Noi acuzaţii i se aduc lui Donald Trump. De data aceasta, CNN spune că preşedintele SUA nu are grijă de cei care-i asigură securitatea.
Acuzaţia care i se aduce preşedintelui este că ignoră total sănătatea celor care călătoresc împreună cu el cu scopul de a-l proteja: o demonstraţie cât se poate de clară de ce anume a hotărât Trump să facă este aceea că a avut plăcerea să facă un tur cu maşina, o escapadă, spre mirarea tuturor, un fel de campanie electorală, dorind să arate oamenilor că este viu şi nevătămat, se simte bine şi că totul este ok. A expus astfel contagierii pe cei ce au fost obligaţi să-l însoţească în maşină, chiar dacă fusese declarat pozitiv la virus.
Iar CNN continuă cu acuze nu neapărat credibile: „N-ar fi trebuit să se întâmple”, ar fi „denunţat” un agent de serviciu, adăugând că celor doi colegi care se aflau în interiorul maşinii alături de Trump nu le-a fost impusă carantina. „N-aş dori să fiu în pielea lor - a declarat sursa - dar frustrarea pentru felul cum suntem trataţi când sunt luate astfel de decizii de când a apărut această boală ucigaşă nu a început de ieri”.
„Noi nu suntem ca o marfă pe care o foloseşti şi apoi o arunci”
Aceste vorbe, chiar fără probe evidente, au obligat Casa Albă să precizeze că pentru turul cu maşina au fost adoptate „măsurile cele mai stricte de siguranţă”, măsuri care se aplică ad literam pentru orice pozitiv care intră în contact cu alte persoane neinfectate, scrie Libero Quotidiano.