România, implicată într-un scandal cu trafic de organe

România, implicată într-un scandal cu trafic de organe

În cotidianul italian "La Repubblica", a apărut, astăzi, un articol în care era trată problema transplantului de organe pe fondul crizei mondiale. În paginile publicaţiei se precizează că în România şi Bulgaria există clinici private unde se efectuează transplanturi de organe, departe de birocraţia şi controalele care fac astfel de operaţiuni "imposibile în Italia".

Potrivit publicaţiei, există în Peninsulă anumite companii de creditare care facilitează transportul celor care au nevoie de transplant către România şi Bulgaria, "unde se pare că în anumite clinici private au loc transplanturi de organe trecând peste toate controalele birocratice şi tot ceea ce ar face operaţia imposibilă în Italia".

"La Repubblica" punctează cu declaraţia unui român, pe care îl numeşte Radu şi care povesteşte că de o astfel de intervenţie a avut parte şi un priten de-al său şi că, mai mult de atât, sora lui doreşte să recurgă la această procedură.

"Un prieten de-al meu a făcut-o ( a donat un rinichi, n.r.) în urmă cu câteva luni" - a declarat Radu, un tânăr român care de cinci ani locuieşte în Puglia -  "A luat pentru asta 65 de mii de euro. Acum este foarte bine, s-a întors să trăiască în România, şi-a rezolvat toate problemele şi a salvat şi viaţa unui tânăr italian. Acum vrea şi sora mea să facă acelaşi lucru, pentru că îşi doreşte o casă a ei în Italia".

Ne puteți urmări și pe Google News

Românii se vând sub preţul pieţei Preţurile vehiculate de publicaţia italiană pentru un organ sunt cuprinse între 50.000 şi 300.000 de euro.

Informaţia a fost preluată şi în pagina electronică a Adnkronos International, care subliniază că vânzările de organe sunt interzise în Italia, "astfel că vânzătorii şi cumpărătorii trebuie să călătorească până în România, Bulgaria sau Israel pentru a susţine operaţia".

Tot Adnkronos International a precizat că anunţurile referitoare la vânzările de organe au fost scoase de pe site-ul "La Reppublica", imediat după publicarea articolului.

Reacţii de la Bucureşti

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) a sesizat, conducerea centrului omolog din Italia, dar şi reprezentanţii unor cotidiene şi ai televiziunii Rai Uno, în legătură cu "articole şi reportaje mincinoase privind organe vândute ilegal în Italia şi trasplantate în clinici din România".

"Campania jurnaliştilor italieni la adresa transplantului de organe din România este mincinoasă, şi durează de mai mulţi ani. România are cea mai drastică lege privind transplantul de organe din Uniunea Europeană, dacă nu chiar din lume. Nu vrem să denigrăm nume de prestigiu ale chirurgiei româneşti implicate în astfel de operaţii şi nici să compromitem acţiunea salvatoare de vieţi, din cauza unor jurnalişti neprofesionişti", a declarat, miercuri, agenţiei Mediafax, preşedintele ANT, medicul Victor Zota.

El a mai spus că, în România, transplantul de organe este făcut numai în clincile de stat şi doar de către medici a căror probitate morală şi profesională a depăşit de mult graniţele ţării, iar până acum nu au existat cereri de transplant din partea unor cetăţeni străini.