Republica Moldova anunță reformarea serviciilor interne de securitate. Șeful SRI, în vizită oficială peste Prut

Republica Moldova. Sursa foto: Dreamstime.com

Președintele Parlamentului, Igor Grosu spune că serviciile de securitate au nevoie de o reformare având în vedere situația tensionată din regiune. Este nevoie de o instituție independentă care să poată răspunde eficient în fața oricăror amenințări.

Președintele Parlamentului din Republica Moldova dă asigurări că țara va reforma serviciile interne de securitate (SIS) având în vedere situația tensionată din zonă și noile amenințări în acest domeniu odată cu invazia Rusiei în Ucraina.

Întâlnire cu șeful SRI

Igor Grosu a făcut aceste declarații după o întâlnire oficială cu șeful Serviciului Român de Informații, Eduard Raul Hellvig, care a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova.

Șeful Parlamentului a mai afirmat că își dorește ca SIS să devină o instituție independentă, puternică, capabilă să ofere securitate cetățenilor și țării și că va sprijini procesul de reformă prin intermediul Comisiei Naționale de Securitate.

„Am avut o întrevedere cu directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Raul Hellvig. Am discutat despre situația regională complicată și riscurile de securitate. De asemenea, a fost evidențiată necesitatea stringentă de reformare a sectorului de servicii de securitate din Republica Moldova, care să poată să răspundă prompt noilor provocări și să contracareze riscurile și amenințările la adresa statului”, a declarat Igor Grosu.

Întrevedere cu Maia Sandu

În cadrul vizitei din Republica Moldova. șeful SRI, Eduard Raul Hellvig s-a întâlnit și cu președintele Maia Sandu. Subiectul principal al discuțiilor a fost tot securitatea în regiune și necesitatea unui răspuns rapid în fața oricăror amenințări.

Potrivit unei informări a Administrației Prezidențiale, în cadrul întrevederilor au fost abordate și subiectele care, în prezent, se află în atenția întregii regiuni: nivelul sporit al riscurilor de securitate, posibilitatea intensificării traficului de arme, a atacurilor teroriste și cibernetice, a radicalizării și dezinformării.

Maia Sandu a mai menționat, în cadrul discuției, obiectivele de securitate ce trebuie realizate de instituțiile din Republica Moldova, și anume: transparentizarea activității Serviciului de Informații și Securitate, dezvoltarea unui mecanism de control parlamentar efectiv asupra domeniului securității naționale, creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile responsabile de securitatea spațiului informațional al țării și cooperarea regională și internațională eficientă, potrivit realitatea.md.