Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Liderii Opoziției ar trebui să învețe de la Victor Ponta cum se duce o bătălie politică
ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Liderii Opoziției ar trebui să învețe de la Victor Ponta cum se duce o bătălie politică

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Liderii Opoziției ar trebui să învețe de la Victor Ponta cum se duce o bătălie politică

Printr-o serie de manifestări, în România lunii iunie 2014 s-a sărbătorit împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului. Punctul culminant l-a constituit Ședința solemnă a Senatului din 17 iunie 2014. Prestatorii de vorbe cu acest prilej, în frunte cu Tovarăşul Ion Iliescu, s-au grăbit să proclame înfiinţarea Senatului drept un moment din procesul de instaurare a democraţiei pe meleagurile noastre de Deal-Vale.

Dacă în cazul lui Ion Iliescu e vorba de analfabetism, cultura sa nereuşind să treacă de studiul Cursului scurt de pe vremea studenţiei sale revoluţionare la Moscova, în cazul altor cuvîntători, unii dintre ei presupuşi alfabetizaţi, precum Crin Antonescu, e vorba de o concesie făcută atmosferei sărbătorești.

Înfiinţarea Senatului n-are nici o legătură cu democraţia. Are, în schimb, o strînsă legătură cu Dictatura.

Pentru că Senatul a fost înfiinţat de Alexandru Ioan Cuza, prin Lovitura de stat din 2/14 mai 1864, ca instrument al dictaturii sale în confruntarea cu Adunarea electivă, aleasă prin vot.

Astfel că, la rigoare, putem considera Ședința festivă a Senatului din 17 iunie 2014 ca dedicată împlinirii a 150 de ani de la Lovitura de stat a lui Alexandru Ioan Cuza.

Aceasta ar fi o primă constatare. A doua, ţinînd tot de analfabetismul, dar şi de politrucia politicienilor români se referă la prezentarea Senatului ca o garanţie de beton a democraţiei.

E şi asta o prostie.

În sine, Senatul nu garantează existenţa democraţiei într-o ţară. Şi cea mai bună dovadă rămîne faptul că Dictatura carlistă, instaurată prin lovitura de stat din noaptea de 10/11 februarie 1938, a păstrat Senatul.

Evident, prin Constituția carlistă, a devenit un instrument supus lui Carol al II-lea.

Din aceeași serie – a vorbelor goale politicianiste- putem considera și invocarea desființării Senatului în 1946 ca o măsură luată de comuniști în perspectiva dictaturii bolșevice.

Datele istorice contrazic această vorbă.

Decretul nr. 2218 din 15 iulie 1946, care prevedea desființarea Senatului, a fost promulgat de Regele Mihai, trimis acestuia de Guvernul Petru Groza, al cărui viceprim-ministru era liberalul Gheorghe Tătărescu.

Desigur, Regele a semnat pînă în 30 decembrie 1947, multe legi prin care comuniștii își consolidau puterea.

Decretul privind desființarea Senatului nu făcea parte dintre aceste legi.

Pur și simplu, în atmosfera de Stînga din România anilor imediat postbelici era imposibil să păstrezi o instituție ai cărei membri nu erau în totalitate aleși prin vot, deoarece, prin Constituția din 1923, valabilă după 23 august 1944, nu toți senatorii erau aleși prin vot, ca acum.

Ar fi acestea argumente ţinînd de trecut.

Există însă şi un argument ţinînd de prezent, ba chiar de prezentul întruchipat de sărbătorirea aniversării.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pe post de clanţa uşii lui Victor Ponta, l-a tăiat de pe lista invitaţilor pe preşedintele României, Traian Băsescu.

Mai toţi cei care au protestat faţă de acest gest au invocat nefirescul situaţiei:
Absenţa de la o manifestare oficială de însemnătatea unei şedinţe solemne a Senatului a celui care reprezintă una dintre cele mai importante instituţii ale statului de drept: Preşedinţia României.

Îngăimînd un argument, Călin Popescu Tăriceanu, scula PSD-istă din fruntea Senatului, a invocat poziţia lui Traian Băsescu împotriva existenţei Senatului.

Aşadar, clanţa de la uşa lui Victor Ponta a invocat un criteriu. Lăsînd la o parte că în astfel de împrejurări nu funcţionează nici un criteriu, reprezentantul instituţiei respective fiind invitat şi dacă el e o maimuţă, dacă introducem principiul selecţiei după un criteriu, Ion Iliescu n-avea ce să caute la şedinţă.

Cu două zile în urmă, se împliniseră 24 de ani de cînd Ion Iliescu mulţumise teroriştilor din Valea Jiului care devastaseră Bucureştiul, fapt unic în vremuri de pace.

Cum însă Călin Popescu Tăriceanu n-a fost altceva, în această afacere rău mirositoare, decît maţul pe care a venit ordinul de la PSD, se înţelege că Ion Iliescu nu putea fi tăiat de pe listă.

În conflict cu liderii de opinie, noi credem că neinvitarea lui Traian Băsescu se constituie într-un abuz incalificabil al lui Călin Popescu Tăriceanu.

Din cîte se ştie, preşedintele unei Camere a Parlamentului e față de ceilalți membri nu un șef, ci un primus inter pares.

Chiar dacă ales de o majoritate, preşedintele Senatului are drept principală notă în fişa postului întruchiparea intereselor tuturor senatorilor. Spre deosebire de preşedinte şi chiar de premier, preşedintele Senatului invită la o manifestare a Senatului nu în nume propriu, ci în numele Senatului.

Din acest punct de vedere, lista invitaților trebuia supusă plenului Senatului.

Invitarea Principesei Margareta ca reprezentantă a Regelui putea contraveni convingerilor republicane ale unor senatori.

Normal era ca lor să li se dea posibilitatea de a se pronunța prin vot.

Cum au procedat și comuniștii cu căcăciosul Guță Tătărăscu, PSDiștii, strănepoții lui Dej și ai Anei Pauker, l-au pus pe Călin Popescu Tăriceanu să-l taie pe Traian Băsescu de pe listă.

Că după aia, Victor Ponta a declarat presei că neinvitarea lui Traian Băsescu e o situație anormală, e o altă poveste.

O poveste care ține de disprețul liderilor PSD față de incredibila slugărnicie a lui Călin Popescu Tăriceanu, disprețul Stăpînului față de cel care se oferă să fie o slugă în exces.

Supunînd votului în Biroul Permanent, unde au majoritatea, ei i-au conferit lui Călin Popescu Tăriceanu un drept pe care acesta nu-l are: de a invita pe cine-i trece lui prin cap să invite.

Or, sărbătorirea era a Senatului şi nu a proaspetei familii Tăriceanu.

Că e aşa o dovedeşte un alt fapt: manifestările au fost decise şi programate sub conducerea lui Crin Antonescu. C.P. Tăriceanu n-a făcut altceva decît să şi le asume. Prin neinvitarea lui Traian Băsescu, C.P. Tăriceanu a comis un abuz incalificabil.

În aceste condiţii, Opoziţia trebuia să reacţioneze mult mai dur.

De ce n-a făcut-o?
1) A funcţionat mizera lepădare de Traian Băsescu din partea PDL. 2) Şi-a spus cuvîntul lipsa de creativitate a Opoziției Nu e întîia oară cînd Opoziția dovedește o cruntă lipsă de creativitate în bătălia politică. Din acest punct de vedere, liderii Opoziției ar trebui să învețe de la Victor Ponta.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.