Viața Anei Cumpănaș, românca care l-a vândut pe mafiotul Dillinger

Viața Anei Cumpănaș, românca care l-a vândut pe mafiotul Dillinger

Născută în Banat, mai precis în Comloșu Mare la 1889, Ana Cumpănaș s-a măritat cu Michael Chiolak în 1909, emigrând în SUA, unde s-au stabilit în East Chicago, Indiana.

Prin 1920 au divorțat și Ana a începută să practice prostituția.

Se pare că a avut mare succes deoarece în 1923 era patroană a două bordeluri.

Devine din nou doamnă respectabilă, căsătorindu-se cu avocatul de origine română Alexandru Suciu, cuplul luându-și numele de Sage.

Cei doi au venit în România, poate în luna de miere, unde Ana și-a vizitat mama.

S-au întors în SUA la bordul vasului RMS Majestic.

Ea avea un fiu, Steve, din prima căsătorie, care nu-l avea la inimă pe Alexandru.

Certurile dintre cei doi au făcut-o pe Ana să-și părăsească soțul în 1932.

După un an a deschis un bordel pe strada Halsted din Chicago.

În 1934, considerată de autoritățile americane „o cetățeană străină cu un caracter moral scăzut”, a fost amenințată cu deportarea în România.

Fiind prietenă cu Polly Hamilton, l-a cunoscut pe iubitul acesteia, celebrul gangster John Dillinger.

Când a aflat cine era în realitate Dillinger, a răsuflat ușurată, gândindu-șe că poate scăpa de deportare dacă îl vinde FBI pe gangsterul în al cărui cerc de prieteni se învârtea deja.

Cum se zvonise că Dillinger ar fi omorât doi polițiști din Chicago pe 24 mai 1934, o sumă recompensă fusese pusă pe capul lui.

La data de 22 iulie, după ce a luat legătura cu FBI-ul prin intermediul poliției din Chicago, i l-a arătat agentului FBI Melvin Purvis pe Dillinger.

A stabilit cu acesta ca FBI să-l captureze pe gangster când ieșeau împreună de la cinematograf, iar ca să nu se creeze vreo confuzie ea trebuia să se îmbrace în roșu, de unde și porecla cu care a rămas în istorie, Femeia în Roșu.

Dillinger nu s-a dat prins cu una cu două și a murit în schimbul de focuri cu agenții FBI.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric

Ne puteți urmări și pe Google News