În țară, împotriva lui s-a declanșat o campanie violentă din partea Mașinăriei de propagandă și agitație a Coaliției Klaus Iohannis, PNL, Binomul SRI-DNA.

Nu mai trec în revistă ceea ce deapănă de dimineață pînă seara  Realitatea tv, pe post de purtător de cuvînt al raței mecanice de la Cotroceni, nici zicerile ofițerilor acoperiți, tot mai tonomate pe zi ce trece: sfidarea medicinei românești, mers la dictatorul Erdogan (cînd președintele turc a fost la Cotroceni, nu mai era dictator, ci partener al României!), lipsă de patriotism, bla, bla, bla.

Trecînd în revistă pagubele de imagine, m-am întrebat dacă Victor Ponta le-a luat în calcul înainte de a purcede la gesturile aiuritoare din ultimele zile.

Cum i-am zis mai demult – iresponsabil vesel -, am scris că în iresponsabilitatea sa, Victor Ponta n-a ținut cont de loviturile primite atît de el, cît și de partid.

Pe site-ul InPolitics.ro, Bogdan Iacob a avansat miercuri dimineața o ipoteză care m-a făcut să revăd evenimentele cărora le-a fost subiect Victor Ponta și să iau în calcul o altă explicație a evenimentelor din ultimele zile.

Autorul crede că Victor Ponta și-a asumat toate pagubele de imagine produse de balamucul raitei sale, punîndu-le în balanță cu pagubele produse de ceea ce urmărește Binomul SRI-DNA să-i facă pentru a fi pe plac lui Klaus Iohannis. Se vedea limpede, după ideile principale din scrierile ofițerilor acoperiți din presă, că Binomul SRI-DNA îi pregătea lui Victor Ponta alte și alte lucrături, pentru a-l obliga să demisioneze sau pentru a fi suspendat de către președinte. Bogdan Iacob consideră că aceste lucrături sînt eficiente doar pînă la 30 iunie 2015, cînd se încheie sesiunea parlamentară. Fără sesiune parlamentară, o ridicare a imunității lui Victor Ponta (dacă Scenariul vizează un nou dosar, mai greu ca primul), e practic imposibilă. De asemenea, după încheierea sesiunii parlamentare, e destul de dificilă demisia lui Victor Ponta. Parlamentul a plecat în vacanță. Politicienii sînt și ei pe alte meleaguri, mai de soare pline.

În aceste condiții, Bogdan Iacob descifrează intenția lui Victor Ponta:

„Pentru Ponta e vital să fenteze DNA în următoarele zile, 13 la număr, pînă la finele sesiunii.

De aici deplasarea la Baku, unde premierul a aranjat să dea curs invitației gazdelor pe de-o parte, dar să nu apară, oficial, în prim-plan, pe de alta, ca să evite reale interpretări de sfidare a Occidentului. În fapt, Ponta avea nevoie de pretextul unei absențe din țară, care să-l împingă spre internarea «neprevăzută» la Istanbul, spre o operație imposibil de anchetat/verificat (cum a pățit Năstase cu Brădișteanu), și spre un repaos la pat care să-l țină departe de mîna procurorilor. Un repaos recomandat trei săptămîni, adică atît cît trebuie ca să acopere restul sesiunii.”

Deși Bogdan Iacob n-o spune, din scenariul său se schițează ceea ce istoricii numesc de mai mult timp Sindromul Piciorului în ghips. Interesat de acest Sindrom în Istoria româniei, i-am dedicat un eseu de amploare intitulat chiar așa Sindromul „piciorului în ghips”.

Notam în chip de prefață explicativă:

„Printre alte numeroase momente legendare, cu drept legitim de a se înscrie în istoria neamului, decembrie 1989 ne pune pe tavă şi cel al punerii piciorului în ghips de către generalul Victor Stănculescu.

