Republicanii se confruntă cu un moment global de o seriozitate letală. Când istoricii vor privi înapoi la primele zile ale lui 2024, ei nu-și vor mai aminti probabil precis ce nume și țări și alți conducători va fi încurcat un președinte democrat vârstnic. Dar vor observa că 26 de senatori republicani au optat să uite de conducerea lumii, scrie NYT.

Republicanii se confruntă cu un moment global de o seriozitate letală. NYT se referă în analiza sa la votul de marți dimineață din Senat referitor la pachetul de ajutor extern suplimentar de 95 de miliarde de dolari, incluzând și 60 de miliarde de care e nevoie cu disperare pentru armata Ucrainei, pe lângă 14 miliarde pentru Israel și 10 miliarde pentru civilii din zone de conflict, inclusiv cei din Fâșia Gaza.

Legea încă mai trebuie să treacă de Cameră, unde are de înfruntat opoziția președintelui acesteia, Mike Johnson, și unde poate spera la supraviețuire doar prin manevre parlamentare, voturile democraților și ale celor câțiva republicani rămași adepți ai liniei dure în probleme de securitate.

Republicanii sunt izolaționiști - din nou

Pe hârtie, votul de 70 contra 29 pare un ajutor bipartit pentru niște aliați democratici aflați în mare dificultate. Însă marchează de fapt momentul în care republicanii (GOP) au revenit la izolaționismul de tristă amintire al Comitetului „America First” originar, cel din perioada interbelică. O majoritate a senatorilor GOP, inclusiv unii care erau odinioară „ulii” pro-Ucraina, precum Lindsey Graham și Tom Cotton, a votat contra ajutorului - în principal, spun ei, fiindcă nu era condiționat de măsuri de securizare a frontierei.

Adică aceeași lege pe care au picat-o la vot săptămâna trecută - o lege negociată luni și luni cu multă răbdare de unul dintre cei mai conservatori senatori republicani, James Lankford din Oklahoma. Acest cinism ar fi fost șocant dacă nu ar fi venit în mod atât de predictibil din partea unei drepte alterate de Donald Trump.

Republicanii. Donald Trump. Sursa foto: Facebook

Ce altceva îi mai nemulțumește

Din perspectiva lui Cotton, reprezentând Arkansas, susținerea luptei Israelului cu Hamas e incompatibilă cu ajutorul pentru civilii din Gaza. Ron Johnson, din Wisconsin, apreciază că deși Putin e un „criminal de război malefic”, Rusia va câștiga sigur războiul, astfel că ajutorul pentru Kiev doar prelungește suferința Ucrainei și, implicit, irosește banii Americii. J.D. Vance din Ohio gândește după cum urmează: „Suplimentul reprezintă o tentativă a mlaștinii/statului paralel de a-l împiedica pe Președintele Trump să-și urmeze politica dorită”.

Ce amestec de cruzime, defetism, teorii conspirative și servilism politic! Știu că mă situez printre cei mai pro-Israel comentatori din presă, dar nu mă pot gândi la nici un argument moral ori strategic pentru care foametea și bolile în rândul civililor din Gaza ar putea servi interesul cuiva, și în nici un caz pe al Israelului. Argumentul lui Johnson cum că Ucraina nu poate câștiga e anihilat de faptul că, până să înceapă să rămână fără obuze, îi ținea piept Rusiei mai mult decât onorabil. E totodată similar cu defetismul interbelic al lui Robert Taft și Joseph Kennedy, care argumentau că SUA nu trebuie să ajute Regatul Unit asediat de naziști, fiindcă Hitler urma să câștige oricum.

Republicanii sunt e profund neserioşi într-un moment global de o seriozitate letală

Cât despre Vance, măcar poziția lui deține virtutea limpezimii: vrea să-i lingușească pe Donald Trump și adepții lui și să-și exprime aprobarea pentru politica proclamată a primului de a-l încuraja pe Putin să-i atace pe membrii NATO care nu cheltuiesc suficient.

Concluzia la care ne aduc toate acestea e că Partidul Republican e profund neserios într-un moment global de o seriozitate letală. Cei 22 de republicani care au optat totuși să voteze legea merită lăudați. Dar mulți dintre ei - Mitch McConnell și Mitt Romney de exemplu - se apropie de finalul carierei. Izolaționiștii de azi din GOP au mai mult în comun cu sloganul„Vino acasă, America” al lui George McGovern [senator democrat opus Războiului din Vietnam] decât cu oricare dintre valorile susținute de Ronald Reagan ori Dwight Eisenhower [președinți republicani].

Despre administraţia Biden

Sunt motive din belșug pentru a critica administrația Biden în privința politicii ei externe, de la retragerea haotică din Afganistan la reticența de înarma Ucraina cu armele de care avea nevoie atunci când avea nevoie (iar nu după ce Rusia își consolidase linia frontului) și, da până la dezastrul prezidat de ea la frontiera sudică, un fiasco deopotrivă politic și de politici publice.

Însă riposta GOP la aceste eșecuri îmi amintește de o replică atribuită fizicianului Wolfgang Pauli despre munca unui fizician mai tânăr: „Nu e nici măcar greșită” - adică nici măcar nu se situează undeva prin vecinătatea unei opinii relevante. Nu există nici un motiv imaginabil pentru care soarta Ucrainei - un interes vital al SUA - ar trebui să depindă de măsurile de la frontiera sudică, oricât de disfuncționale ar fi. E ca și cum ai refuza îndepărtarea unui cancer de piele până când pacientul nu slăbește 20 de kilograme. E o corelare idioată cu rezultat garantat negativ.

Republicanii. Sursa foto: Facebook

Republicanii vor ca SUA să nu mai ajute Ucraina

Arthur H. Vandenberg, unul dintre republicanii din Michigan, a ținut în ianuarie 1945 un discurs istoric în Senat, rămas în amintire drept momentul în care GOP a început în sfârșit să-și trateze reflexul necondiționat al izolaționismului. „Încă ne mai propunem să contribuim la făurirea lumii postbelice plecând de la un fundament care îi va opri pe agresori pentru totdeauna și care, pe cât e omenește posibil, va substitui forța cu dreptatea în rândul oamenilor liberi”, spunea el. „Propunem să o facem în primul rând pentru noi înșine.”

Pentru noi înșine. Motivul pentru care Ucraina ar trebui să fie ajutată să se apere de un inamic despotic - la fel ca și motivul pentru care trebuie apărat Israelul ori Taiwanul sau membrii NATO, indiferent dacă sunt bogați sau săraci - nu este altruismul. E interesul propriu corect înțeles, acel gen de înțelegere pe care izolaționiștii interbelici precum Vandenberg nu au putut s-o dobândească decât din cenușa și agonia războiului mondial. Faptul că GOP și-a pierdut acum tocmai acea înțelegere e în aceeași măsură o rușine în sine pe cât e, potențial, și un dezastru pentru noi toți, scrie nytimes.com.