Pentru ca descumpănirii să i se pună capăt (cum adică, eu, jurnalist bătrîn, care am văzut atîtea Războaie conjugale politice la viaţa mea, am ajuns să chibiţez între Sorin Grindeanu şi Liviu Dragnea?) precizez imediat:

Am avut emoţii pînă la discursul lui Sorin Grindeanu.

Emoţii ca nu cumva să-şi anunţe demisia înainte de a se trece la vot.

Emoţiile astea le împărtăşesc de miercuri seară, cînd a avut loc execuţia în stil mafiot a lui Sorin Grindeanu.

Gaşca lui Liviu Dragnea a pariat de la început şi decisiv pe demisia lui Sorin Grindeanu.

De ce să demisioneze un premier despre care nu mai departe pînă acum Liviu Dragnea, liderii și parlamentarii PSD declarau public că e un premier excepţional?

Răspunsul e uşor de bănuit dacă ne reamintim intervenţiile celor din Camarila lui Liviu Dragnea.

De la Gabriela Firea pînă la Mihai Fifor.

Pentru că aşa vrea Partidul!

Acest aşa vrea (cu variantele sale, aşa zice, aşa doreşte) Partidul e unul dintre lucrurile postdecembriste pe care le urăsc cel mai tare.

Pentru că atît din experiența directă, cît și din cercetarea trecutului, știu că Așa vrea Partidul! a fost formula prin care Partidul Comunist a transformat milioane de membri, oameni normali, altfel, în roboți gata să spună și să execute ordinele date de un om care deținea puterea în Partidul Comunist.

Cum adică aşa vrea Partidul?

Ce-i ăla Partidul?

Un om care a pus mîna pe conducerea Partidului.

Cîtă vreme acest om – Stalin, Dej, Ceaușescu – se afla în fruntea Partidului, toți membrii, ba mai mult, toți cetățenii țării erau obligați să-l asculte fără să crîcnească, pentru că Așa vrea Partidul!

După decembrie 1989, știind din cărți că dominanta vieții politice în democrație e dată de dreptul fiecărui membru al unui partid de a se exprima liber, de a-și spune părerea în instanțele de conducere și în public fără nici o teamă, am crezut că nu voi mai auzi în veci Sintagma Așa vrea Partidul!

Ei, bine, am auzit-o.

Și nu numai cu ocazia Crizei politice neghioabe declanșate de Liviu Dragnea.

Am auzit-o ori de cîte ori am văzut oameni serioși, capi de familie, unii cu o experiență de viață ieșită din comun, justificîndu-și aberațiile spuse sau făcute prin invocarea lui Așa vrea Partidul!

Duminică seara, la emisiunea România lui Cristoiu, am avut o discuţie cu Adrian Năstase despre cazul Sorin Grindeanu. Spre surprinderea mea, Adrian Năstase a susţinut că Sorin Grindeanu trebuia să demisioneze din funcţia de premier, chiar dacă acest lucru era nedrept, pentru că Partidul i-a cerut-o.

Şi drept argument al necesităţii de a te supune orbeşte la ceea ce spune Partidul, fostul premier şi preşedinte de PSD, unul dintre cei mai talentaţi şi cultivaţi politicieni postdecembrişti, s-a dat pe el drept exemplu:

„În 2006, atunci cînd la hotelul celebru mi s-a retras sprijinul politic, atunci eu am decis ca a doua zi să-mi depun demisia şi am prezentat demisia ca preşedinte al Camerei Deputaţilor. Deşi decizia era incorectă. Deci eu, dacă aş fi fost în locul lui Grindeanu, mi-aş fi dat demisia chiar dacă decizia mi se părea incorectă.

Lucrul ăsta într-un fel, probabil că ăsta e stilul meu de a gîndi, vorbim adeseori, preluăm de la britanici «my country, right or wrong», adică ţara mea, fie că are dreptate, fie că nu are dreptate, aceeaşi formulă, într-un fel, cînd eşti membru al unui partid, pînă la urmă o foloseşti.”

Îl ascultam pe marele Adrian Năstase şi nu-mi venea să cred.

Despre episodul la care făcea referire, am scris (în prostia mea de a-l apăra pe Adrian Năstase), în Jurnalul naţional din 16 martie 2006, articolul O execuţie în stil mafiot.

Precizam în articol cîteva date de istorie postdecembristă, azi uitate, pentru că Adrian Năstase, scos din viaţa politică, a fost scos într-un fel şi din Istoria invocată zi de zi.

În noaptea de 14 spre 15 martie 2006, la hotelul Confort, la ora 3 (Noaptea, ca hoţii), liderii PSD de filiale judeţene şi liderii centrali au decis retragerea sprijinului politic pentru Adrian Năstase ca preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Împotriva lui Adrian Năstase, DNA începuse ancheta penală în cazul Mătuşa Tamara. Presa vuia de cereri de plecare a lui Adrian Năstase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Pierduse preşedinţia ţării, pierduse postul de premier, pierduse funcţia de preşedinte al PSD. Îi mai rămăsese cea de preşedinte a Camerei Deputaţilor. Colegii din PSD, în frunte cu Mircea Geoană, căruia li s-a adresat pentru a-l sprijini să facă faţă Campaniei, i-au sugerat să vină la o şedinţă la hotelul Confort în urma căreia – l-au asigurat ei – urma să i se confirme sprijinul politic.

A fost însă o capcană în stil mafiot. Intrat în şedinţă convins că va primi sprijinul colegilor, mai toţi făcuţi de el oameni, Adrian Năstase a ieşit cu sprijinul politic retras. Despre felul în care a fost executat Adrian Năstase scriam atunci, imediat după şedinţă:

„Indiferent de jocurile lui Adrian Năstase, întîmplarea de la Hotel Confort (ce mizerie, să ţi se hotărască destinul politic printre cearşafuri murdare şi prosoape mototolite!) a avut toate notele unei execuţii în stil mafiot. 

Să ne explicăm.

Reuniunea şi-a propus să tranşeze o chestiune fundamentală: retragerea sprijinului politic pentru preşedintele executiv şi al Camerei Deputaţilor, un politician care se află în fruntea partidului în continuu, din 1993 pînă azi (13 ani de zile!), fost premier al României, cel care a propulsat în Internaţionala Socialistă un partid etichetat drept neocomunist. Într-o ţară ce se vrea pe cale de a intra în UE, un asemenea moment presupune o dezbatere amplă, temeinică, la nivelul întregului partid, o dezbatere în care liderii de la centru şi din teritoriu să-şi precizeze limpede poziţia în faţa opiniei publice. Astfel nu numai membrii de rînd ai partidului, ci şi simplii alegători ar fi avut în faţă, pentru a judeca şi ei decizia finală, argumentele pro şi contra.

N-a fost aşa. Cazul Năstase s-a discutat cu uşile închise. Nu numai că jurnaliştii n-au avut acces la lucrările conclavului, dar, mai mult, Mircea Geoană, omul jurămintelor fierbinţi făcute transparenţei, a interzis participanţilor să facă declaraţii presei. La finele reuniunii ar fi trebuit ca măcar numele grele ale PSD să-şi expună public punctul de vedere. N-a fost aşa. Domnii cu pricina, mulţi dintre ei foşti demnitari, s-au furişat afară din sediu şi s-au urcat în jeepurile cu geamuri fumurii. ”

Printre alte note care defineau execuţia în stil mafiot, o aminteam pe punerea unei slugi să ucidă.

În urmă cu 11 ani, la hotel Confort, asasinul a fost Marian Vanghelie:

„Se ştie că şefii mafiei nu ucid ei cu mîna lor. Pun să facă asta pe un ins mărunt, dispus la orice netrebnicie pentru a le intra stăpînilor în voie, specializat în astfel de treburi murdare. Marian Vanghelie ni s-a părut a fi jucat rolul acestui ins trimis de capii mafiei să ia gîtul celui incomod. Şi în tot acest timp, capii au stat în umbră cu paharul de whisky în faţă şi cu trabucurile în colţul gurii. Numărînd milioanele de dolari din valize. Aceasta a fost impresia lăsată de rezolvarea cazului Năstase: o execuţie în stil mafiot.”

Mihai Chirica a arătat în chip plastic cum au loc execuţiile mafiote în CExN- ul aflat la cheremul lui Liviu Dragnea. Întotdeauna nu Liviu Dragnea începe să dea cu cuţitul. Dă cu cuţitul Gabriela Firea sau Olguţa Vasilescu. La fel cum s-a întîmplat în cazul Sorin Grindeanu.

A început să-l demaște pe Sorin Grindeanu Gabriela Firea.

Capo di tutti capi, Naşul Liviu Dragnea, şedea cu paharul de whisky în faţă şi zîmbea ambiguu.

În tot acest timp, la fel ca Marian Vanghelie de pe vremuri, Gabriela Firea înfigea cuţitul în Sorin Grindeanu.

Evident, şi în Victor Ponta, cel care a primit-o şi promovat-o spectaculos în PSD.

Mai mult ca sigur tot Gabriela Firea va înfige cuţitul şi în Naşul de acum Liviu Dragnea.

La ordinele altui Naş.

Aşadar, Adrian Năstase era de acord cu această execuţie în stil mafiot.

Motivul?

L-a executat Partidul.

Pe parcursul interviului, mi-a stat pe limbă să-l întreb, nu fără simpatie:

– Bine, bine, aţi făcut ce va zis Partidul. Şi ce-aţi realizat?

În timp ce Liviu Dragnea, un traseist de la PDL conduce Partidul şi Camera Deputaţilor, dumneavoastră, Marele Adrian Năstase, vă mulțumiți să scrieţi pe blog.

În curînd veţi avea 67 de ani.

Nu era mai bine dacă atunci vă opuneaţi?

Măcar rămîneaţi în istorie, ca Sorin Grindeanu, drept unul care v-aţi opus execuţiei în stil mafiot.

Nu l-am mai întrebat pe Adrian Năstase.

N-ar fi înţeles despre ce-i vorba.

Ar fi fost o întrebare de la cineva din afara Grupurilor Mafiote care e, din 1990 şi pînă acum, PSD.

Întors acasă, m-am uitat prin fişele mele de istoric.

În cele trei mari Procese de la Moscova (1936, 1937, 1938) Lumea a rămas stupefiată să-i audă, de pe banca acuzaţiilor, mărturisind în public c-au comis crime abominabile pe foştii lideri bolşevici Grigori Zinoviev, Lev Kamenev, Nicolai Buharin.

Nicolai Buharin, unul dintre cei care participaseră la răsturnarea ţarismului, fost tovarăş de luptă a lui Lenin, a recunoscut public c-a dat ordine să se pună sticlă pisată în untul pe care urma să-l mănînce copii sovietici.

În capodopera sa în trei volume Copii din Arbat (Copii din Arbat, Frica, Praf şi pulbere), Anatolie Râbakov dezvăluie, plecînd de la documente de arhivă, că respectivii făcuseră mărturisirile cumplite, care-i compromiteau pe veci, nu pentru a-şi salva viaţa (au fost toţi executaţi), ci pentru că aşa le ceruse Partidul.

Le ceruse Partidul să recunoască în Procesul public, în fața corespondenților străini și în auzul întregii țări, că au fost niște criminali de cea mai joasă speță.

Nici unul n-a zis nu.

S-au grăbit să-și facă harakiri de imagine.

Partidul era însă Stalin.

În 1956, Nichita Hruşciov l-a acuzat pe Stalin, prin Raportul secret, c-a fost un criminal în masă. Nichita Hruşciovl l-a demascat pe Stalin în numele Partidului susţinînd că Stalin se substituise Partidului în chip criminal.

Imediat, pentru că aşa le zisese partidul, milioane de membrii de partid s-au apucat să-l demaşte pe Stalin în numele Partidului, după ce, pînă mai ieri, tot în numele Partidului, îl lustruiau cu limba.

Nichita Hruşciov a fost dat jos de Leonid Brejnev.

Leonid Brejnev l-a făcut terci pe Nichia Hruşciov zicînd că el, Brejnev e Partidul, şi nu Hruşciov.

Automat, milioanele de membri de partid au început să-l înjure pe Nicita Hruşciov.

Tot în numele Partidului.

Ce ne spune istoria comunismului, inclusiv cea a comunismului românesc?

Că Partidul n-a existat niciodată.

A existat un bandit care şi-a zis Partidul.

Şi toţi neghiobii s-au apucat să-i execute ordinele pe motiv că aşa a zis Partidul.

În postdecembrism, Partidul de tip bolşevic a fost şi este PSD.

Partidul, adică Liviu Dragnea, i-a cerut lui Sorin Grindeanu să demisioneze din funcţia de premier.

Și nu oricum, ci recunoscînd public c-a guvernat prost, că n-a respectat Programul de Guvernare, într-un cuvînt c-a fost un bou.

Invocînd Așa vrea Partidul! Liviu Dragnea i-a cerut lui Sorin Grindeanu să-și facă harakiri de imagine în public.

Ca și în cazul Partidului Comunist, nici un activist, nici un membru PSD n-a avut curajul să se întrebe în public sau chiar în ședințe secrete, dacă nu cumva e o greșeală să-l punem să demisioneze pe motiv c-a fost un bou tocmai pe premierul lăudat pînă acum de activiștii și membrii de partid care fiind cel mai bun din istoria țării.

Spre deosebire de Adrian Năstase, de Mircea Geoană, de Victor Ponta, Sorin Grindeanu a avut bărbăţia să spună nu Partidului în numele căruia vorbea un Mafiot.
Nu ştiu ce carieră va avea de acum încolo Sorin Grindeanu.

Pentru mine, cel puţin, el rămîne un tip de stimat.

A produs o revoluţie în viața politică postdecembristă în care opunîndu-se Partidului înţeles ca Grup mafiot.