România, cel mai ieftin stat din UE la alimente și băuturi nealcoolice. Țara care e la polul opus

România, cel mai ieftin stat din UE la alimente și băuturi nealcoolice. Țara care e la polul opusSupermarket. Sursa foto: Pixabay

România a fost țara din Uniunea Europeană cu cele mai mici prețuri la alimente și băuturi nealcoolice în anul 2023, urmată de Polonia și Slovacia, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Țara noastră era în 2023 cel mai ieftin stat din UE pentru grupa 'Alimente și băuturi nealcoolice' (75%), urmată de Polonia și Slovacia (82%), în timp ce la polul opus se afla Luxemburg (125%) și Danemarca (123%).

România, țara din Uniunea Europeană cu cele mai mici prețuri

În anul 2023, pentru bunurile de consum și serviciile din componența consumului final se plătesc 100 de euro la nivelul UE, iar la cele două extreme, 145 euro în Danemarca, respectiv 59 euro în Bulgaria.

Cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru bunurile de consum și serviciile din componența consumului final al gospodăriilor populației, în cadrul statelor-membre, a fost înregistrat în Bulgaria, fiind cu 41% mai mic decât media UE, urmată de România (39% sub media UE).

supermarket

Supermarket. Sursa foto: Dreamstime

În anul 2023, în rândul statelor-membre ale UE, cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru consumul final al gospodăriilor populației s-a înregistrat în Danemarca (45% peste media UE), urmată de Irlanda (37% peste media UE), Luxemburg (34% peste media UE) și Finlanda (24% peste media UE).

Țara cu cele mai ieftine băuturi alcoolice

Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru grupele 'Băuturi alcoolice și tutun' (69%), 'Îmbrăcăminte și încălțăminte' (82%) și 'Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili' (38%), urmată de Polonia, pentru grupa 'Băuturi alcoolice și tutun' (77%) și de Croația pentru grupa 'Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili' (44%).

Vin supermarket

Sursa foto Dreamstime.com

În schimb, Danemarca are cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru produsele cuprinse în grupele 'Îmbrăcăminte și încălțăminte' (130%) și respectiv 'Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili' (189%) , iar Irlanda este cea mai scumpă țară din UE la produsele din grupa 'Băuturi alcoolice și tutun' (208%).

România are cel mai scăzut nivel al prețurilor dintre țările UE, pentru grupa 'Articole de mobilier, echipamente de uz casnic și întreținerea curentă a locuinței' (72%), urmată de Bulgaria (74%). De altfel, Bulgaria rămâne cel mai ieftin stat membru pentru grupele 'Transport' (71%) și servicii de cazare și restaurante (52%), în timp ce România înregistrează cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru grupa 'Recreere și cultură' (64%).

Cea mai scumpă țară din Uniunea Europeană

Danemarca este cea mai scumpă țară din UE la grupele 'Articole de mobilier, echipamente de uz casnic și întreținerea curentă a locuinței' (125%), 'Transport' (126%), 'Recreere și cultură' (137%) precum și la serviciile de cazare și restaurante (152%).

La indicele de volum al PIB/cap de locuitor, România înregistrează o valoare, calculată pe baza PPC, care o situează la nivelul de 78% față de media UE, urmată de Polonia și Ungaria cu 77%. Cea mai mică valoare a Produsului Intern Brut pe locuitor, în anul 2023, a fost înregistrată de Bulgaria, cu 36% sub media UE, iar cel mai ridicat nivel a fost consemnat de Luxemburg, acesta depășind media UE cu 137%.