne ale statului român. ”

Potrivit Codului cîntat de Traian Băsescu, fostul președinte poate fi arestat preventiv cînd vrea Codruța Kovesi.

Ştiți cine era persoana cea mai apropiată lui Traian Băsescu, deopotrivă membră a Guvernului Emil Boc?

Elena Udrea, cea arestată preventiv de dragul ochilor deloc frumoși ai Codruței Kovesi.

Și uite așa, lipsind arestarea preventivă de minimele criterii, Alina Bica și-a semnat soarta de azi, de veșnică arestată preventiv.

Iar Traian Băsescu, promulgînd un Cod care înlesnește abuzul, și-a creat condițiile pentru a fi arestat preventiv cînd vor melancoliile Codruței  Kovesi.

Cu mîna lui!