REVOLTA unui scriitor: “La Constanța se întâmplă o DRAMĂ" Personalitățile culturale umilite de autorități
- Feri Predescu
- 10 octombrie 2018, 16:47
Scriitorul dobrogean, Ovidiu Dunăreanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România și director al editurii Ex Ponto, a răbufnit, la o lansare de carte, împotriva autorităților care ignoră personalitățile culturale ale Constanței, acestea fiind nevoite să facă rost de bani pentru a-și publica propriile creații.
Invitat, recent, la o lansare de carte, scrisă de o cunoscută scenografă a teatrului constănțean și național, scriitorul Ovidiu Dunăreanu și-a arătat, în prezența unei audiențe numeroase, atât bucuria de a prezenta volumul „Eugenia Tărășescu-Jianu, Scenograf” cât și “restriștea” pe care o simte în fața nedreptății la care sunt supuse, de ani de zile, personalitățile culturale ale Constanței. Scenografa Eugenia Tărășescu Jianu, cu o experiență de 50 de ani în teatru, cunoscută, apreciată și premiată în cei 50 de ani de teatru, a suportat integral costurile cărții în care a adunat amintiri, interviuri, imagini din spectacole. Iar cea care a ajutat-o este teatrologul Anaid Tavitian, o altă personalitate a culturii constănțene, prietenă de suflet și apropiată a tuturor actorilor, regizorilor și oamenilor din spatele scenei teatrale locale și naționale.
Scriitorul Ovidiu Dunăreanu a pus de fapt degetul pe rana Culturii constănțene. “Când am văzut-o pe doamna Eugenia Tărășescu Jianu la editură, dându-i indicații tehnoredactorului am avut o mare bucurie, dar am avut și un sentiment de restriște. Să vi-l explic. Suntem printre puținele orașe în care aceste lucrări bio-bibliografice, ale unor mari personalități care trăiesc aici, nu le fac cei în drept. De la Chișinău la Timișoara, de la Oradea la Sibiu, Brașov, Galați, până în partea aceasta spre București, Craiova, sunt foruri speciale. Sunt biblioteci, chiar teatrele, care primesc bani și își aduc în față galeria marilor personalități care le-au slujit și care le-au dat identitate. La Constanța se întâmplă o dramă, ”a spus, fără menajamente, Ovidiu Dunăreanu.
El a evitat să vorbească despre umilințele prin care trec oamenii de cultură constănțeni astfel încât creațiile lor să vadă lumina tiparului."Personalitățile culturale ale Constanței, numai în condițiile în care au bani își permit să vină la niște edituri și să scoată asemenea cărți”, a explicat Ovidiu Dunăreanu. “Este jenant pentru că dincolo, în timp, activitatea, opera, creația, forța aceea, magma teribilă pe care acești oameni o aprind între noi, sau pentru timpul în care au trăit, se epuizează, se estompează, trece în uitare. Și își vor aduce foarte puțini oameni aminte de ei. În schimb, intrând în sălile unei biblioteci, ale unui muzeu sau ale unui teatru care are o bibliotecă și dând peste asemenea lucrări, un istoric al culturii, un istoric al artei, poate să identifice timpul în care acești oameni au trăit și să îl reconfigureze așa cum trebuie, dând o aureolă, dând o anumită greutate acestui spațiu românesc de la mare”, a comentat scriitorul constănțean, aplaudat de audiență.