România ar putea fi obligată să primească imigranți

România ar putea fi obligată să primească imigranți

Comisia Europeană prezintă, mâine, propuneri privind Agenda Europeană a Migrației, inclusiv ideea controversată a cotelor de primire a refugiaților pentru toate statele membre UE

Liderii UE au discutat despre această problemă, într-un summit de urgență, care a avut loc luna trecută, după ce 1.700 de imigranți s-au înecat în Marea Mediterană. Documente secrete, care au ajuns în posesia publicației EUObserver, arată că ideea revine în discuție, într-o încercare de a slăbi presiunea care există asupra unora dintre statele membre. „UE are nevoie de un sistem permanent de împărțire a responsabilității pentru un număr mare de refugiați și solicitanți de azil între țările membre”, precizează un proiect de document. Pro și contra propunerii Germania se pare că susține această propunere a Comisiei Europene, dar Marea Britanie, în schimb, se opune ferm. Și premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că planul i se pare „nebunesc și incorect”. Potrivit documentelor citate de presa de la Bruxelles, Executivul comunitar vrea ca statele membre să primească, în total, 20.000 de imigranți pe an, distribuiți în funcție de numărul locuitorilor acelui stat. Inițial a fost vorba doar despre 5.000 de persoane, dar această cifră a fost abandonată. Pentru că nu există rute legale prin care solicitanții de azil să intre în UE, ei plătesc sume mari de bani unor traficanți de persoane din Libia, care să-i traverseze Mediterana, riscându-și viața. Noul guvern britanic, condus de David Cameron, nu are intenția de a fi de acord cu acest plan. „Ne vom opune acestor propuneri ale Comisiei de a impune cote obligatorii”, a spus un purtător de cuvânt al guvernului britanic. Londra va propune ONU o rezoluție pentru „distrugerea modelului de business folosit de traficanți”, prin scufundarea ambarcațiunilor folosite pentru a transporta migranți în Europa. Libia respinge planurile militare ale UE UE va cere mandat ONU pentru a putea acționa militar în Mediterana, în încercarea de a opri bărcile traficanților inclusiv în apele teritoriale libiene. Libia a reacționat, ieri, și a criticat propunerile UE de a autoriza folosirea forței contra traficanților. Ambasadorul libian la ONU a declarat că intențiile europenilor sunt „neclare și îngrijorătoare”. „Cruzimea şi violenţele cu care se confruntă imigranţii instalaţi în Libia sau care tranzitează această ţară îi determină să încerce traversarea periculoasă a Mării Mediterane, riscându-şi viaţa”, explică organizaţia Amnesty International. De-a lungul celor 1.770 de km de litoral libian, acţiunile clandestinilor se intensifică, de când Libia a fost cuprinsă de haos, subminată de lupta pentru putere - două guverne şi parlamente - şi însângerată de confruntări, lăsând mână liberă traficanţilor de persoane. Ţărmurile libiene sunt la mai puţin de 300 de km de Lampedusa şi sute de imigranţi din Africa sau Asia , în special din zone de conflict, încearcă, săptămânal, să ajungă pe insula italiană.

Imigrația ilegală, în cifre

Aproximativ 80% din cererile imigranților ilegali sunt prelucrate în șase state din Uniunea Europeană, majoritatea refugiaților din Siria, de pildă, ajungând în Germania sau Suedia. În intervalul martie 2014-martie 2015, au fost depuse aproape 700.000 de cereri de azil în Europa, dintre care 250.000 în Germania, 82.000 în Suedia, 73.500 în Ungaria, 63.800 în Italia, 57.900 în Franța, 31.000 în Austria, 30.000 în Marea Britanie, restul în alte țări, printre care Olanda, Belgia și Grecia, potrivit statisticii Eurostat. În lunile de vară se vor înregistra mai multe tentative de a ajunge în Europa, de pe coasta libiană, pentru că apele mării vor fi liniștite și pericolul de naufragiu este mai scăzut. Anul acesta, circa 60.000 de oameni s-au îmbarcat în periculoasa călătorie spre Italia, majoritatea imigranților fiind din Eritreea, Somalia, Nigeria, Gambia și Siria.