Robert de Niro, tată pentru a șaptea oară la 79 de ani. Cine este femeia care i-a mai dăruit un copil

Robert de Niro, tată pentru a șaptea oară la 79 de ani. Cine este femeia care i-a mai dăruit un copilSursa foto: Arhiva EVZ

Robert De Niro a anunțat că a devenit tată pentru a șaptea oară la 79 de ani. Au apărut și zvonuri că mama copilului este instructorul de arte marțiale Tiffany Chen, cu care actorul a fost surprins în ipostaze tandre.

Robert De Niro a anunțat că a devenit tată pentru a șaptea oară la 79 de ani, dar nu și care este sexul copilului sau cine este mama acestuia. „Sunt iar tată”, a spus el.

Ultima relație a actorului a fost cu instructorul de arte marțiale Tiffany Chen. Cei doi au fost fotografiați ținându-se de mână în iulie 2022, iar fanii au dedus că ea este cea care l-a făcut tătic pe Robert De Niro la 79 de ani.

De asemenea, Tiffany Chen a fost surprinsă cu burtica de gravidă, în martie 2023, în Santa Monica, California. Și reprezentantul lui Robert De Niro, a confirmat că actorul nu a făcut o glumă și că a devenit tată pentru a șaptea oară.

ET Canada l-a întrebat pe Robert despre cum este să fii tată. Actorul este de părere că trebuie „să fii iubitor cu copiii”, dar a spus că „trebuie să fii sever în privința lucrurilor”. „Nu-mi place să fiu nevoit să stabilesc legea și chestii de genul ăsta. Dar, uneori pur și simplu nu ai de ales. Și orice părinte, cred, ar spune același lucru. Întotdeauna vrei să faci ceea ce trebuie pentru copiii tăi, dar uneori nu poți”, a spus DeNiro.

Reporterul a spus apoi: „Știu că aveți șase copii”, iar Robert a adăugat: „Șapte, de fapt”.

Robert De Niro are doi copii: Drena, 51 de ani, și Raphael, 46 de ani, cu fosta sa soție Diahnne Abbott. Și mai are doi copii cu Grace: Elliot, 25 de ani, și Helen, 11 ani. El este și tatăl gemenilor Aaron și Julian, în vârstă de 27 de ani, cu fosta iubită, Toukie Smith.

Cum și-a întâlnit Robert De Niro iubita

Robert De Niro a întâlnit-o pentru prima dată pe Tiffany Chen în 2015, când aceasta a jucat rolul unui instructor de tai chi în comedia „The Intern”. În viața reală, ea este practicantă de arte marțiale și instructoare de tai chi.

El și Grace Hightower, cea de-a doua soție, s-au căsătorit în 1997, s-au despărțit în 1999, apoi s-au reîntâlnit, și-au reînnoit jurămintele în 2004, înainte de a depune cererea de divorț în 2018.

Ne puteți urmări și pe Google News