Colosalul spectacol mediatic numit Întîlnirea PNL-PDL pentru Unificarea Dreptei a împins în umbră scrutinul din 25 mai 2014. Aşa cum subliniam într-un editorial anterior, liderii de opinie au sărit peste necesarul moment al analizei scrutinului, ca o jună cu fustă scurtă peste o băltoacă, pentru a se consacra Apropierii dintre PNL şi PDL.

 Aşa se explică de ce luni mai toţi jurnaliştii autointitulaţi de Dreapta s-au ocupat de rezultatul PMP, deşi nu acesta reprezenta principalul aspect al scrutinului, sau, mai precis, de diabolizarea Elenei Udrea, iar marţi, cu toţii, s-au prăbuşit într-o jubilaţie totală, iscată de un simplu început  de proces şi nu de rezultatul Procesului.

Unii au făcut-o la ordin.

Alţii au făcut-o din neghiobie, care, la un jurnalist, e mai rea decît scrisul sau vorbitul la ordin.

Arătam în numărul din preziua alegerilor că scrutinul de duminică, 25 mai 2014, a căpătat pentru partide o importanţă neobişnuită din simplul motiv că toate l-au abordat ca pe un test pentru prezidenţialele din noiembrie 2014.

Formula test pentru prezidenţiale e prea vagă pentru a răspunde nevoii de abordare corectă.

De aceea, se impune să ne întrebăm:

Un test al ce?

Al maşinăriilor de partid?

Al propagandei electorale?

Al forţei liderilor de a entuziasma masele?

Mai toţi analiştii s-au grăbit să aplaude prezenţa de 32% la scrutinul din 25 mai 2014.

Desigur, dacă o raportăm la prezenţa din 2007 şi din 2009 e o prezenţă mai bună.

De asemenea, dacă o raportăm la atmosfera creată înainte de scrutin (va fi o prezenţă slabă, va fi o catastrofă) putem spune c-a fost o prezenţă bună.

Pentru o corectă definire, trebuie să raportăm acest 32% la prezenţa la nivel european şi la miza scrutinului.

Prezenţa la nivel european a fost de 43%.

32%, în aceste condiţii,  e foarte slabă.

Miza, conferită de toţi competitorii, a fost scrutinul prezidenţial.

Din acest punct de vedere, prezenţa a fost foarte slabă.

Ce înseamnă asta pentru partide?

Înseamnă că atît pot scoate maşinăriile de partid.

În memoriile lor postdecembriste, liderii politici istorisesc momentul dramatic al serii din ziua scrutinului cînd sondajele spun că alegătorii partidului lor n-au ieşit la vot.

 Înseamnă asta că înainte de ziua scrutinului, alegătorii au venit la sediul partidului şi-au mărturisit că vor vota cu partidul respectiv?

Nu.

Înseamnă că în campanie, activiştii partidului au primit făgăduiala de la unii alegători că vor merge la vot şi vor vota cu partidul respectiv.

În cartiere, în sate, în orăşele, şefii filialelor ştiu din anii anteriori sau din perioada anterioară cine cu cine votează.

Marea, cumplita bătălie din ziua votului pentru un partid nu constă în convingerea alegătorului să-i voteze candidaţii, ci în convingerea să vină la vot.

De aceea, în memoriile lor, liderii politici istorisesc însufleţiţi cum seara, văzînd că electoratul lor n-a ieşit la vot în proporţiile aşteptate, au pus în mişcare maşinăria discretă de aducere.

Structurile din cartiere, din sate, din cătune au fost alarmate  presiune pentru a-i aduce la urne pe cei pe care se conta.

Toate datele – inclusiv prezența – ne demonstrează că duminică, 25 mai 2014, atît au putut scoate maşinăriile de partid.

De aici cîteva realităţi:

1) Partidele care n-au avut maşinării (Forţa civică, PPDD, PER, PNŢCD) au clacat. Altele, precum PMP, n-au avut rezultatele din sondaje.

2) Diferenţa dintre sondaje şi rezultate e dată de disciplina de vot.

Fiind un weekend splendid, electoratul de Dreapta, deşi la sondaje a răspuns că va vota cu PNL, cu PDL, cu PMP sau cu Forţa Civică, n-a avut chef să lase deplasarea din Bucureşti pentru a se duce la vot.

3) Aproape toţi cei care au venit la urne au venit hotărîţi deja să voteze ceva.

Altfel spus, puţini au fost cei care au mers la urne pentru alt motiv decît cel de răspunde comenzii partidului.

Teza maşinăriilor care şi-au spus cuvîntul pare contrazisă de scorul  lui Mircea Diaconu.

Acest scor a fost folosit în campania împotriva PMP. Jurnaliştii anti-PSD, înfrățiți  cu cei de la România tv şi Antena 3, au susţinut că e un eşec al lui Traian Băsescu.

Nici vorbă.

Nici un partid n-a reuşit să scoată la vot alegători pe criteriul emoţional.

Cum se explică scorul lui Mircea Diaconu?

Foarte simplu.

Mircea Diaconu a fost înfăţişat de televiziunile PSD-iste drept un candidat al PSD-ului. Victor Ponta însuşi a declarat că e un candidat al PSD. În același timp, nici Victor Ponta nici alți lideri PSD n-au dramatizat punerea ștampilei pe PSD. În aceste condiții, mulți dintre alegătorii disciplinați ai PSD, supuși la fiecare scrutin rețelei, au venit la vot convinși că nu  nici o problemă pentru PSD dacă-l votează pe Mircea Diaconu. Nu de alta, dar mașinăria de propagandă a partidului le-a spus că Mircea Diaconu e candidatul PSD. Cum îl știau pe Mircea Diaconu din anii tinereții  lor revoluționare, li s-a părut mai plăcut să-l voteze pe actorul lor preferat decît pe Corina Crețu. Cînd s-au prins că e jale, liderii PSD au ordonat dublarea ștampilei pe voturile cu Mircea Diaconu, astfel încît acestea să fie anulate.

Ce concluzii putem trage pentru prezidențiael?

Prima și cea mai importantă: PSD și-a epuizat prin acest număr de voturi forța mașinăriei de partid. Electoratul de Dreapta, mult mai puțin disciplinat decît cel al PSD și mai ales mult mai sofisticat, n-a ieșit la vot prin mașinăria de partid. La prezidențiale însă, dacă va fi convins de candidatul Dreptei, va ieși într-un număr mult mai mare.

A doua, care poate fi la fel de importantă ca și prima. Un candidat PSD bazat doar pe mașinăria de partid  precum Victor Ponta n-are nici o șansă la prezidențiale. Prin întreaga sa prestație, Victor Ponta și-a ridicat împotrivă electoratul de Dreapta, ba chiar și o parte a celui nehotărît. Dacă vrea să cîștige  Președinția, PSD trebuie să pună un candidat independent sau cu aerul de independent. Dacă va fi un candidat PSD, acesta trebuie să aducă la vot nu numai alegătorii PSD, dar și cei seduși de carisma candidatului.