În dialogul cu Dinu Săraru, apărut sub titlul Generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips, Victor Stănculescu istoriseşte că fusese chemat de la Timişoara în 21 decembrie 1989, de către Vasile Milea, să se prezinte la Minister. Sosit în Bucureşti la 2 noaptea, 21 spre 22 decembrie 1989, pe drum de la aeroport, şoferul îl lămureşte ce se întîmplase în piaţă. Ajuns acasă, face un duş şi-i spune nevesti că se va duce la minister. Soţia are o reacţie uluitoare, dar salvatoare, dovedind – am spune noi – instinctul confirmat al femeilor:

«Nu pleci! Mai bine îţi dau cu vaza în cap – aveam o vază de cristal – îţi dau cu vaza asta în cap şi te pun jos!».

Cum, probabil, generalul va fi replicat că nu poate să nu se ducă fără riscul de a se trezi în faţa Curţii Marţiale, soţia îi sugerează o soluţie:

«Du-te la spital, la cine este de serviciu, şi găseşte o soluţie acolo, să-ţi facă un control, să-ţi facă o internare, să faci ceva!»

La 5 dimineaţa, Victor Stănculescu merge la Spitalul Militar Central, întreabă cine e medicul de gardă, şi află că e generalul Niculescu, şeful secţiei de Traumatologie. Se duce la el şi-i spune care-i situaţia şi că «nu vreau să ajung acolo, găseşte o soluţie!»

Doctorul era militar. General sub Ceauşescu. La o asemenea mărturisire ne-am aştepta ca interlocutorul să dea curs anumitor şovăieli. I se cerea complicitate la un act de trădare. Doctorul nu pune mîna pe telefon să anunţe şefii, nu-l refuză…. E de acord imediat să rezolve dilema lui Victor Stănculescu, ba chiar găseşte o soluţie:

«Vă pun piciorul în ghips!» Cine îl pune? «Eu!» S-a dus şi a adus nişte feşe cu ghips, a adus un lighean cu apă, la el în cabinet, a încuiat uşa şi mi-a pus piciorul în ghips. Zic: «Ce spun dacă cineva mă întreabă de ce mi l-am pus?» «Spuneţi că aveţi ceva la menisc, şi asta nu poate fi verificat radiologic, aşa… Deci, aveţi… v-am găsit ceva la menisc şi le spuneţi că eu v-am pus ghipsul!»

În timp ce i se punea piciorul în ghips, povesteşte generalul, i-ar fi zis doctorului cam aşa:

«Am senzaţia că se produce o prăbuşire. Nu cred că mai rezistă şi nu vrea să fiu, în nici un caz, chemat să fiu alături de ei».

A avut loc o astfel de discuţie? Nu vom şti niciodată. Pentru că:

«Niculescu a murit, săracul, şi n-a spus niciodată nimic. A plecat în mormînt cu acest moment. Nu s-a lăudat la nimeni, n-a spus la nimeni, nu mi-a mai spus niciodată nimic».”

S-au dat acestui moment din Istoria patriei multe interpretări. Eu însumi notam în eseul despre Sindrom că probabil Victor Stănculescu și doctorul erau în Complot. Alții au scris că, pur și simplu, Victor Stănculescu a vrut să nu fie implicat în represiunea sîngeroasă. Indiferent de motive, un lucru e limpede pentru definirea Sindromului numit Piciorul în ghips. E vorba de un șiretlic prin care cineva folosește un pretext mai mult sau mai puțin inteligent, pentru a se sustrage de la implicarea într-un eveniment. Sindromul Piciorului în ghips acoperă astfel o gamă uriașă de situații: de la pretextul, nu mă simt bine, folosit de iubită pentru a nu veni la întîlnire fără a da de bănuit că te trădează pînă la tentativa de sinucidere a lui Vasile Milea pentru ca, dus la spital, să scape de ordinul de represiune.

Așadar, Sindromul Piciorului în ghips surprinde tentativa unei persoane de a se sustrage unei situații considerate de ea ca riscantă, fără a lăsa impresia că n-a vrut să se implice în situația respectivă.

Printr-o cruntă a ironie a vieții, Victor Ponta chiar și-a pus piciorul în ghips și, contrar lui Victor Stănculescu, pe bune.

Eu, însă, cred, convins și de Bogdan Iacob, că e vorba de o tentativă de a ieși dintr-o situație aparent fără ieșire.

