Editura Evenimentul si Capital

Amintiri fără regrete. Rodica Popescu-Bitănescu: „Yves Montand mă agresa. Voia să mă ia la Paris!”

Autor: | | 1 Comentarii | 20058 Vizualizari

Ne face pe toți să râdem însă este, mai degrabă, o fire melancolică. A dus-o prost, dar a și trăit bine. Poveștile ei sunt interesante și savuroase. O actriță, o regizoare și, mai nou, un dramaturg de succes

Este atât de tonică că te umflă râsul imediat ce ai intrat în vorbă cu ea. Sporovăiește oricât și pe aproape orice temă. Are un histrionism fantastic. Când zici că, gata, a epuizat orice mască teatrală, te dă pe spate cu o altă mimică care, culmea, e tot „marca” ei înregistrată.

A distrat, cu rolurile ei de mare comediană, două generații de români. Are peste 30 de filme în care a jucat, și mai multe roluri pe scenă, și nenumărate apariții în diverse scenete televizate. E și normal, la o carieră care se întinde peste jumătate de veac. Lumea o percepe ca pe o mare artistă, dar este și o regizoare de succes. Și, cu siguranță, va rămâne și în istoria dramaturgiei românești cu piesele sale de teatru, de care este foarte mândră.

Altfel, în viața de zi cu zi, este o persoană sobră, extrem de serioasă. Rodica Popescu-Bitănescu este o doamnă care știe tainele vârstei înțelepciunii.

„Lumea spune că doar râd! Da’ eu plâng foarte repede”

În lumea teatrului se spune că: „Punctualitatea este politețea regilor”. Asta pentru că, într-un singur caz, debutul unui spectacol începe mai târziu decât ora fixată, și anume când un cap încoronat nu ajunge la timp. Rodica Popescu-Bitănescu n-a întârziat nicio secundă la întâlnirea de pe terasa crâșmei poetului Mircea Dinescu, din Centrul Istoric - botezat cioranian: „Lacrimi și Sfinți”. Se așază, strategic, departe de scrumiera de pe masă. „La nouă ani am aprins prima țigară și m-am lăsat de fumat după un an, când m-a prins tata și m-a bătut. Da’ nu mă deranjează fumul de țigară, ci mirosul chiștoacelor”, se alintă actrița.

E elegantă, atent machiată, poartă bijuterii minimaliste, discrete și are o manichiură impecabilă. Și râde cu veselia unui cintezoi. „Lumea spune că doar râd! Da’ eu plâng foarte repede. Actorul de comedie este cel mai sensibil om de pe pământ. Mi-au demonstrat-o Birlic și Dem Rădulescu. Și eu însămi!”, se explică pe ea însăși marea artistă în timp ce butonează un Iphone cu abilitatea unei puștoaice.

Fiică de mare moșier trimis la pușcărie

Cum a ajuns o copilă de la țară, din Răsuceni, județul Giurgiu - fost Vlașca, acum opt decenii – o divă a scenei și cinematografiei? Cine au fost părinții ei și ce fel de educație a primit? „Habar n-am! M-am născut într-o familie foarte bogată!”, răspunde pe loc doamna Rodica. După care se ia la harță, amical, cu fotoreporterul, pe motiv că nu-i bine s-o pozeze de aproape. Pică la pace abia după ce vede fotografiile pe displayul camerei. Revine la subiect, de parcă nimic nu s-a întâmplat: „Am trăit perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej care a fost cea mai sinistră... Tata era un moșier foarte mare. Iar mama era de o frumusețe răvășitoare! Avea o talie fantastică de ziceai că e sculptată de Da Vinci. Da’ eu n-am nicio legătură cu ea...”, e melancolică artista.

Povestește că, în acei ani, tatălui său i s-a confiscat averea și toți prietenii familiei au fost trimiși la muncă, la Canalul Dunăre-Marea Neagră, cu domiciliu forțat, sau în lagărele din Siberia: „Pe tata l-au trimis la pușcăria din Pitești, că a fost țărănist de-al lui Iuliu Maniu”.

PPC: „Poate Pică Ceva!”

