Republica lui Nicuşor Constantinescu. Cum plecau banii publici către firmele de casă ale Baronului de Constanţa

Republica lui Nicuşor Constantinescu. Cum plecau banii publici către firmele de casă ale Baronului de Constanţa

Licitaţiile publice organizate de către Consiliul Judeţean Constanţa au mereu aceiaşi câştigători. Una dintre firme este controlată chiar de un consilier local al PSD.

De când Consiliul Judeţean Constanţa a fost preluat de către pesedistul Nicuşor Constantinescu, aproape toate contractele din bani publici merg doar la anumite firme. Reamintim că acesta este cercetat de DNA pentru abuz în serviciu, după ce ar fi dispus efectuarea ilegală a unor plăţi în valoare de 5 milioane de euro către mai multe societăţi. EVZ a consultat site-urile de achiziţii publice şi vă prezintă şase domenii, luate la întâmplare, care au în permanenţă aceiaşi câştigători, la toate licitaţiile organizate de către "Republica lui Nicuşor". Paradoxal, în unele cazuri, firmele respective au ca obiect de activitate înregistrat la Registrul Comerţului un domeniu total opus, care n-are nicio legătură cu obiectul contractelor câştigate de la CJ Constanţa. Majoritatea firmelor sunt conexate politic, direct sau indirect. Cert e că firma care a câştigat cele mai multe contracte de la CJ şi de la instituţiile din subordinea sa e controlată de un coleg de partid al preşedintelui Nicuşor, în speţă consilierul PSD Daniel Georgescu. El a încasat bani publici chiar şi de la Primăria Constanţa şi de la instituţii din subordinea acesteia, lucru care i-a atras o anchetă din partea Agenţiei Naţionale de Integritate, care îl acuză de incompatibilitate. 3,5 milioane de euro, pentru firma colegului pesedist În perioda 2008 – 2013, tot ceea ce înseamnă servicii de publicitate şi informare, furnizare de computere personale, laptopuri, servere de reţea, realizarea de materiale publicitare, editare şi tipărire de materiale diverse şi vânzare de software au fost atribuite de către CJ Constanţa unei singure firme, Expertissa Constanţa SRL. Numărul total al contractelor este de 36. Cuantumul acestora este impresionant – 11.247.954 de lei, adică 2,8 milioane de euro. SC Raja Constanţa, unde acţionar principal este CJ Constanţa, a atribuit acestei firme opt contracte în ultimii cinci ani. Cuantumul acestora este de 2,9 milioane de lei, adică 730.000 de euro. Aşadar, 3.529.581 de euro, în câţiva ani, doar din bani publici pentru Expertissa. Reţeta succesului Firma Expertissa Constanţa SRL este controlată de consilierul local PSD, Daniel Georgescu. Dacă introduceţi numele acestei firme pe orice site de achiziţii publice, veţi înţelege cum se sifonează banii publici către firmele de casă ale CJ Constanţa, care sunt controlate de către membrii partidului de guvernământ, PSD. 10% din firmă, recompensă pentru contractele publice Daniel Georgescu este la al doilea mandat de consilier local al Municipiului Constanţa, din partea PSD. Înainte să ajungă consilier local la Primăria lui Radu Mazăre în iunie 2008, Georgescu era director comercial la firma SC Expertissa Constanţa SRL. După ce firma a încheiat numeroase contracte cu CJ, Raja Constanţa, Primăria şi instituţiile din subordinea sa, Daniel Georgescu a devenit, pe 22 martie 2010, acţionar cu 10% la firmă şi administrator. Potrivit inspectorilor ANI, Daniel Georgescu a încheiat contracte între firma sa şi Primăria Constanţa şi instituţii din subordinea acesteia la doar câteva zile după ce a devenit consilier local. Georgescu a devenit consilier local la primul mandat pe 18 iunie 2008, iar primul contract l-a parafat pe 1 iulie 2008. Incompatibil două mandate În raportul despre Daniel Georgescu, ANI precizează: "În calitate de consilier local, se află în stare de incompatibilitate în mandatele 2008 – 2012 şi 2012 – 2016, deoarece, începând cu data de 01.07.2008, a derulat contracte de service, de prestări servicii, a efectuat achiziţii publice directe şi a încheiat contracte de vânzare- cumpărare prin firma la care acesta deţine calitatea de asociat şi administrator". SC Expertissa Constanţa SRL, firma controlată de consilierul local Daniel Georgescu, a avut lipici în ultimii ani la cele mai bănoase contracte ale CJ Constanţa FOTO: ZIUA DE CONSTANŢA O firmă imobiliară împarte