Români, traficaţi în Canada

Români, traficaţi în Canada

Potrivit unui profesor canadian de la Universitatea British Columbia, România se numără printre primele patru ţări de provenienţă a victimelor folosite în traficul de persoane, informează publicaţia The Star, preluată de Mediafax.

Astfel, expertul Benjamin Perrin a făcut un studiu, în urma căruia a descoperit că, în ultimii doi ani, au existat 31 de cazuri de trafic de persoane, însă, niciunul dintre suspecţi nu a fost condamnat pentru fapta sa.

Profesorul de drept a explicat că cele 31 de cazuri reprezintă doar o mică parte din traficul cu fiinţe desfăşurat în Canada, femeile fiind introduse ilegal în stat şi forţate să se prostitueze.

Mai mult, Benjamin Perrin a descoperit că primele patru ţări de provenienţă a femeilor care au căzut în plasa traficanţilor sunt România, Filipine, Republica Moldova şi China.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Suntem convinşi că această problemă este o realitate în Canada, există canadieni care exploatează aceste femei, precum şi străini care exploatează aceste femei", a precizat profesorul.

În încercarea sa de a ajuta femeile care au fost obligate să practice prostituţia, expertul canadian a făcut şi un apel către Guvernul federal. Acesta a cerut autorităţilor să ajute victimele să depăşească trauma prin care au trecut.