Doamna Rodica istorisește că a fost, de mică, o fire rebelă: „Educația mea a fost experiența de viață. Sigur că am fost îndrumată de părinți, da’ am făcut ce am vrut eu. Am fost sigură pe mine și foarte obraznică!”. Taică-său ar fi vrut să o facă inginer în construcții sau să devină CTC-istă: „Era vorba aia, PPC: „Poate Pică Ceva„!”. În schimb mama sa a încurajat-o să se facă actriță, mai ales că fratele ei era un actor, în vogă pe atunci, Constantin Bărbulescu, care juca numai roluri de voievozi și împărați: „Mamei îi plăcea teatrul și a fost încântată de idee. Am dat examen și am luat din a doua încercare. Eram 700 de fete pe zece locuri!”. A absolvit IATC-ul în 1960, la numai 22 de ani. Totuși, debutul în filmele de lung metraj s-a petrecut târziu, la începutul anilor '70. Cum așa? Se încruntă: „Pentru că eu, când eram studentă, am avut multe propuneri de a face filme, da’ nu aveam voie că ne dădeau afară din facultate! Așa l-au dat afară pe Ilarion Ciobanu! Pentru că a jucat în filme”.

Teatrul, filmele și televiziunea

Marea actriță e cunoscută atât datorită scenetelor TV, filmelor, dar și prestațiilor pe scenă. Recent, Tora Vasilescu a declarat că teatrul e cam prea repetitiv..., și că alege filmul. Ce preferă: teatrul, televiziunea sau cinematografia? Și, de ce? Spune că toate sunt total diferite: „La film nu-ți trebuie decât fața și datele personajului. Se trag mai multe duble și se păstrează cea mai bună. În teatru sunt repetiții nesfârșite și dureroase până ajungi la sufletul personajului. Nu ești un robot, da’ în fiecare seară trebuie să joci foarte bine și să nu trădezi... Să nu te faci că joci! Publicul te simte dacă ești fals. Iar în TV, când ești „live”, e foarte greu dacă ai greșit, că nu mai poți repara. La înregistrări mai ai o șansă”. Și, care i-a fost rolurile cele mai dragi dintre toate cele trei ramuri artistice? Oftează când recunoaște că multe roluri nu i-au plăcut: „Da’ am fost obligată să le joc. M-am chinuit enorm să le dau viață...”. Apoi, trage „tortul” în fața sa. Se laudă, un pic, când vorbește de piesele sale. „Spre exemplu „One woman show – Rendezvous”, după Tudor Mușatescu, unde am interpretat 15 roluri diferite. Iar în filme: „Dumbrava minunată” și „Sosesc păsările călătoare”.

Femeia bețivă din „Azilul de noapte” și farsa „Bibanului”

Dar între comedie, dramă și tragedie ce alege? Că a fost, în principal, o mare comediană. Recunoaște imposibilul pentru fanii săi: „Sunt o comediană, da’ am preferat întotdeauna filonul tragic, unde sunt mai bună ca în comedie. Spre exemplu, rolul Nastenka, o căzătură de femeie bețivă, curvă dar sensibilă, din „Azilul de noapte”, a lui Gorki”. Mai recunoaște și că celebritatea i-a adus-o, însă, televiziunea: „E vorba de emisiunea de divertisment „La Hanul Ancuței”, difuzată din 1985. Acolo eram chiar hangița. Prezentam, recitam și cântam! Doamne ce-mi mai plăcea când cântam...”. Și care este cea mai haioasă amintire din îndelungata sa carieră? Începe să râdă, cristalin, înainte să povestească: „Asistam, din culise, la o scenă în care Dem Rădulescu trebuia să răspundă la un telefon în care vorbea cu un superior. Regizorul tehnic i-a făcut o farsă. I-a făcut legătura din sală cu el, care era tot în culise. Când Bibanu a zis „Alo”, și i-a răspuns regizoru’, a făcut ochii mari, s-a blocat, a făcut o pauză și am văzut cum ochii lui largi s-au făcut oblici. Și-a revenit repede, că avea umor și prezență de spirit. Da’ noi neam tăvălit de râs!”.

CTP il face PRAF pe Gica Hagi! Cel mai dur ATAC la Rege! Ce l-a scos din minti pe jurnalist

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Suete de colectie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI