Revoluția rusă din februarie 1917.  Intrată ca mare putere într-un război pentru care nu era pregătită, Rusia a fost marcată de revoluția care va duce la prăbușirea țarismului.

Și totuși, a fost Revoluția rusă din februarie 1917 elementul așteptat de către ruși? După cum au arătat evenimentele, societatea rusă era mult mai polarizată.

Revoluția rusă din 23 februarie/8 martie 1917

Revoluția rusă s-a desfășurat între 23/februarie/8 martie 1917 și 3/16 martie 1917. De fapt, socialiștii și liberalii au făcut o coaliție care a realizat un transfer relativ pașnic al puterii. Țarul Nicolae al II-lea a abdicat la 2/15 martie 1917. Totuși, țarismu nu se lăsase dus ușor. La Petrograd, la 18 februarie/2 martie 1917, trupele țariste au deschis focul la Uzinele Putilov. Femeile demonstrau în cinstea zilei de 8 martie, Ziua Femeii care coincidea cu ziua de 23 februarie pe stilul vechi al calendarului rusesc.

Că Revoluția rusă din februarie 1917 nu reprezenta o ruptură totală de trecut, o reprezenta ideea Guvernului Provizoriu. Primul lider a fost Prințul Gheorghi Evghenievici Lvov, un aristocrat cu vederi liberale.  Acesta a condus Guvernul până la 8/21 iulie 1917.

Revoluția rusă din februarie 1917,  Kerenski, apariția lui Lenin și a „generalilor albi”

Vladimir Ilici Lenin vine pe 3 aprilie 1917, în Gara Finlandia din Petrograd pentru a impulsiona mișcarea socialistă. El nu era de acord ca Rusia să continue războiul. Grupul său nu a avut priză la masele populare mai ales că venea din Germania, stat inamic al Rusiei. Lenin a dat Tezele din Aprilie (7 aprilie 1917) dar s-a văzut nevoit să se retragă în Finlanda în așteptarea unui context mai favorabil.

La 8/21 iulie 1917, Guvernul condus de Prințul Lvov a fost înlocuit de Guvernul condus de socialistul Aleksandr Kerenski.  În august 1917, Kerenski decide să evacueze familia țaristă în Siberia, ca să fie în siguranță, departe de tulburările din Petrograd. Kerenski a refuzat ieșirea din război pentru că nu dorea să cedeze teritorii Germaniei

Radicalizarea revoluției, declinul și contrarevoluția din 25 octombrie/7 noiembrie 1917

Revoluția rusă din februarie s-a deplasat către latura ei radicală. Guvernul Kerenski a menținut ideea continuării războiului. Revoluționarii de dreapta conduși de generalul Kornilov au încercat răstunrarea lui Kerenski. El a rezistat dar a făcut eroarea să distribuie arme muncitorilor din Petrograd. Între ei, adepții ramurii radicale, bolșevice a lui Lenin au văzut prilejul de a întări forța Sovietului din Petrograd.

Treptat, încep să se constituie unități militare conduse de ofițeri de rang înalt loialiști ca  generalii Vranghel, Iudenici, Denikin sau amiralul Kolchak (Armata Albă). Kerenski nu era nici de partea lor a „Albilor” dar nici de partea bolșevicilor lui Lenin. La 25 octombrie/7 noiembrie 1917, înainte ca Guvernul Kerenski să organizeze alegerile pentru Adunarea Constituantă Rusă, Lenin a preluat controlul puterii.

Crucișătorul „Aurora” a lovit Palatul de Iarnă cu obuzele sale. Bolșevicii au cucerit acest simbol al puterii țariste, căzute încă din martie 1917. Kerenski a încercat o ultimă rezistență armată la Pskov, dar a fost biruit la Pulkovo. A fugit cu greu în Franța, apoi din 1940, a ajuns în SUA. A murit acolo la 89 ani în 1970.

Pentru Lenin și bolșevici, începea Războiul Civil Rus care va dura până în 1921-1922, ca lupte principale, deși în Orientul Îndepărtat și Asia Centrală, luptele au continuat până la 16 iunie 1923.