Reprezentantele României și-au aflat ADVERSARELE din turul II de la Roland Garros
- Alexandru Toader
- 26 mai 2015, 11:12
România va fi reprezentată în turul secund al turneului de la Roland Garros de Simona Halep, Irina Begu, Alexandra Dulgheru și Andreea Mitu.
Potrivit programului întrecerii de la Paris, mâine sunt programate partidele reprezentantelor noastre, din turul al doilea de la Roland Garros.
Andreea Mitu (locul 100 WTA) a reușit, ieri, să acceadă în turul al doilea de la Paris, după ce a învins-o pe jucătoarea franceză Alize Lim, cu scorul de 6-3, 6-2. Românca în vârstă de 23 de ani o va înfrunta pe sportiva cehă Karolina Pliskova, numărul 12 mondial.
Alexandra Dulgheru (51 WTA) va juca cu franțuzoaica Alize Cornet (29 WTA), pe care a învins-o anul acesta la Doha, în primul tur, cu 6-4, 3-6, 6-1. Irina Begu (30 WTA) o va avea ca adversară pe croata Ana Konjuh, locul 93 WTA, în timp ce Simona Halep, a treia jucătoare a lumii, se va duela cu Mirjana Lucici-Baroni (Croația - 70 WTA), care a învins-o în turul al treilea la US Open, anul trecut, cu 7-6 (6), 6-2. Pentru calificarea în turul secund, fiecare dintre cele 4 sportive din România a câştigat câte 50.000 de euro şi 70 de puncte WTA.