Români care munceau în străinătate, datori vânduți. Au fost înșelați de escroci și au de plătit sute de mii de euro
- Simona Suciu
- 9 februarie 2023, 22:24
Mai mulți români care lucrau în străinătate au fost victimele unei rețele de escroci. S-au trezit peste noapte că au de plătit credite de sute de mii de euro, deși nu au luat niciun împrumut. Escrocii s-au folosit de actele lor pentru a lua de la bănci sume uriașe.
Inspectoratul Teritorial de Muncă a fost anunțat de situația românilor de către Ambasada României din Norvegia și a emis o avertizare pentru toți cei care vor să lucreze în străinătate.
„Din informațiile oferite de Ambasada României la Oslo, a rezultat că cetățeni români, aflați la muncă pe teritoriul Regatului Norvegiei, au devenit victime ale exploatării prin muncă și/sau ai unor înșelătorii financiare.
Muncitori români au fost fraudați de compatrioți, care, la adăpostul firmelor pe care le conduc, le-au furat cartea de identitate și au accesat credite foarte mari, la diferite instituții de credit din Norvegia, în numele lor.
Mulți dintre aceștia au rămas în continuare cu datorii de sute de mii de euro, sume pe care nu au posibilitatea să le achite. În timp ce plățile au ajuns la angajator, facturile și creanțele de colectare a datoriilor ajung la muncitorul imigrant”, se arată într-un comunicat de presă al ITM.
Cum să nu deveniți victime
Ecrocii au reușit să pună pe mâna pe actele orginale ale victimelor, au falsificat fluturașii de salariu și chiar au înființat firme pe numele muncitorilor români. Au folosit apoi datele pentru a lua credite uriașe pe care nu le-au achitat.
Autoritățile române le recomandă celor care vor să lucreze în străinătate să fie extrem de atenți la ofertele de muncă și să citească de mai multe ori contractele.
Sfaturi de la autorități: Nu acceptați cu ușurință ofertele de muncă prin intermediul anunțurilor on-line, covorbiri telefonice; Nu apelelați la persoane necunoscute în mod direct; Verificați cu atenție oferta locului de muncă; Citiți cu atenție clauzele contractului de mediere; Verificați adresa și existența angajatorului străin pentru care ați optat; Nu acceptați să plecați la muncă în străinătate fără un contract de muncă și în limba română sau contracte de angajare acceptate în țara de destinație; Nu acceptați achitarea unor sume de bani cu titlu de comision, garanții sau cheltuieli de transport neefectuat; Nu cedați nimănui dreptul de a vă încasa bani pentru munca prestată; Nu înstrăinați documentele de identitate sau cardul bancar; Verificați dacă agențiile care oferă locuri de muncă în străinătate sunt înregistrate la inspectoratul teritorial de muncă www.inspectiamuncii.ro.