Salarii. Sursa Foto: PixabayAlexandru Rogobete a respins zvonurile potrivit cărora salariile exagerate din sistemul medical ar urma să fie reduse. Ministrul Sănătății a transmis cadrelor medicale că nimeni nu se va atinge de privilegiile lor.
Alexandru Rogobete a anunțat că a avut o discuție cu Federația Asociațiilor Studenților în Medicină și Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți. Ministrul Sănătății a ținut să infirme zvonurile potrivit cărora, în al doilea pachet de măsuri fiscale, privilegiile din sănătate ar urma să fie reduse.
Alexandru Rogobete anunță că toate sporurile rămân
Ministrul s-a întâlnit cu Federația Asociațiilor Studenților în Medicină și Societatea Medicilor Rezidenți. În timpul discuțiilor, el a negat existența unor prevederi referitoare la reducerea salariilor medicilor.
Ministrul Sănătății a afirmat că al doilea pachet de măsuri nu include tăierea sporurilor sau privilegiilor medicilor, spunând că este o dezinformare. El a precizat că, în schimb, sporurile vor fi corelate cu performanța.
De asemenea, ministrul a anunțat că așteaptă propunerile medicilor până în septembrie și a subliniat că autoritățile consideră această colaborare un parteneriat. Totodată, a afirmat că vocea tinerilor medici trebuie ascultată și valorizată.
„Avem mult de muncit, dar dacă rămânem împreună și onești, putem construi un sistem medical mai corect, mai echitabil și mai uman. Încrederea ne face bine”, a spus acesta.
Noi privilegii pentru rezidenți. Piața liberă, desființată de stat
Rogobete a mai discutat despre obiectivele pe care echipa Ministerului Sănătății le are și a anunțat că, începând cu 1 septembrie, spitalele private vor fi responsabile pentru plata salariilor medicilor rezidenți care activează în aceste unități. El a precizat că plățile vor fi egale cu cele acordate în spitalele publice.
„Vom reglementa plata gărzilor într-un mod adecvat și echitabil – diferențiat în funcție de specialitate, an de rezidențiat și complexitatea muncii. Lucrăm împreună pentru noi oportunități reale pentru formarea postuniversitară și profesionalizarea tinerilor medici”, a mai minsitrul, într-o postare pe Facebook.