Robert Niță l-a criticat pe Ionuț Chirilă pentru comentariile făcute cu privire la decizia lui Dan Șucu de a aduce un antrenor străin la Rapid. Fostul atacant al Rapidului a avut o reacție vehementă la declarațiile dinamovistului.
Robert Niță, critici dure la adresa lui Ionuț Chirilă
Ionuț Chirilă a fost uimit de decizia lui Dan Șucu privind alegerea antrenorului echipei giuleștene. Chirilă a afirmat că nu înțelege de ce acționarul majoritar din Giulești a optat pentru un antrenor străin și a subliniat că a încercat să-i ofere sfaturi, însă fără rezultat.
În urma acestor afirmații, Robert Niță a ironizat declarațiile lui Ionuț Chirilă cu privire la numirea noului antrenor de la Rapid.
„Nu înţeleg ignoranţa acţionarului majoritar de la Rapid, a domnului Şucu. Cu toată simpatia şi prietenia pentru domnia sa, dar nu îl ai pe <<Mesia>>... Am văzut că pantofarul (n.r. Ionuţ Chirilă) aminteşte de <<Mesia>> şi bate apropouri la numele de <<Mesia>>, la aura asta, <<că mergi la Dinamo, la Steaua>> Tu (n.r. Ionuţ Chirilă) care la masa lui Mesia erai veşnic invitat, pomanagiu şi paharnic.
Doamne, este o mare jignire pentru Mesia să fie adus în discuţie de această domnitate. Patronul Rapidului vrea să facă un business, să facă bani.. Să te rogi de această somitate să vorbească cu tine, să te sfătuiască. A descoperit flecurile de la pantofi, voi vă daţi seama?
Nu este uşor să iei nişte stocuri, să le iei, să le ştergi de praf şi să le vinzi de 7-8 ori mai scump şi să îi convingi pe ăia că e la modă, cu toate că e capăt de linie.
O astfel de persoană trebuie preţuită, pusă în toate cunoştiinţele. Voi vă daţi seama ce vizionar? Dacă a inventat pasul în diagonală de la fundaşul central în extremă şi aşteptarea la semafor până vine ăla la învăluire. Un Picasso al fotbalului!
Cu toată simpatia pentru Dan Şucu, nu se poate să ignori... Vorbeşti cu Mircea Lucescu şi nu bagi în seamă somitatea supremă... De asta Rapid este unde este”, a spus Robert Niţă, pe canalul său de YouTube.
Ionuț Chirilă, indignat de alegerea lui Dan Șucu: „O greșeală, după părerea mea!”
„(Rapid a ales un antrenor străin) O greşeală, după părerea mea! O să spun o poveste şi o să-l parafrazez pe tata, ca să-i spunem şi domnului Şucu, care la un moment dat a strigat: ‘Gigi, venim!’, şi când să vină a făcut un punct în play-off. Eu am vrut să îi spun nişte lucruri, nu a discutat cu mine, deşi eu sunt un om care a făcut câteva milioane la Rapid şi ar fi trebuit să aibă un dialog.
Eu mi-am oferit disponibilitatea să îi spun nişte lucruri să îl ajut. Pentru că el este pe nişte piste total greşite şi influenţat de nişte ‘Mesia’, care de fapt au alte interese şi au participat la distrugerea fotbalui românesc influenţând numiri de antrenori. Antrenori care se plimbă pe la toate echipele, se duc în vestiar pe la Steaua, după vin la Dinamo… după îi spun lui Dan Şucu ce trebuie să facă.
Apropo de Rapid şi de Şucu, echipă la care am lucrat şi am câştigat singurul titlu din istoria echipelor din campionatele de tineret. Un titlu a avut Rapid, cu mine, şi am avut o echipă fantastică. Trebuia să fiu lăsat pe urmă la echipa din Liga 1 pentru că toată generaţia mea… am schimbat generaţia lui Sabău, Rednic, Lupu, Ganea, Barbu şi toţi ceilalţi. Dar este o altă poveste, un alt blocaj din fotbal vis a vis de mine”, a spus Ionuţ Chirilă, pentru AS.
Neil Lennon, noul antrenor al echipei Rapid
În urmă cu o săptămână, oficialii de la Rapid anunțau că îl va numi pe Neil Lennon ca antrenor, acesta fiind liber de contract din 28 octombrie 2022, după despărțirea de Omonia Nicosia. Acesta a semnat un contract pe două sezoane, până în vara anului 2026.
„La început, am vorbit cu domnul Șucu și cu Daniel Sandu, am purtat discuții ample cu ei. Apoi, ne-am reîntâlnit în urmă cu câteva săptămâni și am fost foarte impresionat de proiectul pe care mi l-au prezentat. Am fost foarte impresionat de domnul Șucu, este un om foarte puternic, foarte inteligent, un om cu principii. A fost impresionant pentru mine. Apoi, vorbind și cu Daniel, a fost o decizie simplă pentru mine. Sunt foarte bucurors să fiu aici, știu că Rapid este un nume foarte important în istoria fotbalului românesc. Este o oportunitate pentru mine.
Sper să creez o conexiune puternică între mine și suporteri, dar acest lucru vine odată cu obținerea rezultatelor pozitive și cu a face performanța. Este responsabilitatea mea. Știu că sunt suporteri foarte pasionați, care iubesc clubul. Sunt asemănători fanilor lui Celtic. Îmi doresc să facem performanță, acesta este obiectivul meu principal.
Sper să întâlnesc curând suporterii și voi face tot ce este posibil pentru a face performanță cu Rapid”, a declarat Neil pentru fcrapid.ro.