Republica Moldova are nevoie de măsuri de securitate suplimetare, avertizează un fost director CIA. Această afirmație vine în contextul în care în Transnistria sunt peste 1000 de soldați ruși.
„Republica Moldova a intrat în colimatorul” lui Putin, s-a exprimat David Petraeus, fost director al CIA și fost comandant al trupelor americane în Afganistan și Irak. El face referire la faptul că liderul de la Tiraspol, Vadim Vadim Krasnoselski, ar fi convocat un congres al deputaților pentru a solicita anexarea Transnistriei la Federația Rusă.
Republica Moldova, în „colimatorul” lui Putin. Transnistria, motiv de dispută
Generalul în rezervă al armatei americane, David Petraeus, consideră că intenția liderului de la Kremlin este pornit să atace și celelalte țări baltice, sub pretextul că Rusia trebuie să-și recupereze teritoriile.
„Nu e nicio îndoială că Putin nu se va opri în Ucraina. Problema e cât timp îi va lua pentru a-și regenera forțele (militare) pentru a le desfășura în altă parte? În mod sigur, Moldova va fi în colimator. La urma urmei, acolo încă mai sunt vreo 1.500 de soldați ruși în acea fâșie de teren, Transnistria, în Moldova”, a spus fostul șef al CIA, într-un interviu acordat CNN.
Guvernul Republicii Moldova a anunțat că monitorizează cu atenție situația din regiunea transnistreană, după avertismentul că pe 28 februarie Tiraspolul ar putea cere Moscovei alipirea regiunii separatiste la Federația Rusă. „Tiraspolul e conștient de consecințele pe care și le asumă în cazul unor pași negândiți”, au transmis oficialii moldoveni.
Ucraina susține Republica Moldova
„Din informațiile de care dispunem, nu există temei să credem că situația din regiune s-ar putea deteriora”, au transmis autoritățile de la Chișinău. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a precizat, în repetate rânduri, că Republica Moldova duce un război „hibrid” și are nevoie de măsuri de securitate sporite.
Autoritățile de la Chișinău beneficiază de sprijinul celor ucrainene. Kievul și-a exprimat ferm sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, menționând că va răspunde oricăror provocări care vizează destabilizarea situației din regiune.
„Kievul va răspunde cu hotărâre oricăror provocări care vizează atât tragerea regiunii transnistrene în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, cât și destabilizarea situației din Moldova în general”, a transmis ministerul Afacerilor Externe de la Kiev.