S-a auzit însă bubuitor despre ea, atunci când Oana Bogdan i-a învățat pe români cum să scape de apucăturile troglodite care îi țin în beznă: „cred că am fi oameni mult mai buni dacă, în calitate de descendenți ai vânătorilor și culegătorilor, nu am avea proprietăți și am trăi în grupuri în loc de cupluri”. După exprimarea propunerii, partidul PLUS, formațiunea în care doritoarea de viață în grup era lider central, a fost nevoit să dea explicații din toate pozițiile pe ideile că „dreptul la proprietate este un drept fundamental, care asigură premisele libertății”, iar „proprietatea privată este de neatins”.

Degeaba! Ridicolul atinsese masa critică. Într-un gest care a surprins prin bunul simț, Raluca Prună, fost ministru al Justiției în același Cabinet, a declarat că „problema României nu este renunțarea la proprietate, ci în primul rând repararea efectelor naționalizării – neterminata la aproape 30 de ani de post comunism” drept pentru care, a anunțat că se „desparte categoric de PLUS”. A urmat demisia „roții motrice” din partidul care tot dădea jenat explicații. Motivele invocate au ținut de dorința Oanei Bogdan de a se reîntoarce în Belgia, pentru a-și relua cu toată energia activitățile anterioare intrării în politică, pe fondul faptului că în România nu a fost înțeleasă: „Demisionez nu numai din BN, ci si din CN si din PLUS, pentru că vreau sa fiu din nou liberă să scriu și să vorbesc despre subiectele pe care eu le consider importante, dar care sunt încă delicate în Romania, fapt care ar putea să afecteze partidul atât timp cât eu sunt asociata cu PLUS.”

I-o fi fost greu să recunoască, mi-am spus, nu toți oamenii sunt capabili să spună că le-a ieșit o tâmpenie pe orificiul de sub nas și că se duc să se ascundă o vreme. Ei bine, nici pomeneală de așa ceva! Nu a lăsat să înceapă bine anul, că vine cu un set de idei la care românii să reflecteze, pe care le aruncă pe piață ca și cum, hmmm, nu știe nici ea ce să zică, dar este curioasă să vadă ce spune lumea:

„Vă provoc azi, în prima zi a anului, să ne gândim la scenarii pentru viitor.

Bine ați venit în anul 2030. Nu dețin nimic. Nu dețin o mașină. Nu dețin o casă. Nu dețin aparate sau haine. Tot ceea ce consideram în trecut un produs a devenit acum un serviciu: transport, cazare, mâncare și toate lucrurile de care avem nevoie în viața noastră de zi cu zi.

Transport. Nu mai avea nici un sens să deținem mașini, când putem apela la vehicule fără șofer. Cazare. Banii de chirie îi câștig subînchiriind spațiul în care trăiesc (sau o parte din el) atunci când nu am nevoie de el (sunt la muncă sau plecat din oraș). Mâncare. Uneori am chef să gătesc. Echipamentul necesar este livrat în câteva minute. De când transportul e gratuit, nu mai are sens să ții în casă ustensile de bucătărie. Le închiriezi când ai nevoie de ele. Cumpărături. S-au transformat în alegerea lucrurilor de folosit, pe care le închiriez. Uneori aleg eu, alteori vreau ca algoritmul să o facă pentru mine.

Toate astea au făcut posibilă economia circulară. Când produsele devin servicii, nimeni nu mai e interesat de obiecte care nu țin mult. Totul e gândit să fie durabil, reparabil și reciclabil. Folosim energie curată și metode de producție curate. Nimeni nu îndrăznește să se atingă de ariile naturale protejate, pentru că suntem toți conștienți de valoarea lor în calitatea vieții noastre. În orașe sunt spații verzi, plante și arbori peste tot. De când AI și roboții au preluat o mare parte din munca noastră, avem timp să mâncăm bine, să dormim bine și să petrecem timp cu alți oameni. Avem mai mult timp de gândire, de creare și de dezvoltare.”

Observăm, totul este înfășurat în „curat”, în „calitatea vieții”, în „spații verzi”, „arbori”, „pomi”, varză, barză, brânză, viezure. Ceea ce nu reiese deloc este cine vor fi șmecherii, proprietarii de la care discipolii Gretelor astea de tot felul vor închiria toate alea, mașini, locuințe, izmene, chiar și o tigaie, dacă vor vrea să-și facă niște ouă-ochiuri, la micul dejun.

Nicolae Ceaușescu rezolvase mult mai tranșant problema, pusese să se construiască Circurile Foamei, clădirile reprofilate astăzi în moluri, cantinele de cartier unde omul de tip nou urma să bage în el ce-i dădea partidul și, astfel, să fie dezvățat de obiceiul mic-burghez al cumpărării de alimente, chestie care afecta grav exporturile.

Te-ar putea interesa și: