Vladimir Tismaneanu: "Toate revolutiile din 1989 au avut un caracter anticomunist".
Revolutia romana din decembrie 1989, singura violenta, singura unde regimul a recurs la masacru impotriva populatiei civile (peste 1.100 de morti), a avut neindoios un caracter anticomunist, chiar daca unii dintre profitorii acestui moment crucial au negat si neaga acest lucru. Nascuta din disperare sociala si revolta morala, Revolutia a capatat cu o viteza fulgeratoare o orientare categorica si fatisa de repudiere nu a unui vag definit totalitarism, ci a comunismului din Romania, in toate infatisarile sale, inclusiv cele „reformiste”.
Citez din Concluziile Raportului Final al Comisiei Prezidentiale de Analiza a Dictaturii Comuniste: „Deoarece N. Ceausescu si clica sa ajunsesera sa fie identificati cu comunismul ca regim si ca ideologie (PCR-Partidul, Ceausescu, Romania), era normal ca aceasta revolta populara sa dobandeasca rapid un caracter anticomunist. La fel de previzibila fost reactia panicata si agresiva a nomenclaturii renascute (de fapt niciodata complet distrusa). ...Deturnarea caracterului anticomunist al Revolutiei din decembrie 1989 au constituit acte deliberate de asfixiere a pluralismului democratic si tentative de instaurare a unui regim autoritar, de tip dictatorial”. (editia Humanitas, p. 777)
Nu discut aici cat a fost revolta spontana (reala) si cat complot (tot real) in ceea ce s-a petrecut in acel insangerat decembrie. Este insa limpede ca actiunile fortelor anticomuniste, resurectia partidelor istorice, renasterea societatii civile au provocat reactia brutala si perfida a birocratiei comunist-securiste, coalizata in jurul lui Ion Iliescu, devenit portdrapelul uzurparii de tip perestroikist a Revolutiei. Departe de a fi un Imre Nagy sau un Dubcek, Iliescu a preferat atunci sa joace rolul minabil al „despotului luminat”. O mare parte a romanilor (ma refer la cei informati si imuni la propaganda fesenista) au refuzat sa accepte asemenea tertipuri bolsevice.
Amintitele concluzii ale Raportului sunt validate de o marturie extrem de importanta scrisa de un istoric profesionist. Ma refer la lucrarea „Revolutia romana vazuta din strada. Decembrie 1989 - iunie 1990”, datorata lui Apostol Stan, bun cunoscator al istoriei moderne romanesti, aparuta de curand la Editura Curtea Veche. Cu minutie, in chip sistematic si fara urma de patima vindicativa, Apostol Stan, ani de zile cercetator la Institutul „N. Iorga”, reconstituie momentele esentiale ale dramei Revolutiei romane.
Cartea se citeste ca un thriller politic: prezent mereu in punctele fierbinti, reflectand cu sagacitate asupra tendintelor vizibile si mai putin vizibile ale marii rupturi, autorul descopera foarte devreme tensiunea ce avea sa devina exploziva dintre cele doua tabere: pe de o parte cei care sustin nevoia distrugerii totale a mostenirilor comuniste, iar pe de alta militantii restauratiei. Ne intalnim cu personaje gen Iliescu, Mazilu, Roman, Brucan, Voican-Voiculescu, toti prinsi in intrigile bizantine ale noii forte hegemonice numita FSN. Nu mai putin important, ne intalnim cu geneza pluralismului reprezentat de partidele cu adevarat democratice. In acea perioda, Apostol Stan devine colaborator activ al publicatiilor liberale si al ziarului PNTCD „Dreptatea”.
Sunt amintiti Corneliu Coposu, Radu Campeanu si Sergiu Cunescu, liderii celor trei formatiuni pe care Iliescu incerca sa le neutralizeze, fie prin constrangere si persecutie (PNTCD), fie prin cooptare (PNL condus de dl Campeanu). Ne intalnim si cu fostii politruci speriati de turnura radicala a revolutiei si gata sa se adapteze practicilor antidemocratice ale noii puteri.
Cu acuratete si simt al nuantelor, Apostol Stan observa modul in care Ion Iliescu s-a auto-desemnat lider al noii organizari politice, definita in chip oximoronic drept „democratie originala” (originalitatea consta in sabotarea democratiei reale si prigonirea autenticilor democrati). Talentat portretist, dl Stan noteaza eforturile disperate ale vechililor dictaturii de a se integra in noul sistem. Privind acest spectacol penibil, autorul noteaza despre cel mai servil dintre sicofantii lui Ceausescu: „Emil Bobu, desi nu mult trecut de 60 de ani, parea un mosneag imbatranit in patimi, cu grasimea revarsata nu numai pe maxilarul inferior, ci si deasupra unui pantece care, extins exagerat, il arata ca pe un pitic”.
Constatand la unii amici o atitudine concesiv-defensiva in raport cu strategia fesenista, Apostol Stan isi spune transant parerea ca Iliescu devenise „o frana in calea schimbarilor din Romania”. Marturia istoricului roman confirma faptul ca democratia romana post-decembrista s-a nascut ca rezultat al unei lupte (ce continua si astazi) intre fortele care sustin adevarul, onestitatea si transparenta si cele care cultiva minciuna, uitarea si duplicitatea.
Recomandările noastre