cadouri la copii De patru ani, CJ Constanţa a decis ca, în preajma Sărbătorilor de Iarnă şi de Paşte, să împartă copiilor nevoiaşi din judeţ pachete cu haine, alimente, jucării şi fructe. Pentru aceasta, conducerea instituţiei a decis să aleagă o firmă prin metoda cererii de ofertă. În mod curios, în ultimii patru ani toate contractele au fost câştigate de către firma Tomis Rent SRL. În majoritatea acestor proceduri, doar Tomis Rent a depus ofertă. De la închiriat imobile, la împărţit alimente Dacă numele societăţii vi se pare ciudat (rent în engleză înseamnă a închiria), aflaţi că obiectul de activitate al acestei firme este închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare, potrivit site-ului Ministerului de Finanţe. Prin urmare, ce treabă are o firmă care se ocupă cu închirierea imobilelor să împartă cadouri copiilor nevoiaşi din judeţ? Contracte în valoare de trei milioane de lei În ultimii patru ani, Tomis Rent a câştigat 12 contracte. Valoarea acestora este de aproape trei milioane de lei, adică 673.000 de euro. Potrivit Registrului Comerţului, Tomis Rent este o firmă de familie. 95% din acţiuni sunt deţinute de către Viorel Popescu, iar 5%, de către Vasilica Popescu. Firma a câştigat şi licitaţiile organizate de Mazăre Tomis Rent este abonată şi la licitaţiile organizate de către Primăria Constanţa, condusă de Radu Mazăre. În ultimii patru ani, Tomis Rent a câştigat şase contracte de la administraţia condusă de liderul PSD Constanţa, în valoare de 1.296.420 de lei. În mod curios, firmele care câştigă contracte de la CJ Constanţa se regăsesc şi pe lista Primăriei lui Radu Mazăre FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU Consultanţa şi construcţiile sunt monopol În ultimii cinci ani, majoritatea contractelor ce vizează consultanţa şi întocmirea unor studii de fezabilitate au fost atribuite de către CJ Constanţa firmei SC Structural ING SRL. 12 contracte a semnat această firmă şi a încasat 2,8 milioane de lei, adică 704.977 de euro. La capitolul lucrări de construcţie, CJ Constanţa a preferat să acorde contracte firmei SC Mara Construct SRL. În ultimii trei ani, au fost parafate opt contracte. Suma totală a acestora e de 18 milioane de lei, adică peste 4,5 milioane de euro. Cornul şi laptele, o afacere de 137 de milioane de lei Toate şcolile din judeţul Constanţa primesc zilnic corn şi lapte de la o singură firmă, SC Dobre&Fiii SRL. În ultimii şapte ani, această societate a încheiat cu CJ Constanţa şapte contracte în valoare de 137.239.897 de lei, adică aproximativ 34,3 milioane de euro. Contractele au fost atribuite în urma unor licitaţii unde doar firma SC Dobre&Fiii SRL a depus oferte. La o licitaţie din 2013, au fost depuse două oferte, dar CJ Constanţa a admis doar oferta firmei Dobre&Fiii. Două din cele şapte contracte au fost încheiate prin negociere fără anunţ de participare. Cel mai mare contract, în valoare de 61,7 milioane de lei, a fost încheiat pe 28 noiembrie 2013 în urma unei licitaţii la care a participat doar Dobre&Fiii. O altă firmă abonată la contractele de lucrări este SC Mobitom SA. În ultimii cinci ani, firma a semnat 11 contracte, în valoare de 17,6 milioane de lei, adică 4,4 milioane de euro. Biroul de Presă al CJ Constanţa face zid în jurul lui Nicuşor EVZ a vrut să afle de la reprezentanţii CJ Constanţa cum au reuşit aceste firme să câştige pe bandă rulantă atâtea contracte din bani publici. În acest sens, luni, am trimis biroului de presă al CJ Constanţa o solicitare pe e-mail, în baza Legii nr.544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public. După transmiterea solicitării pe e-mail, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ovidiu Chircă, ne-a declarat că a primit solicitarea şi că a dat-o în lucru colegilor săi. După o oră, Chircă a sunat la redacţie şi ne-a cerut semnătură electronică pentru solicitarea transmisă pe e-mail. După ce i s-a explicat că, potrivit Legii nr.544/2001, nu e nevoie de semnătură electronică, Chircă ne-a cerut să-i transmitem solicitarea prin fax. EVZ s-a confirmat şi i-a trimis solicitarea prin fax, la numărul indicat. Faxul EVZ a confirmat trimiterea solicitării. Din acel moment, purtătorul de cuvânt nu a mai răspuns la telefon şi nici nu ne-a trimis răspuns la solicitare.