Un român beat și fără permis a făcut accident chiar în fața poliției din Budapesta

Un român beat și fără permis a făcut accident chiar în fața poliției din Budapesta Sursa foto: Dreamstime.com

Accident în Ungaria. Un român beat și fără permis de conducere a generat un accident chiar în prezența unei patrule de polițiști de la Secția de Poliție a Sectorului 14 din Budapesta.

Accidentul din Ungaria a fost provocat de un bărbat de 29 de ani. El a fost testat pozitiv cu aparatul etilotest şi s-a constatat nu avea nici permis de conducere. Anunțul a fost făcut, joi, de Inspectoratul General al Poliţiei din Budapesta.

Accident în Ungaria. Românul avea și droguri în mașină

În mașina condusă de individ, poliția a descoperit substanțe suspectate a fi droguri, conform declarației autorităților.

Conform informațiilor publicate de police.hu, sâmbătă, la intersecția dintre șoseaua Mogyoródi și strada Róna din cartierul Zugló, șoferul a fost implicat într-un accident cu o altă mașină.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ulterior, bărbatul și-a continuat drumul, ignorând semnalele acustice și luminoase ale mașinii de poliție care încerca să-l oprească. În timp ce încerca să scape, el a fost implicat într-un al doilea accident cu o altă mașină.

A fost prins în cele din urmă de poliție la intersecția bulevardelor Ajtósi Dürer și Stefánia. Din fericire, în ambele accidente, nu s-a înregistrat nicio victimă.

Individul a fost escortat la Secția de Poliție a Sectorului 14, unde a fost oficial pus sub urmărire penală pentru suspiciuni legate de posesia de substanțe suspectate a fi droguri.

În plus, el este acuzat de conducere fără permis de conducere și de conducere sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, e acuzat de comiterea unui șir de infracțiuni rutiere, potrivit declarației emise de poliția ungară.

Un român a provocat un accident chiar în fața poliției din Budapesta.

Poliție Ungaria. Sursa: dreamstime.com

Accidentul, similar cu cel de la 2 Mai

Accidentul provocat de român în Ungaria e similar cu cel făcut de tânărul drogat în 2 Mai.

Doi tineri au murit sâmbătă dimineață după ce un șofer de 19 ani a intrat în plin într-un grup de pietoni la ieșire din localitatea 2 Mai în județul Constanța. Autorul accidentului a fugit. Acesta a fost testat pozitiv pentru mai multe droguri.

În urma verificărilor s-a constatat că înainte de accident acesta a fost oprit de două ori de poliție, și deși nu avea RCA, a fost lăsat să plece.