Restricțiile COVID-19 tulbură grav mințile oamenilor. Mai ales ale tinerilor

Supărare. Sursa: Arhiva EVZ

Jumătate dintre salariații francezi sunt în situație de suferință psihologică, iar cei mai afectați sunt tinerii cu vârste mai mici de 29 de ani.

Sănătatea mentală a salariaților „nu a fost niciodată atât de scăzută” de la începutul crizei sanitare COVID și în special după a doua izolare, iar tinerii, femeile și managerii sunt cei mai afectați, arată un barometru realizat de Opinionway pentru cabinetul Empreinte Humaine și dat publicității miercuri, 16 decembrie.

Suferința psihologică este un indicator al sănătății mentale utilizat pentru a diagnostica tulburările mentale. Ea acoperă manifestări precum deznădejdea, nervozitatea, agitația, depresia. Această stare favorizează tulburările anxioase și dependența și poate da naștere unor consecințe psihice precum atacurile vascular-cerebrale sau hipertensiunea, scrie AFP.

„Tulburările mentale vor fi tot mai mari”

Jumătate dintre salariați (50%) sunt în situație de suferință psihologică (+1% față de octombrie, +6% în raport cu prima izolare), dintre care 20% în suferință ridicată (+2% față de octombrie), cu un risc important de a dezvolta o tulburare mentală severă.

Treizeci și unu la sută riscă depresia (+11% față de octombrie), mai arată acest al cincilea barometru pe 2020, realizat între 2 și 9 decembrie pentru un cabinet specializat în prevenția riscurilor psihosociale.

„Sănătatea mentală nu a fost niciodată atât de scăzută de la începutul crizei sanitare”, afirmă Christophe Nguyen, psiholog al muncii și președinte al cabinetului Empreinte Humaine, care avertizează față de „tulburările mentale care vor fi din ce în ce mai importante” dacă „nu sunt luate măsuri de fond”.

Tinerii distruși

Cei cu vârste mai mici de 29 de ani sunt cel mai grav afectați și afișează o rată de suferință psihologică de 70% (+3% față de octombrie). Ei sunt într-o „pierdere de repere, resimt mai puternic efectele izolării, ale insecurității economice și ale izolării sociale”, spune Nguyen.

Povară mentală, responsabilitate familială, culpabilitate: sănătatea psihologică a femeilor salariate se deteriorează substanțial, cu o rată de suferință psihologică de 58%. Ele au un risc de 1,5 ori mai mare decât mai mare pentru a dezvolta o formă de suferință psihologică ridicată.

Managerii, care au o „lipsă de pregătire” față de asemenea probleme, sunt la fel de grav afectați ca femeile, 56% dintre ei aflându-se în suferință psihologică.