Zarzavatul se găsește în bucătăriile tuturor gospodinelor. Fie că este pus în ciorbe, în supe sau în tocănițe, el are un gust extraordinar. În plus, el conferă o culoare plăcută tuturor preparatelor. Astfel că, dacă nu știi cum să pregătești un zarzavat fiert cu ulei pentru iarnă, mai departe îți voi prezenta o rețetă.
Pentru rețeta de zarzavat fiert ai nevoie de următoarele ingrediente: cinci kilograme de roșii, două kilograme de ardei gras, 11 cepe, sare și zahăr după gust, 35 de grame de conservant, cinci legături de pătrunjel și 50 de mililitri de ulei.
Primul pas este să speli roșiile, să le tai pe jumătate și să elimini cotorul la fiecare. Ulterior, trebuie să mai tai încă o dată pe jumătate fiecare bucată de roșie. După acest pas, trebuie să le dai prin mașina de tocat. Următorul pas este să tai ardeii pe jumătate și să îi cureți de cotor și semințe, după care să îi speli. Apoi, îi vei da și pe ei prin mașina de tocat.
După ce ai tocat atât roșiile, cât și ardeii, pune legumele într-o oală mare, la foc mic. Între timp, taie ceapa și călește-o într-o tigaie cu ulei. Ar trebui sa stea aproximativ 15 minute. În timp ce se călește ceapa, amestecă în oala cu roșii și ardei, pentru a nu se arde. Acum, poți adăuga sare, după gust. După ce s-a călit ceapa și a devenit ușor aurie, adaug-o în oală. Amestecă totul cu o lingură de lemn.
Secretul pentru un zarzavat dulceag
Pentru ca zarzavatul să fie ușor dulceag, poți adăuga și trei linguri de zahăr. După acest pas, adaugă cele cinci pliculețe de conservant, aproximativ 35 de grame. Astfel, zarzavatul tău nu va mucegăi și fermenta.
După ce amestecul pentru zarzavat a fiert la foc mediu pentru aproximativ o oră, adaugă și pătrunjelul tocat, apoi amestecă. Ulterior, trebuie să iei oala de pe foc și să lași compoziția să se răcească. După câteva ore, poți lua zarzavatul și să îl pui în borcane, lăsând trei-patru centimetri în partea de sus. Pune borcanele la loc uscat și ferit și acoperă-le cu o pătură. Lasă-le așa pentru 24 de ore, după care pot fi puse în cămară.
Zarzavat pentru iarnă la congelator
O variantă mai simplă de zarzavat este să tai, după cum îți place, un kilogram de morcovi, unul de ardei gras, unul de roșii, unul de ceapă și verdeață, după preferințe.
După ce ai toate legumele spălate, pune-le sub un jet de apă rece. După acest pas, taie ardeii și morcovii fâșii, iar ceapa și roșiile cubulețe. Verdeața trebuie tocată mărunt și pune toate ingredientele într-un ligean, după care amestecă bine.
Din amestecul format ia câte două-trei mâini și pune-le în pungi cu fermoar. Apoi, pune pungile unele peste altele în congelator și gata. Vei avea zarzavat, pentru a oferi gust mâncărurilor pe tot parcursul iernii, potrivit Bzi.ro.