Rezervație marină mai mare decât Germania, Austria și Elveția la un loc. „O mulțime de discursuri. E timpul să acționăm”

Rezervație marină mai mare decât Germania, Austria și Elveția la un loc. „O mulțime de discursuri. E timpul să acționăm”Fosilele „bestiei terorii” descoperite în Groenlanda au o vechime de peste 500 de milioane de ani. Sursa foto: arhivă EvZ

Rezervație marină uriașă în Pacificul de Est. Patru țări, Ecuador, Columbia, Costa Rica și Panama, au convenit să creeze o zonă de protecție de peste 500.000 de kilometri pătrați pentru țestoase, balene și rechini. Teritoriul include inclusiv Insulele Galapagos.

În estul Oceanului Pacific, în largul coastelor Ecuadorului, Columbiei, Costa Rica și Panama urmează să fie creată una dintre cele mai mari și mai bogate zone marine protejate din lume. Anunțul a fost făcut de președinții celor patru state participante la summit-ul ONU privind clima de la Glasgow.

Rezervație marină de peste 500.000 de kilometri pătrați

Noua rezervație este menită să conecteze zonele deja protejate și să extindă semnificativ securitatea. Rezervația ar urma să conecteze Insulele Galapagos, care fac parte din Ecuador, cu insula columbiană Malpelo și cu insulele Cocos și Coiba din apele Costa Rica și Panama. Aceste insule găzduiesc sute de specii de animale și păsări marine.

În total, rezervația marină urmează să se extindă pe un teritoriu de peste 500.000 de kilometri pătrați - o suprafață mai mare decât Germania, Austria și Elveția la un loc. Astfel, se creează un coridor în ocean prin care broaștele țestoase, balenele, tonul, razele, caracatițele, rechinii ciocan și alte specii se pot deplasa nestingherite. Pe viitor, pescuitul industrial urmează să fie interzis în zona de protecție.

Măsuri concrete pentru protejarea mediului: „Am ascultat deja o mulțime de discursuri”

„Vom proteja ecosisteme precum Galapagos și Insulele Cocos, care se numără printre cele mai valoroase din lume”, a declarat președintele Costa Rica, Carlos Alvarado Quesada.

Liderul de stat columbian Iván Duque a anunțat că noul sanctuar este cel mai mare de acest tip din emisfera vestică.

Șeful statului panamez, Laurentino Cortizo, a declarat că „am ascultat deja o mulțime de discursuri despre schimbările climatice”. Există „multe promisiuni care nu sunt respectate”. Noul sanctuar din largul coastelor Americii Latine este „o măsură puternică și de aceasta are nevoie atât țara noastră, cât și întreaga lume”.

O acțiune concretă care să depășească toate cuvintele pe care le putem spune aici - de asta avem nevoie”, s-a exprimat Guillermo Lasso, președintele Ecuadorului.

„Toți șefii de stat și de guvern de aici (n.r. summit-ul ONU) au făcut apel la acțiune mai degrabă decât la cuvinte. E timpul să acționăm. Cred că aceasta este o măsură concretă luată de Ecuador, care depășește toate vorbele pe care le putem spune aici”, a declarat președintele Guillermo Lasso.

Protecția oceanelor ar trebui asigurată în procent de 10% până la finalul anului 2021

Eforturile de a crea un coridor de protecție în estul Pacificului au început încă din anul 2004, când Panama, Columbia, Costa Rica și Ecuador au semnat un acord de protejare a zonelor insulare din Pacific. Inițiativa celor patru state poartă denumirea de „Eastern Tropical Pacific Marine Corridor” (CMAR), adică „Coridorul marin din Pacificul tropical estic”.

Între timp, alte state au anunțat, marți, la Glasgow, că doresc să consolideze protecția apelor naționale. Comisarul american pentru climă, John Kerry, a anunțat că Statele Unite vor fi a 15-a națiune care va semna o declarație în acest sens, susținută fiind, de altfel, de Indonezia, Japonia, Kenya, Chile și Norvegia.

Cu toate acestea, potrivit diverselor organizații de protecție a mediului, angajamentele luate de state nu sunt suficiente pentru a stopa distrugerea continuă a oceanelor. Declarația privind protecția mărilor, de exemplu, nu conține nicio informație conform căreia subvențiile masive de stat pentru pescuitul industrial vor fi întrerupte.

Protecția oceanelor este, de asemenea, definită ca fiind unul dintre cele 17 obiective de sustenabilitate ale ONU. Pentru a atinge acest obiectiv, 10% din suprafața oceanelor lumii ar trebui să fie protejată până la sfârșitul anului 2021. În prezent, circa 7% din oceanele lumii sunt protejate, potrivit Der Spiegel.

Ne puteți urmări și pe Google News