De ce și-a pus Generalul Victor Stănculescu piciorul în ghips?

Pentru că voia să cîștige timp.

Criza din 22 decembrie 1989 urma să se încheie, după estimările sale, în cîteva zile.

Dacă învingea Nicolae Ceaușescu, el, Victor Stănculescu, ieșea basma curată, aducînd certificatul medical.

Dacă învingea Poporul, el, Victor Stănculescu, scăpa de pedeapsa pentru represiune, deoarece nu participase la ea.

Victor Ponta vrea să cîștige și el timp.

Ca și Victor Stănculescu el nu poate fi tras la răspundere, pentru că s-ar sustrage de la urmărirea penală. A optat pentru un spital din Turcia (niciun medic nu poate fi acuzat de favorizarea infractorului), și-a asigurat discreția absolută (vă imaginați cîte scurgeri și cîte născociri ar fi venit de la Spital?!), mai ales că e un spital protejat de serviciile secrete turcești, poate invoca drept perioadă de recuperare cît timp vrea el, fără ca spitalul să fie luat la întrebări, nu poate fi suspendat, deoarece ancheta penală se amînă din motive de boală.

Dar pagubele de imagine?

După opinia mea, sînt minime.

Victor Ponta are deja imaginea unui tip laș, capabil de toate șmecheriile pentru a supraviețui politic. O lașitate în plus nu mai contează.

Întîmplarea de acum nu e în măsură să-i reducă electoratul, mai ales că Diversiunea împotriva sa, făcută cu cizma, i-a întărit electoratul captiv. Celălalt electorat, consumator sictirit de propagandă a Coaliției Jos Ponta! îl antipatiza oricum.

Nu știu ce de va întîmpla în cazul Victor Ponta.

Știu, însă, ce s-a întîmplat în alte cazuri de picior pus în ghips.

Victor Stănculescu a fost adus cu forța de Nicolae Ceaușescu. N-a participat la represiune, deoarece n-a mai fost represiune.

A fost condamnat însă pentru represiunea de la Timișoara.

Un alt caz de manifestare a piciorului pus în ghips îl reprezintă cel al generalului Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a IV-a de pe Frontul de Est sub regimul Mareșalului Antonescu.

23 august 1944, Palatul Snagov, puţin după ora 10. Întors la Bucureşti de pe front, aseară, Mareşalul Antonescu ţine un Consiliu de Miniştri crucial.

În deschiderea şedinţei, Mareşalul, expunînd situaţia frontului, dezvăluie celor prezenţi că dăduse ordine pentru retragerea din Moldova pe rezistenţe succesive pînă la linia Focşani-Nămoloasa, unde, de alfel, şi Statul Major Sovietic prevăzuse să oprească ofensiva, după cum se va afla mai tîrziu.

Cu acest prilej, Mareșalul anunță că l-a destituit pe generalul Gheorghe Avramescu de la comanda Armatei a IV, pentru că n-a îndeplinit ordinele sale.

Documente cercetate de mine pentru o carte despre Lovitura de Stat de la 23 august 1944, arată că Gheorghe Avramescu făcuse asta dinadins, pentru a fi destituit și a nu-l prinde Lovitura de stat de partea Mareșalului.

Și-a pus piciorul în ghips!

Urmarea?

După 23 august 1944, ca ”victimă a Dictatorului”, e repus la comanda Armatei a IV-a, angajată acum pe Frontul de Vest alături de Armata Roșie.

Fericirea lui Gheorghe Avramescu nu durează.

Pe 2 martie 1945 e arestat de NKVD, pe motiv că voia să pactizeze cu nemții.

A dispărut fără urmă.

Adela, soția generalului, și fiica sa, Felicia, au fost arestate pe 3 martie 1945. Fata sa, Felicia Sturza, s-a sinucis în momentul arestării. Adela a fost dusă în Siberia. S-a reîntors în țară, în 1956, grav bolnavă.

Și-a pus degeaba piciorul în ghips!

Se pare că viața nu suportă trucul acesta, tipic oamenilor lași.

Se va întîmpla așa pînă la urmă și cu Victor Ponta?!