Unul dintre cele mai stranii personaje apărute în perioada Revoluției este fostul colonel de Securitate Dumitru Mazilu. Fost reprezentant al României la ONU, Mazilu este retras de la post după ce, potrivit spuselor sale, dorea să prezinte un raport privind încălcarea drepturilor omului în țara noastră. Adevăratul eveniment care l-a propulsat în conducerea CFSN, a ajuns prim-adjunct al președintelui, a fost reținerea sa în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989. Mai jos, evenimentul este descris de generalul Iulian Vlad.

După ce ajunge în sediul fostului CC, Mazilu ține un discurs din balconul devenit celebru în acele zile. Era un ”program” al Revoluției. Discursul este auzit de cei care, în frunte cu Iliescu și Brucan, concepeau un mesaj către țară și este chemat Mazilu în încăpere. Mazilu se implică în noua funcție, fiind cel care a condus comisia care a propus ca Parlamentul să fie bicameral.

Bandajat la cap și cu niște plasturi pe față

Iată povestea care l-a propulsat în CFSN:

Generalul Iulian Vlad, fostul șef al Securității din decembrie 1989, a descris, în interviul publicat de revista Periscop, a cadrelor în rezervă din Serviciul de Informații Externe, momentul în care Dumitru Mazilu a ajuns în clădirea CC.

„Cazul Dumitru Mazilu... Vreau să vă spun că lucrurile erau în general sub control, dar în decembrie 1989, din ordinul adjunctului meu, g-ral Stamatoiu, s-au dispus în acest caz niște măsuri pe care mi-e greu să le calific. Au fost implicate și unele unități interne, îndeosebi direcțiile de contraspionaj, filaj și tehnică operativă. S-a întâmplat, însă, un lucru grav, despre care nu mi-au raportat, nici locțiitorul meu, nici șeful Direcției de contraspionaj.

Au hotărât deci să-l scoată din București și, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, l-au ridicat de acasă, împreună cu soția și copilul și i-au dus pe toți trei la Alexandria. În dimineața de 22 decembrie, așa cum procedasem și în zilele anterioare, am luat la telefon șefii de unități să-i întreb dacă au ceva deosebit de raportat. Când am ajuns cu telefonul la Direcția de Anchete, surpriză! Șeful Direcției îmi raportează cu un glas puțin speriat: „Tovarășe general, nu avem probleme deosebite, dar știți, tovarășul general Stamatoiu mi-a dat ordin să-l primesc în arest pe Dumitru Mazilu. Și eu i-am spus că fără aprobarea dumneavoastră nu pot executa un asemenea ordin. A mai zis că vă informează dânsul ulterior și că așa a convenit și cu generalul Mortoiu. Acum, Mazilu cu soția și copilul se află la Alexandria”. Am rămas uimit.

L-am sunat pe Stamatoiu, dar nu l-am găsit. Am lăsat ordin să-l caute și să dea urgent telefon. L-am sunat apoi pe generalul Aurelian Mortoiu, șeful Direcției a III- a, care s-a pierdut cu totul. „Cum ai putut să faci așa ceva fără să-mi raportezi?” „Păi, să vedeți...am crezut că... tovarășul general Stamatoiu mi-a spus că vă raportează dânsul...” Și avea dreptate. Generalul Stamatoiu era adjunctul meu, coordona acțiunea și el trebuia să-mi raporteze. I-am dat următorul ordin: „Te duci personal, acum pleci la Alexandria și îi aduci înapoi pe toți trei. Să-l aduci înapoi și pe colonelul Emil Rădulescu”- unul dintre adjuncții lui. A murit săracul, după ce a făcut și pușcărie, pentru că făcuse reținerea și tot el îl condusese pe Mazilu la Securitatea Teleorman. A avut inspirația că nu l-a introdus în arest. Cum însă i-au ridicat direct din pat atunci când au plecat cu ei la Alexandria, înainte de revenirea la București l- a dus pe Mazilu la un magazin și l-a îmbrăcat, pe banii lui, din cap până-n picioare.

La două-trei ore după plecarea lui Ceaușescu, în biroul lui Silviu Curticeanu, unde mă aflam împreună cu generalul Ștefan Gușe, intră Dumitru Mazilu, bandajat la cap și cu niște plasturi pe față: „Am scăpat. Am ieșit din beciurile Securității, iată cum arăt. Priviți ce mi-au făcut”. Evident că nu-i dăduse nimeni niciun deget, darămite o palmă, un pumn, sau altceva. I-am făcut semn de la ușă să vină spre noi, s-a apropiat și a zis: „Tovarășe general, foștii mei colegi și subordonați ai dumneavoastră...” Zic: „Lasă,o să găsim noi timp să discutăm mai pe îndelete. Acum ești aici, vino lângă mine”.

După cum știți, după câteva zile a continuat mascarada... s-a urcat pe tanc cerând moarte securiștilor, apoi ne-a dat și în judecată pe mine, pe g-ral Stamatoiu, pe col. Rădulescu și col. Manea. Patru din cei aproape 25 de ani de condamnare îi am din procesul intentat de el.

Ca vicepreședinte al CFSN, Dumitru Mazilu coordona Procuratura și Organele de Justiție, numindu-l pe nemernicul de Gheorghe Robu în locul lui Nicolae Popovici la Procuratura Generală. Despre acest Robu s-a spus că a făcut atât de mult rău întrun an cât n-a făcut instituția respectivă în toată existența ei.

 

„Îl vreți pe Iliescu jos? Atunci jos Iliescu!”

Deși numit pe o funcție mare, Mazilu devine protagonistul unui nou episod bizar. Pe 12 ianuarie 1990, are loc primul miting împotriva noii Puteri. Oamenii cereau pedepsirea vinovaților pentru crimele de la Revoluție și doreau ca pedeapsa cu moartea să fie reintrodusă, după ce abia fusese abolită. Pe rând, Roma, Gelul Voican Voiculescu și chiar Ion Iliescu au încercat să potolească mulțimea.

Apoi a urcat pe un tanc Mazilu și a strigat: „Îl vreți pe Iliescu jos? Atunci jos Iliescu!” și „Moarte securiștilor!” Seara, își dă demisia din toate funcțiile politice și, după două săptămâni, își anunță retragerea din viața publică. Retragerea e un fel de a spune, pentru că este menținut în mai multe funcții. Acum, la 84 de ani, este profesor la o universitate particulară.