Româncă, hiper-sensibilă, salvată ca în filme în Spania. Salvatorul și-a folosit cunoștințele de psihologie

Româncă, hiper-sensibilă, salvată ca în filme în Spania. Salvatorul și-a folosit cunoștințele de psihologie

O femeie, de origine română, cunoscută cu afecțiuni mintale, s-a urcat pe balustrada balconului unui bloc din Spania, amenințând că se va arunca în gol. Un tânăr, student la psihologie, a reușit să intervină rapid şi a salvat situaţia de la un deznodământ tragic.

Incidentul a avut loc, marţi după amiază, pe strada Padre Lucas din municipiul Calahorra din La Riojas, Spania.

Camilo Medina, student la psihologie, a reușit să o salveze pe româncă

Tânărul Camilo Medina își ajuta părinții la barul din apropiere. La un moment, tatăl său a început să strige „Cade, cade!”. Camilio Medina a ieșit din magazin şi a văzut-o pe româncă urcată pe balustrada balconului ei.

În conformitate cu declarațiile acestuia, după ce vecinii femeii au încercat, în zadar, să o convingă să coboare a luat decizia să intervină. A luat o scară și a urcat la etajul al doilea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ajuns lângă femeie, tânărul şi-a folosit cunoștințele dobândite la facultatea de psihologie, mai ales că nu vorbea limba română.

„Mă gândeam că trebuie să urc, că trebuie să fac ceva. Odată ajuns acolo m-am calmat. Am găsit-o dezorientată, mi-am coborât masca, i-am spus numele meu și am întrebat-o cum se numește”, a povestit tânărul student.

„I-am spus prin gesturi să respire adânc”

„Elvira”, a răspuns ea și „prin gesturi i-am spus să respire adânc”, a mai spus Camilio care a reuşit să o coboare pe româncă de pe balustradă.

Ajunşi în apartamentul femeii, a ţinut-o de mână şi a continuat exercițiile de respirație până a sosit o patrulă de poliție, relatează Antena 3, citând presa spaniolă.

Elvira suferea de un fel de tulburare mintală

Astfel, Camilio și-a dat seama că Elvira suferea de un fel de tulburare mintală.  Agenții de poliție au reușit să ia legătura cu fiica, soțul fiicei și nepoata ei, care erau la serviciu. La scurt timp, ginerele a ajuns acasă, deschizând ușa.

Familia româncei s-a arătat recunoscătoare tânărului care a dus o luptă contracronometru pentru a-i salva viaţa.

În același timp, mama lui Camilio a povestit că ”încă mai are emoții, dar este fericită că băiatul ei are o inimă mare".