Un contract ce a fost reziliat de către reprezentanții CNAIR a dat naștere unei dispute cu compania Straco. Se cer daune imense.
Compania Straco vrea să ceară despăgubiri în valoare de 461 de milioane de lei de la Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Conflictul a apărut după ce companiei respective i-a fost reziliat contractul. Așa că reprezentanții Straco au trimis o notificare către CNAIR.
Straco acuză CNAIR că nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract
După ce magistrații de la Tribunalul București a admis contestația depusă de compania Straco privind rezilierea contractului de 280 de milioane de lei pentru construirea celor circa 16 kilometri din A3. Decizia acestei instanțe a fost atacată de CNAIR la Curtea de Apel București. Contractul a fost reziliat de CNAIR la data de 11 martie, după ce ministrul Transporturilor Cătălin Drulă anunța că progresul în ultimele cinci luni a fost de doar 1%.
Cei de la Straco acuză Compania de Drumuri că nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau. Și că a refuzat chiar din anul 2019 să recunoască firma Restra Construct SRL drept subantreprenor. în aceste condiții s-a împiedicat ducerea la bun sfârșit a contractului, conform digi24.ro.
Care sunt acuzațiile lansate de ambele părți în acest scandal
„Prin neaprobarea Restra Construct SRL restrângeți nejustificat, netemeinic și nelegal, capacitatea Straco de a executa lucrarea. Prin obținerea de către Restra a calității de subantreprenor acesta va putea susține Straco în mod definitiv în executarea contractului, atât pe chestiunea de execuție, dar și pe chestiunea asigurării garanției de bună execuție în temeiul contractului și prelungirea duratei de existență a acesteia”. Se precizează în notificarea respectivă, conform sursei citate.
Cei de la Restra nu îndeplineau condițiile pentru a fi subantreprenori, au replicat reprezentanții de la CNAIR. De partea cealaltă, Straco spune că CNAIR a aprobat transformarea unei alte firme, din prestator de servicii în subcontractor. Fapt ce s-a petrecut atunci când a avut nevoie de muncitorii și utilajele sale pentru a finaliza anul trecut nodul Chețani.