Guvernul a adoptat miercuri o Ordonanţă de Urgenţă prin care Curtea Constituţională e bărbierită de o prerogativă esenţială: Cea de a verifica hotărârile Parlamentului din punctul de vedere al Constituţionalităţii.

Constituţia sau Consticuţia, cum îi zice Legii fundamentale o ţaţă din opera lui Caragiale, afirmă fără echivoc la articolul 115 că "Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată".

Întrebat care a fost urgenţa de la temeiul ordonanţei de modificare a prerogativelor CCR, Andrei Zaharescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat că Executivul "poate simţi nevoia să modifice urgent, în orice clipă, orice crede necesar".

Un răspuns înveselitor, trădând o clătinare a inteligenţei de care doar Cruduţa mai e capabilă; şi ea doar din când în când. Andrei Zaharescu e jurnalist. Nu dintre cei de top, totuşi, jurnalist şi, în consecinţă, presupus a nu fi bătut în cap precum Liviu Pop.

De ce a dat un răspuns de Şvejk? Pentru că el, asemenea multor inşi obligaţi, la ora actuală, să joace după cum le cântă taraful Victor Ponta - Crin Antonescu, împărtăşeşte ipostaza unui slujbaş de cancelarie din Petersburgul  lui Gogol. Să admitem, luând în considerare psihologia, că Andrei Zaharescu e lovit de sindromul intelectualului admis la masa celor puternici. Expediat să stea undeva, la colţul mesei, el acceptă toate umilinţele numai şi numai de dragul fericirii de fi şi un soi de ţine cal al Stăpânului din odăile de sus.

Dar Călin Popescu Tăriceanu? L-am cunoscut mai îndeaproape pe fostul premier pe vremea războiului său cu Traian Băsescu. Eram pe atunci un adversar al încă preşedintelui României, şi nu de puţine ori l-am apărat pe Călin Popescu Tăriceanu de atacurile nedrepte venite de la Cotroceni. Mi-a făcut impresia unui ins rasat, liberal de viţă veche, unul dintre acei boieri ai politicii româneşti, care ţin mai presus de toate la eleganţa confruntării şi, mai ales, la dreptul de a fi vertical.

Miercuri seara, am luat cunoştinţă de un personaj de nerecunoscut. În precipitarea de a justifica lovitura de stat mafiotă din aceste zile, fostul premier, purtător de fulare a la Adrian Năstase, a debitat un fluviu de prostii în doar câteva minute. Domnia sa a declarat nici mai mult nici mai puţin, decât că Traian Băsescu trebuie suspendat, deoarece a semnat fără să vrea numirea lui Victor Ponta ca premier. După care, luând-o razna de tot, a susţinut, fără să clipească, că "decizia de suspendare a preşedintelui nu este a Parlamentului, ci a cetăţenilor prin referendum".

Articolul 95 din Constituţie spune însă clar: "Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui." Aşadar, Parlamentul hotărăşte suspendarea, iar poporul, prin referendum, demiterea. Un fost premier al României, fost preşedinte al PNL, actualmente liderul grupului parlamentar liberal  din Camera deputaţilor, n-are habar de Constituţie? Nu cred.

Cred mai degrabă că domnul cu pricina a spus prostia asta din nevoia de a-i dovedi şefului său, Crin Antonescu, devotamentul său nemărginit. Crin Antonescu l-a dat jos pe Călin Popescu Tăriceanu din funcţia de preşedinte al PNL, la începutul lui 2009, printr-o şmecherie de valutist. Asta în timp ce, între noi fie vorba, duşmanul numit Traian Băsescu l-a lăsat să-şi ducă până la capăt mandatul de premier. După aceea, Crin Antonescu l-a miluit cu funcţia de şef al grupului PNL de la Camera Deputaţilor.

Un bărbat cu o minimă coloană vertebrală, unul dintre acei inşi care vor să meargă în două picioare, nu să se târască, ar fi refuzat această firimitură aruncată de cel care l-a dat de-a berbeleacul pe scările din dos ale partidului. Călin Popescu Tăriceanu nu numai că n-a refuzat-o, dar mai mult a început să toarcă fericit, asemenea unui pisoi scărpinat pe burtă. Şi a devenit rapid una dintre cele mai jalnice slugi ale lui Crin Antonescu. Nimeni nu-i cerea ca în aceste zile să refuze elegant tăvălirea în troaca de porci a loviturii de stat mafiote. Putea cel puţin, pentru a-şi mai păstra ceva din verticalitatea bărbătească, să fie mai puţin zelos. N-a făcut-o.

Tremurându-i izmenele Armani de teamă că Dictatorul PNL îi va lua postul de şefuleţ la Camera Deputaţilor, s-a apucat să justifice public, asumându-şi nenorocita postură de Grăjdan al Crin Antonescu, siluirea Constituţiei, a legilor ţării şi a bunului simţ. Şi ne mai întrebăm cum a fost posibil ca Nicolae Ceauşescu să fi avut o slugă precum Postelnicu!